caimac definitie

a-i lua (cuiva) caimacul / smacul / zmacul expr. (er.) a dezvirgina, a deflora substantiv neutru ailua

caimác (-ce), s. n. – 1. Pojghiță de grăsime pe suprafața laptelui fiert. – 2. Spuma de la cafeaua turcească. – 3. Strat superior de tutun, în pipă. – Mr., megl. căimac. Tc. kaymak (Roesler 594; Șeineanu, II, 76; Lokotsch 1009; Ronzevalle 131), cf. ngr. ϰαïμάϰι, alb., bg. kaimak, sb. kajmak. substantiv neutru caimac

caimac s. n. sg. (er.) spermă. substantiv neutru caimac

CAIMÁC, caimacuri, s. n. 1. Smântână groasă care se prinde pe suprafața laptelui fiert. ◊ Expr. A lua caimacul = a lua pentru sine partea cea mai bună. 2. Spumă care se face la suprafața unei fierturi de cafea. 3. Pătura (arsă a) tutunului din ciubuc, formată în jurul și deasupra cărbunelui. – Tc. kaymak. substantiv neutru caimac

caimác (cai-) s. n., pl. caimácuri substantiv neutru caimac

caĭmác n., pl. e (turc. kaĭmak, ngr. kaĭmáki, bg. sîrb. kaĭmak). Coajă groasă și untoasă care se formează deasupra lapteluĭ fert [!] (V. smîntînă). Spuma cafeleĭ turceștĭ cum o prepară orientaliĭ, nu ca șfarțu. (V. gingirlie). substantiv neutru caĭmac

caimac n. 1. floarea laptelui, coajă groasă și unsuroasă ce laptele prinde pe deasupra, servind la facerea untului: înarmaturi și cataifuri și caimac Al.; 2. fig. ceea ce stă deasupra și e mai bun în felul său: își aprinse un ciubuc cu caimac Fil.; cafea cu caimac. [Tur. KAIMAK]. substantiv neutru caimac

CAIMÁC, caimacuri, s. n. 1. Pojghiță de grăsime care apare pe suprafața laptelui fiert. ◊ Expr. A lua caimacul = a-și însuși partea cea mai bună. 2. Spuma care se formează la suprafața cafelei în urma fierberii. 3. (Rar) Strat (ars) al tutunului din ciubuc, format în jurul și deasupra cărbunelui. – Din tc. kaymak. substantiv neutru caimac

CAIMÁC, caimacuri, s. n. 1. Smîntîna groasă care se prinde la suprafața laptelui fiert. Caimac, gugoașe, alivenci, iaurt... se îngropau în stomahul lui. NEGRUZZI, S.I 286. Iaurt, caimac proaspăt. TEODORESCU, P. P. 120. ◊ Expr. A lua caimacul = a lua pentru sine ce este mai bun (folosindu-se de munca altuia). 2. Spumă de culoare mai deschisă care se face la cafeaua turcească. O adiere dulce de austru leagănă caimacul cafelei. Bătrînul parcă a uitat-o acolo pe măsuță. BASSARABESCU, V. 35. De atunci n-am mai băut cafea cu caimac! CARAGIALE, M. 286. – Pronunțat: cai-. – Variantă: căimác (HOGAȘ, DR. 100) s. n. substantiv neutru caimac