cahlă definitie

cáhlă (cáhle), s. f. – 1. (Bucov.) Sobă de cărămizi din lut ars. – 2. (Mold. și Bucov.) Coșul sobei. – Var. (Trans.) căhală, s. f. (placă de faianță). Germ. Kachel (Cihac, II, 37; Mîndrescu, Infl. germ., 33; Borcea, 180; Gáldi, Dict., 191), prin intermediul pol., ceh. kachel, rut. kahlja, slov. kachla. substantiv feminincahlă

CÁHLĂ, cahle, s. f. (Reg.) 1. Coșul sobei sau deschizătura prin care iese fumul în tinda caselor țărănești. 2. Placă de teracotă sau de faianță pentru sobe. – Ucr. kahlja. substantiv feminincahlă

cáhlă f., pl. e (rus. rut. káhlĕa și káflĕa, d. germ. kachel, id.). Nord. Hornu gros de deasupra vetreĭ la casele de moda [!] veche, numită une-orĭ și ursoaĭcă: cahla (hogeagu) se termina în pod (Șez. 36, 35). substantiv feminincahlă

cáhlă (ca-hlă) s. f., g.-d. art. cáhlei; pl. cáhle substantiv feminincahlă

cahlă f. Mold. și Tr. olanul pe unde iese fumul din cuptorul țăranului. [Nemț. KACHEL]. substantiv feminincahlă

CÁHLĂ, cahle, s. f. 1. Placă de teracotă sau de faianță folosită la construcția sobelor. 2. (Reg.) Coșul sobei sau deschizătura prin care iese fumul în tinda caselor țărănești. – Din ucr. kahlja. substantiv feminincahlă

CÁHLĂ, cahle, s. f. (Mold., Bucov.) Deschizătură prin care iese fumul la casele țărănești; coșul cuptorului. Se sui iute pe acoperiș și se uită pe cahlă înăuntru, să vadă ce fac ei. SBIERA, P. 270. substantiv feminincahlă