cacóm (cacomi), s. m. – Hermină (Tutorius erminea). Tc. kakum (Roesler 594; Șeineanu, II, 70; Lokotsch 1020); cf. ngr. ϰαϰάούμι. Sec. XVII, înv. substantiv masculin cacom
CACÓM, (1) cacomi, s. m., (2) s. n. (Înv. și reg.) 1. (Zool.) Hermină. 2. Blana acestui animal. – Tc. kakim. substantiv masculin cacom
cacom m. 1. mic animal din N. Europei și al Aziei, care seamănă dihorului, cu blana scumpă albă, iar vârful coadei negrii (Putorius erminea); 2. blană de cacom: giubeaua blănită cu cacom NEGR. [Turc. KAKUM]. substantiv masculin cacom
CACÓM, (1) cacomi, s. m., (2) cacomuri, s. n. (Înv. și reg.) 1. S. m. (Zool.) Hermină. 2. S. n. Blană de hermină. – Din tc. kakım. substantiv masculin cacom
CACÓM, (1) cacomi, s. m., (2) s. n. (Învechit) 1. Hermină. Ian spune-mi, drag vecine, Cum ai scăpat din lăbi de om? întrebă jderul pe cacom. DONICI, F. 101. 2. Blana acestui animal. substantiv masculin cacom
CACÓM, (1) cacomi, s. m., (2) s. n. (Înv. și reg.) 1. (Zool.) Hermină. 2. Blana acestui animal. – Tc. kakim. substantiv neutru cacom
CACÓM, (1) cacomi, s. m., (2) cacomuri, s. n. (Înv. și reg.) 1. S. m. (Zool.) Hermină. 2. S. n. Blană de hermină. – Din tc. kakım. substantiv neutru cacom
cacóm1 (animal) (înv., reg.) s. m., pl. cacómi temporar cacom
cacóm2 (blană) (înv., reg.) s. n., pl. cacómuri temporar cacom
cacóm și (vechĭ) cacúm m. (turc. [d. ar.] kakum). Un fel de jder alb peste tot, afară de vîrfu coadeĭ, care e negru (putórius ermisea). Blana luĭ e foarte scumpă și se întrebuințează la mantalele suveranilor în marile ceremoniĭ. E și emblema integritățiĭ morale. V. și ermelin și mustelid. temporar cacom
cacom substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | cacom | cacomul |
plural | cacomi | cacomii | |
genitiv-dativ | singular | cacom | cacomului |
plural | cacomi | cacomilor |
cacom substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | cacom | cacomul |
plural | cacomi | cacomii | |
genitiv-dativ | singular | cacom | cacomului |
plural | cacomi | cacomilor |