cacofonie definitie

CACOFONÍE s.f. Întâlnire de sunete care impresionează neplăcut auzul; cacofonism. ♦ (Muz.) Reunire de sunete discordante; lipsă de armonie. [Gen. -iei. / < fr. cacophonie, cf. gr. kakos – rău, phone – sunet]. substantiv feminincacofonie

CACOFONÍE s. f. întâlnire de sunete discordante, neplăcute auzului; asociere de cuvinte care redau imagini, fapte neplăcute; cacofonism. (< fr. cacophonie, gr. kakophonie) substantiv feminincacofonie

CACOFONÍE, cacofonii, s. f. Asociație neplăcută de sunete. ♦ (Muz.) Întâlnire de sunete discordante; lipsă de armonie. – Fr. cacophonie (< gr.). substantiv feminincacofonie

*cacofoníe f. (vgr. kakophonia, d. kakós, răŭ, și phoné, voce. V. eŭ- și sin-fonie). Amestec neplăcut de sunete orĭ de cuvinte, ca: să se suĭe sus și să strige. Muz. Sunete discordante. – Cacofonia nu trebuĭe să fie contra spirituluĭ limbiĭ. Așa, dacă zicĭ biserica catolică, tactica cavaleriiĭ nu e cacofonie, cum cred ignoranțiĭ. substantiv feminincacofonie

cacofonie f. amestec neplăcut de sunete sau de vorbe. substantiv feminincacofonie

cacofoníe s. f., art. cacofonía, g.-d. art. cacofoníei; pl. cacofoníi, art. cacofoníile substantiv feminincacofonie

CACOFONÍE, cacofonii, s. f. Asociație neplăcută de sunete; cacofonism. ♦ (Muz.) Suprapunere de sunete discordante; lipsă de armonie. – Din fr. cacophonie. substantiv feminincacofonie

CACOFONÍE, cacofonii, s. f. Asociație de sunete ne­plăcute auzului. În propoziția « Tata mi te-a dat ca dar » avem un exemplu de cacofonie. ♦ (Muz.) Întîlnire de sunete discordante, lipsă de armonie. substantiv feminincacofonie