CALICÍE s. f. 1. Sărăcie (extremă). 2. Zgârcenie, avariție. – Din calic + suf. -ie. substantiv feminin calicie
calicíe f. Cerșitorie [!]. Mare sărăcie. Mare avariție. substantiv feminin calicie
calicíe s. f., art. calicía, g.-d. calicíi, art. calicíei substantiv feminin calicie
calicie f. 1. sărăcie: ai avut drept sceptru un băț de călicie AL.; 2. sgârcenie. substantiv feminin calicie
CALICÍE s. f. 1. Sărăcie (extremă); calicenie. 2. Zgârcenie, avariție. – Calic + suf. -ie. substantiv feminin calicie
CALICÍE s. f. 1. Stare de calic (1), sărăcie extremă, mizerie. Ciumă și calicie! Spitalele și mănăstirile pline de bolnavi și de cerșetori. GHICA, S. 492. Nu mă duc la sărăcie, Nu mă duc la calicie. PĂSCULESCU, L. P. 273. Decît în calicie, Mai bine la haiducie! TEODORESCU, P. P. 290. 2. Zgîrcenie, avariție. Se mîhni pînă în suflet Prometeu cînd văzu pînă unde merge calicia zeului zeilor. ISPIRESCU, U. 85. substantiv feminin calicie
| calicie substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | calicie | calicia |
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular | calicii | caliciei |
| plural | — | — | |