caie definitie

cáĭe, V. gaĭe. temporarcaĭe

gắĭe și (nord) cáĭe f., pl. ăĭ (ung. kánya, sîrb. kánja, rus. kánea, d. lat. cônia și cicônia, barză. V. Bern. 1, 483. Cp. și cu coroĭ, șoĭm, ulĭ și vindireŭ, toate ungureștĭ. Cp. și cu buligaĭ, uligaĭe). Un fel de șoĭm foarte rapace cu coada ca furca (milvus regalis). Hodorob de plasă întrebuințat la apă foarte mică (Dun. de jos). De-a gaĭa (saŭ de-a puĭa-gaĭa saŭ baba-gaĭa), un joc copilăresc care simulează cum cloșca îșĭ apără puiĭ cînd vine ulĭu. Adv. A te ținea [!] gaĭe după (saŭ de) cineva, a te ținea scaĭ (cață). V. sorliță. temporargăĭe

cáie, s.f. – (ornit.) Pasăre răpitoare care scoate țipete stridente în pădure și „strâgă a ploaie” (Papahagi 1925); șorecar comun (Buteo buteo). Caie mai este numită și gaia (Milvus milvus), dar în Maramureș și Moldova de Nord termenul se referă strict la șorecar. „Astă pasăre care cântă așa în pădure strâgă ploaie șî să cheamă caie. (…) Strâgă așa că-i e sete și nu-i slobod a bea din pârâu, ci numai când plouă, atunci bea apă de ploaie de pă cetina de molid” (Papahagi 1925: 321; Borșa). – Din rus. canya, magh. kánya (MDA). temporarcaie

caie f. Tr. V. gaie. [Ung. KÁNYA]. temporarcaie