calicie definitie

CALICÍE s. f. 1. Sărăcie (extremă). 2. Zgârcenie, avariție. – Din calic + suf. -ie. substantiv feminincalicie

calicíe f. Cerșitorie [!]. Mare sărăcie. Mare avariție. substantiv feminincalicie

calicíe s. f., art. calicía, g.-d. calicíi, art. calicíei substantiv feminincalicie

calicie f. 1. sărăcie: ai avut drept sceptru un băț de călicie AL.; 2. sgârcenie. substantiv feminincalicie

CALICÍE s. f. 1. Sărăcie (extremă); calicenie. 2. Zgârcenie, avariție. – Calic + suf. -ie. substantiv feminincalicie

CALICÍE s. f. 1. Stare de calic (1), sărăcie extremă, mizerie. Ciumă și calicie! Spitalele și mănăstirile pline de bolnavi și de cerșetori. GHICA, S. 492. Nu mă duc la sărăcie, Nu mă duc la calicie. PĂSCULESCU, L. P. 273. Decît în calicie, Mai bine la haiducie! TEODORESCU, P. P. 290. 2. Zgîrcenie, avariție. Se mîhni pînă în suflet Prometeu cînd văzu pînă unde merge calicia zeului zeilor. ISPIRESCU, U. 85. substantiv feminincalicie