CAICÉL, caicele, s. n. Diminutiv al lui caic. substantiv neutrucaicel
CAICÉL, caicele, s. n. Diminutiv al lui caic. [Pr.: ca-i-] – Caic + suf. -el. substantiv neutrucaicel
CAICÉL, caicele, s. n. Diminutiv al lui caic. Foaie verde ș-o lalea, Caicelul se zărea Și pe Dunăre-mi venea. TEODORESCU, P. P. 562. Caicelul lui oprit, De salcie priponit. TEODORESCU, P. P. 565. – Pronunțat: ca-i-. substantiv neutrucaicel
caicel substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | caicel | caicelul |
plural | caicele | caicelele | |
genitiv-dativ | singular | caicel | caicelului |
plural | caicele | caicelelor |