cadíu (cadíi), s. m. – Primar turc. – Mr. cati, megl. cadiia. Tc. kadi, din arab. al cadi (› sp. alcalde); cf. alb. kadi, bg. kadiĭa (Șeineanu, III, 24; Meyer 164; Lokotsch 984). – Der. cadiascher, s. m. (judecător militar turc), din tc. kadiasker, înv. substantiv masculincadiu
CADÍU, cadii, s. m. (Turcism înv.) Judecător la turci (având ulterior și atribuții de judecător ecleziastic). – Tc. kadi. substantiv masculincadiu
cadíŭ m. (turc. [d. ar.] kady, kazy, pop. kadi). Vechĭ. Judecător turcesc. substantiv masculincadiŭ
cadíu s. m., art. cadíul; pl. cadíi, art. cadíii (-di-ii) substantiv masculincadiu
cadiu m. numele judecătorului la Turci (în localități mai puțin însemnate): pe fata cadiului din satul Odriului POP. [Turc. KADY]. substantiv masculincadiu
CADÍU, cadii, s. m. Judecător musulman. – Din tc. kadı. substantiv masculincadiu
CADÍU, cădii, s. m. (Turcism învechit) Judecător la turci, avînd ulterior și atribuții de judecător eciesiastic. Cadiul a rîs cu niște dinți lungi, însă cu duhul bunătății în sine, și s-a uitat întîi la ceauș, pe urmă la Jder, și după aceea s-a întors iar către Botezatu. SADOVEANU, F. J. 656. Acești pleșcași stingheri... erau... mai mult boieroși și cu apucături de cadiu, adică de judecător. GALACTION, O. I 279. Eu pe gînduri am căzut, De cînd, moșule-am văzut Pe fata cadiului Din satul Odriului. ALECSANDRI, P. P. 149. substantiv masculincadiu
cadiu substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | cadiu | cadiul |
plural | cadii | cadiii | |
genitiv-dativ | singular | cadiu | cadiului |
plural | cadii | cadiilor |