CALICÍE s. f. 1. Sărăcie (extremă). 2. Zgârcenie, avariție. – Din calic + suf. -ie. substantiv feminincalicie
calicíe f. Cerșitorie [!]. Mare sărăcie. Mare avariție. substantiv feminincalicie
calicíe s. f., art. calicía, g.-d. calicíi, art. calicíei substantiv feminincalicie
calicie f. 1. sărăcie: ai avut drept sceptru un băț de călicie AL.; 2. sgârcenie. substantiv feminincalicie
CALICÍE s. f. 1. Sărăcie (extremă); calicenie. 2. Zgârcenie, avariție. – Calic + suf. -ie. substantiv feminincalicie
CALICÍE s. f. 1. Stare de calic (1), sărăcie extremă, mizerie. Ciumă și calicie! Spitalele și mănăstirile pline de bolnavi și de cerșetori. GHICA, S. 492. Nu mă duc la sărăcie, Nu mă duc la calicie. PĂSCULESCU, L. P. 273. Decît în calicie, Mai bine la haiducie! TEODORESCU, P. P. 290. 2. Zgîrcenie, avariție. Se mîhni pînă în suflet Prometeu cînd văzu pînă unde merge calicia zeului zeilor. ISPIRESCU, U. 85. substantiv feminincalicie
calicie substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | calicie | calicia |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | calicii | caliciei |
plural | — | — |