caduc definitie

CADÚC, -Ă adj. Trecător; netrainic, șubred. ♦ (Bot.; despre un organ) Care cade spontan înainte de vreme sau anual. ♦ (Despre legate, donații etc.) Care nu (mai) are putere legală. [< fr. caduc, cf. lat. caducus]. adjectivcaduc

CADÚC, -Ă adj. 1. lipsit de trăinicie, șubred; (p. ext.) învechit, depășit, perimat. 2. (despre organe vegetale) care cade în fiecare an; care cade înainte de vreme; (despre formațiuni cornoase la animale) care cade periodic. 3. (despre legate, donații) care nu mai are putere legală. (< fr. caduc, lat. caducus) adjectivcaduc

CADÚC, -Ă, caduci, -ce, adj. Lipsit de trăinicie; șubred, pieritor. ♦ (Despre frunze, flori etc.) Care cade înainte de vreme; care cade în fiecare an. ♦ (Despre acte cu valoare juridică) Care nu (mai) are putere legală. – Fr. caduc (lat. lit. caducus). adjectivcaduc

cadúc adj. m., pl. cadúci; f. cadúcă, pl. cadúce adjectivcaduc

*cadúc, -ă adj., pl. f e (lat. cadúcus, d. cádere, a cădea). Supus căderiĭ, căzător: dințiĭ de lapte-s caducĭ. Trecător, slab, șubred: Fericirea e caducă. Slab, bătrîn: bătrîn caduc. Jur. Legat caduc, anulat p. vițiŭ de formă, incapacitate, refuz orĭ moarte. adjectivcaduc

caduc a. 1. doborît de vârstă: gloata de tineri și caduci [A].; 2. Jur. legat sau donațiune care rămâne fără efect: dacă un legatar moare înaintea testatorului, legatul devine caduc; 3. Bot care se desface de sine, care cade iute: frunze caduce. adjectivcaduc

CADÚC, -Ă, caduci, -ce, adj. Lipsit de trăinicie; șubred, pieritor. ♦ (Despre frunze, flori etc.) Care cade înainte de vreme sau în fiecare an. ♦ (Despre acte cu valoare juridică) Care nu (mai) are putere legală. – Din fr. caduc, lat. caducus. adjectivcaduc

CADÚC, -Ă, caduci, -e, adj. Lipsit de trăinicie, șubred; menit pieirii. ♦ (Jur.; despre un act, în special despre dispoziții testamentare, donații etc.) Care nu poate fi pus în aplicare, care nu (mai) are putere legală (din cauza schimbării condițiilor). adjectivcaduc