caiac definitie

CAIÁC s.n. 1. Ambarcație de sport ascuțită la capete și condusă cu padele. ◊ Caiac canoe = ambarcație sportivă cu mai multe posturi de vâslit. ♦ Ramură sportivă practicată cu această ambarcație. 2. Barcă de pescuit, originară din Groenlanda, făcută din piei de focă. [Pron. ca-iac, pl. -ce, -curi. / cf. fr. kayak < cuv. eschimos]. substantiv neutrucaiac

CAIÁC s. n. 1. barcă din piei de focă la eschimoși pentru vânătoare și pescuit. 2. ambarcație ascuțită la capete și condusă cu una sau două padele. ◊ sport nautic care o practică. (< fr. kayak) substantiv neutrucaiac

CAIÁC, caiace, s. n. Barcă de sport, ascuțită la capete, condusă cu una sau cu două padele. – Fr. kayak. substantiv neutrucaiac

caiác (barcă de sport, barcă eschimosă) s. n., pl. caiáce substantiv neutrucaiac

CAIÁC, caiace, s. n. 1. Barcă pentru sport ascuțită la ambele capete. 2. Sport nautic practicat cu caiacul. 3. Ambarcație mică, cu înveliș din piele de focă, folosită de eschimoși pentru vânătoare și pescuit. – Din fr. kayac < cuv. eschimos. substantiv neutrucaiac

CAIÁC, caiace, s. n. 1. Ambarcațiune de sport ascuțită la ambele capete, cu suprafața de alunecare netedă sau în clinuri și care este condusă cu una sau două padele. 2. Sport nautic care se practică cu caiacul (1). 3. Ambarcațiune mică, cu înveliș din piele de focă, folosită de eschimoși. [Pr.: ca-iac] – Din fr. kayak. substantiv neutrucaiac

CAIÁC, caiace, s. n. Barcă anume construită pentru sport și curse, ascuțită la capete și acoperită cu pînzâ impermeabilă care lasă loc liber numai vîslașului; se conduce cu una sau cu două padele. substantiv neutrucaiac