calacatar definitie

calacatîr (-ri), s. m. – Papuc, pantof de casă. Per. čaktčur „pantaloni cu picior, tipici pentru femeile orientale”, de unde și rus. čatečury, čapčury „pantofi femeiești” (cf. J. Deny, în Mélanges Paul Boyer, Paris 1925, p. 101). Este de presupus un intermediar tc., pe care nu-l cunoaștem. Candrea credea că este o compunere ca la catîri, care pare surprinzătoare. Scriban se gîndea la un model tc., pe care recunoaște că nu-l poate indica. temporarcalacatîr

calacatîr, calatîr și caladîr, V. caracatîr. temporarcalacatîr

caracatîr, calacatîr, calatîr și caladîr m. (turc.?). Mold. Pl. Papucĭ ordinarĭ de purtat în casă, tîrlicĭ, bușmachiĭ. temporarcaracatîr