reduceri si promotii 2018
Definitie caia - ce inseamna caia - Dex Online

caia definitie

caiá (caiéle), s. f. – Cui de potcoavă. Tc. kaye, cf. kayar „potcoavă cu țepi, împotriva alunecării” (Șeineanu, II, 76; Tiktin; DAR). După Scriban, din germ. Keil, ipoteză puțin probabilă (după Philippide, Principii, 33, din lat. *clavella). substantiv feminin caia

CAIÁ, caiele, s. f. Cui de potcoavă. – Comp. tc. kayar „potcoavă cu ghimpi”. substantiv feminin caia

caĭá f. (poate d. germ. keil, cuĭ, pl. keile, de unde caĭele, caĭa, dacă nu maĭ degrabă d. turc. kaĭar, potcoavă cu colțĭ). Cuĭ de potcoavă. substantiv feminin caĭa

caiá s. f., art. caiáua, g.-d. art. caiélei; pl. caiéle, art. caiélele substantiv feminin caia

caia f. cuiul de potcoavă la cismă sau la piciorul calului: cioboaie cu călcâiul potcovit cu caiele [Origină necunoscută]. substantiv feminin caia

CAIÁ, caiele, s. f. Cui de oțel moale folosit pentru prinderea potcoavelor la animale. [Pr.: -ca-ia] – Cf. tc. kayar „potcoavă cu colți”. substantiv feminin caia

CAIÁ, caiele, s. f. Cui de potcoavă. Murgul ți-l pot­covești Cu potcoave de argint... Caiele de sîrmă groasă, Să ție la piatră deasă. ȘEZ. I 9. substantiv feminin caia

căí (-ăésc, -ít), vb.1. A căina, a compătimi pe cineva. – 2. (Refl.) A regreta, a-i părea rău, a avea remușcări. Sl. kajati sę, kajǫ sę „a face penitență” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Lexicon, 285; Cihac, II, 37). Cf. căina și pocăi. Der. căială, s. f. (regret, remușcare); căință, s. f. (părere de rău); necăință, s. f. (lipsă de căință). verb tranzitiv căi

CĂÍ, căiesc, vb. IV. Refl. A-i părea cuiva rău, a regreta, a recunoaște că a greșit. ♦ Tranz. (Rar) A compătimi pe cineva; a căina. – Slav (v. sl. kajati sen). verb tranzitiv căi

!căí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se căiéște, imperf. 3 sg. se căiá; conj. prez. 3 să se căiáscă verb tranzitiv căi

căì v. 1. a plânge pe cineva, a-i părea rău de ceva; 2. a se întrista cugetând la o greșală comisă, a simți o sinceră părere de rău. [Slav. KAĬATI]. verb tranzitiv căì

CĂÍ, căiesc, vb. IV. Refl. A-i părea cuiva rău, a regreta, a recunoaște că a greșit. ♦ Tranz. (Rar) A compătimi pe cineva; a căina. – Din sl. kajati sen. verb tranzitiv căi

CĂÍ, căiesc, vb. IV. 1. Refl. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. « de », « pentru » sati prin conj. « că », « pentru că ») A-i părea cuiva rău, a re­greta, a recunoaște o greșeală făcută. Unul spuse că se va căi cît va trăi el, pentru că a osîndit pe un om drept. ISPI­RESCU, L. 367. Nu face una ca asta că te-i căi mai pe urmă. ALECSANDRI, T. 332. I-aș spune și nu-ndrăznesc, Aș tăcea și mă căiesc. HODOȘ, P. P. 31. 2. Tranz. (Rar) A compătimi, a plînge pe cineva; a căina. Iar pe drum cine trecea... Tot pe Badiul mi-l căia. TEODORESCU, P. P. 549. verb tranzitiv căi

căésc, V. căĭesc. verb tranzitiv căesc

2) căĭésc (mă) v. refl. (vsl. kaĭati sen, a se căi. V. și pocăĭesc). Regret ceĭa ce am făcut eŭ: mă căĭesc de fapta mea, c´am făcut asta. verb tranzitiv căĭesc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului caia

caia   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular caia caiaua
plural caiele caielele
genitiv-dativ singular caiele caielei
plural caiele caielelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z