calendar definitie

a face (cuiva) capul calendar expr. a zăpăci (pe cineva) vorbind foarte mult. substantiv neutruaface

a avea (pe cineva) cu calendar expr. (prst.) a avea un client cu abonament substantiv neutruaavea

CALENDÁR s.n. 1. Indicator sistematic al succesiunii lunilor și zilelor unui an. 2. Sistem de împărțire a timpului în ani, luni și zile, bazat pe fenomenele periodice ale naturii. 3. Almanah. [< it. calendario, cf. lat. calendarium]. substantiv neutrucalendar

CALENDÁR s. n. 1. sistem de împărțire a timpului în ani, luni și zile. 2. indicator sistematic al succesiunii lunilor și zilelor unui an. 3. almanah. 4. program al unor activități prevăzute. ♦ a face (cuiva) capul ~ = a zăpăci. (< lat. calendarium) substantiv neutrucalendar

*calendár n., pl. e (lat. calendarium, d. calendae, calende. V. colindă și coleadnic. Tablou zilelor anuluĭ. Fig. A face cuĭva capu calendar, a-l incomoda foarte mult, a-l ameți. – Calendaru roman își datorește originea luĭ Romul, care compuse un an de 300 de zile împărțit în 10 lunĭ (V. calende). Numa, succesoru luĭ, le adăugă pe cele-lalte doŭă. La 46 în ainte [!] de Hristos, Ĭuliŭ Cezar l-a reformat ca să-l pună în raport cu cursu soareluĭ, și s´a numit atuncĭ calendaru ĭulian. O zi complementară saŭ bisextilă fu intercalată la fiecare patru anĭ, dar acest an era prea scurt și rămînea în urmă cu 7 zile la 900 de anĭ, în cît [!], la 1582, echinocțiu de primăvară era înapoĭ cu zece zile. Papa Grigore XIII dădu ordin ca 5 Octobre al acestuĭ an să fie 15 Octobre și suprimă zilele bisextile seculare, afară de una la patru anĭ. Acest calendar numit gregorian, a fost adoptat de toțĭ catoliciĭ și protestanțiĭ, ĭar la 1 April 1919 și de România (de biserica românească la 1 Oct. 1924). Vechĭu calendar ortodox era, la 1900, cu treĭ-spre-zece zile în urmă. Și calendaru gregorian are o eroare, dar numaĭ de o zi la 4000 de anĭ. – Calendaru republican francez, stabilit de Convențiunea națională la 24 Novembre 1793, fixase începutu anuluĭ la echinocțiu de toamnă (22 sept.) și avea 12 lunĭ de 30 de zile, plus 5 zile complementare, care trebuĭaŭ să fie consacrate celebrăriĭ sărbătorilor republicane. Numele lunilor eraŭ: p. toamnă, vendémaire (lat. vindémia, culesu viilor), brumaire (d. brumă) și frimaire (fr. frimas, poleĭ); p. ĭarnă: nivóse (lat. nix, nĭvís, zăpadă), pluviôse (lat. plúvia, ploaĭe) și ventôse (lat. ventus, vînt); p. primăvară: germinal (d. germine), floréal (d. floare) și prairie, livadă); p. vară: messidor (lat. messis, seceriș), thermidor (vgr. thermós, cald) și fructidor (d. fruct). Aceste numirĭ poetice au fost inventate de convenționalu Fabre d´Eglantine. Lunile se împărțeaŭ în treĭ decade, ĭar zilele se numeaŭ: primidi, duodi, tridi, quartidi, quintidi, sextidi, septidi, octidi, nonidi și decadi. – Formele cărindar saŭ călindar îs fabricațiunĭ literare. V. almanah. substantiv neutrucalendar

calendár s. n., pl. calendáre substantiv neutrucalendar

CALENDÁR, calendare, s. n. 1. Indicator sistematic (în formă de carte, agendă sau tablou) al succesiunii lunilor și zilelor unui an. ◊ Expr. A face (cuiva) capul calendar = a zăpăci (pe cineva), spunându-i foarte multe lucruri. A se uita ca mâța-n calendar = a privi (la ceva) fără a pricepe nimic. 2. Sistem de împărțire a timpului în ani, luni și zile, bazat pe fenomenele periodice ale naturii. 3. Publicație, almanah, magazin cu caracter științific-literar. [Var.: (pop.) călindár s. n.] – It. calendario (lat. lit. calendarium). substantiv neutrucalendar

calendár (calendáre), s. n. – 1. Sistem de împărțire a timpului în ani, luni și zile. – 2. Almanah. – Var. cărindar, s. m. (ianuarie; înv., almanah). – Mr. calindar. Lat. călendarium. Var. cărindar este moștenită direct din lat. (Pușcariu 291; REW 1508; Candrea-Dens., 263; DAR). Calendar, prin intermediul ngr. ϰαλενδάρι care a pătruns în limba română prin biserică, și a ajuns pop. substantiv neutrucalendar

CALENDÁR, calendáre, s. n. 1. Sistem de împărțire a timpului bazat pe fenomenele periodice ale naturii. ♦ Calendarul iulian = introdus din ordinul împăratului Iuliu Cezar (anul 46 î.Hr.). Calendarul gregorian = elaborat din ordinul papei Grigore al XIII-lea (1582), fiind cu 13 zile înaintea calendarului iulian. – Din lat. calendarium. substantiv neutrucalendar

calendar n. 1. carte sau tablou conținând ordinea și urmarea zilelor de peste an; 2. fig. și fam. confuziune: îi face capul calendar. Calendarul întrebuințat la noi și mai în tot orientul Europei (Ruși, Sârbi, Bulgari și Greci) e cel Iulian stabilit de Iuliu Cezar; acesta, rămas 'îndărăt cu 14 zile (așa numitul stil vechiu), fu îndreptat de calendarul Gregorian, stabilit de Papa Gregorie XIII în 1582 și adoptat mai în toată Europa. La noi, calendarul occidental a intrat în vigoare la 1 Aprilie (care deveni 14 Aprilie) 1919. De la 2 Oct 1924, sărbătorile fixe ortodoxe se țin la datele respective ale noului stil introdus și în România. Pentru sărbătorile Paștelui se face însă calculul obișnuit, spre a evita de a cădea la aceeaș dată cu cel evreesc. substantiv neutrucalendar

CALENDÁR, calendare, s. n. 1. Sistem de împărțire a timpului în ani, luni și zile, bazat pe fenomene astronomice periodice. 2. Indicator sistematic (în formă de carte, agendă sau tablou) al succesiunii lunilor și zilelor unui an. ◊ Expr. A face (cuiva) capul calendar = a zăpăci (pe cineva), spunându-i foarte multe lucruri. A se uita ca mâța (sau ca pisica)-n calendar = a privi (la ceva) fără a pricepe nimic. 3. Publicație anuală, foarte răspândită în trecut, cuprinzând cronologia zilelor anului și diverse materiale cu caracter informativ, beletristic, științific etc. [Var.: (pop.) călindár s. n.] – Din lat. calendarium. substantiv neutrucalendar

CALENDÁR, calendare, s. n. 1. Indicator sistematic (în formă de carte, agendă sau tablou) al succesiunii lunilor și zilelor unui an, conținînd uneori și diferite alte indicații (sărbători legale, date istorice etc.). Calendar de birou. Calendar de perete. ▭ Cu florile în seră închis stă grădinarul... Și trist e Cișmigiul, precum e calendarul Din care-o mînă rupe cele din urmă foi. ANGHEL-IOSIF, M. I 64. Nu ieșea nici un calendar care să nu-l aibă el întîi. NEGRUZZI, S. I 4. ◊ Expr. (Mai ales în forma populară călindar) A face (cuiva) capul călindar = a zăpăci pe cineva, spunîndu-i foarte multe lucruri; a-i umple capul cu tot felul de lucruri, cu vrute și nevrute; a-i toca verzi și uscate. Cu prostiile voastre îmi faceți capid călindar. SADOVEANU, M. C. 201. Nu-mi faci capul călindar! Nu te cred și nu se poate! COȘBUC,P.I117. Destul acum că ne-ai făcut capul călindar. CREANGĂ, P. 252. A se uita (la ceva) ca mîța-n calendar = a privi (la ceva) fără a pricepe nimic. 2. Sistem de împărțire a timpului în ani, luni și zile. bazat pe fenomenele periodice ale naturii (alternarea zilei și a nopții, a anotimpurilor și a fazelor lunii). Calendarul iulian = calendar stabilit din ordinul lui Iuliu Cezar în anul 46 înaintea erei noastre. Calendarul gregorian = calendar făcut în anul 1582 din ordinul papei Grigore al XlII-lea și adoptat cu timpul de toate popoarele din Europa (în secolul nostru este cu 13 zile înaintea calendarului iulian). – Variantă: (popular) călindár s. n. substantiv neutrucalendar

a rupe calendarul expr. (prst.) a se îndrăgosti de un client. substantiv neutruarupecalendarul

a nu ține calendar expr. (d. femei) a face dragoste și în zilele de fertilitate maximă. substantiv neutruanuținecalendar

a ieși din calendar expr. (prst.) a refuza continuarea relației cu un client. substantiv neutruaieșidincalendar

a trage la calendar expr. (prst.) a se prostitua peste măsură, din dorința de a strânge rapid o sumă mare de bani. substantiv neutruatragelacalendar

a se uita ca curca la crăci / ca mâța-n calendar / ca vițelul la poartă nouă expr. a fi complet neștiutor într-un domeniu; a nu reuși să înțeleagă o anumită chestiune. substantiv neutruaseuitacacurcalacrăci