caciuli definitie

bașlic n. căpătâiul crestat al stâlpilor unei case țărănești numit și căciulă. [Turc. BAȘLYK, coif, glugă]. substantiv femininbașlic

căciúlă (-ci), s. f. – 1. Moț de pene la unele păsări. – 2. Obiect de pus pe cap, caracteristic țăranului, făcut din blană de miel sau de oaie, cu părul pe din afară. – 3. Pălărie. – 4. Prin sinecdocă, individ, cap. – 5. Partea cărnoasă a ciupercii. – 6. Capac metalic care protejează fitilul la lampa cu petrol. – 7. Accent circumflex. – 8. Acoperiș de paie deasupra stogurilor de fân. – Mr., megl. cățiulă. Origine obscură, dar cu siguranță expresivă. Prezența unor cuvinte ca ciocîrlan „pasăre moțată”, ciocîrlău „bot”, pare a atesta contaminarea temei expresive cioc „plisc”, cu coc „obiect rotund”, și în același timp existența unei forme *ciocîrlă, cu r expresiv ca infix, cf. cocîrlă. Pentru forma simplă, fără r, care trebuia să fie *ciocilă sau *cioculă se poate avea în vedere o metateză căciulă, ca în gămălie ‹ măgălie, ciocan › cocean, etc. Oricum, nu este probabilă o der. de la lat. Pușcariu, Lr., 179, îl consideră cuvînt autohton și Graur, BL, V, 92, afirmă că nu poate proveni din lat. Explicațiile care s-au încercat pînă acum nu sunt suficiente (o prezentare deja învechită în Jb., XV, 108). Este puțin probabilă der. din alb. indicată de Cihac, II, 715 (cf. Meyer 190; Treimer, ZRPh., XXXVIII, 392; Rosetti, II, 112); contrariul pare mai sigur. Philippide, II, 702, indică numai că termenul este „obscur”, în timp ce Pușcariu, Lat. ti, 53, pleca de la un lat. *cat- cu suf. -cula. Pentru Berneker 466 și Sandfeld 94, este cuvînt balcanic de origine incertă. Pascu, Suf., 248, sugerează un lat. *catteula, de la *cattea „pisică”, pe cît de artificios pe atît de improbabil. În sfîrșit, Vasmer, Jagič-Festschrift, Berlin 1908, 273, explică sb. košulja prin lat. casula; ipoteză dificilă, îmbunătățită în parte de Scriban, Arhiva, XXVIII, 238 (urmat de Pascu, I, 60 și REW 1752), care sugerează lat. casĭbŭla, var. de la casŭbŭla. Plecînd de la același etimon, Popa-Lisseanu, Limba română în izvoarele istorice medievale, Bucarest, 1940, 25, a propus gr. ϰασοῦλα, pe care Giuglea, Dacor., X, 111, datorită unor dificultăți fonetice, îl transformă într-un lat. *caciubla sau *caciulla, extrem de improbabil. Der. căciular, s. m. (persoană care face căciuli; poreclă a soldaților infanteriști, în războiul din 1877); căciulat, adj. (cu căciulă; moțat); căciulată, adj. (oaie cu multă lînă pe cap); căciuleală, s. f. (adulare, umilință); căciuli, vb. (a aduna, a se umili); căciulie, s. f. (moț de pene; mîner; bulb de usturoi sau de ceapă). Probabil provin din rom. alb. këculj(ë) „moț”, këculjer „ciocîrlan”, këculoń „a avea urechile căzute”, ngr. ϰατσοῦλα „bonetă” (care ar putea deriva și de la lat. casula, cf. Meyer, Neugr. St., IV, 29), ϰατσοῦλι „creasta cocoșului”, ϰατσουλιέρι „ciocîrlan”; bg. kačula „bonetă; moț”, kačulat „moțat”, kačulka „bonetă”, kačuljă se „a-și pune pe cap” (cf. Candrea, Elemente, 402; Romansky 108; Capidan, Raporturile, 202); mag. kacsul(y)a „pălărie”; kacsulia „capră albă cu capul negru” (cf. căcior). substantiv feminincăciulă

căciúlă s. f., g.-d. art. căciúlii; pl. căciúli substantiv feminincăciulă

CĂCIÚLĂ, căciuli, s. f. 1. Acoperământ pentru cap făcut din blană de oaie sau de alt animal. Bună ziua, căciulă (că stăpânu-tău n-are gură)! se spune, în bătaie de joc, unuia care nu salută. ◊ Expr. A-și lua (sau a-și scoate) căciula = a-și descoperi capul în semn de salut sau de respect. La așa cap, așa căciulă = cum e omul, așa e și purtarea lui. A-i ieși (cuiva) părul prin căciulă = a) a i se urî așteptând; b) a o duce greu, a sărăci. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a se simți vinovat. (Asta sau aia e) altă căciulă = (aceasta e) altceva, altă socoteală. A da cu căciula în câini = a fi cu chef, a-și face de cap. (Bun de) să dai cu căciula-n câini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoană, individ. Câte cinci lei de căciulă. 2. Obiect în formă de căciulă (1) (care servește ca acoperământ pentru coșuri, canale etc.). ♦ Partea superioară a ciupercii. – Comp. alb. kësul'ë. substantiv feminincăciulă

CĂCIÚLĂ, căciuli, s. f. 1. Acoperămînt pentru cap (purtat mai ales iarna), făcut din blană de oaie sau de alt animal. începu Făt-Frumos să strige: Stai, mă, să-mi iau căciula, că mi-a căzut din cap. ISPIRESCU, L. 110. Privitorii, cu căciulile în mînă, îi urau drum bun. CREANGĂ, P. 307. Un cap cu plete... înfundat într-o căciulă de miel. EMI­NESCU, N. 33. Bună ziua, căciulă (că stăpînu-tău n-are gură)! se zice, în bătaie de joc, unuia care intră în casă fără să salute. La așa cap, așa căciulă (= cum e omul, așa e și purtarea și faptele lui). ◊ Expr. A-și lua (sau a-și scoate) căciula = a-și descoperi capul în semn de salut sau de respect. Pe marginea, șoselei doi oameni s-arătară... Și dricul ajungîndu-i, căciulile își luară. MACEDONSKI, O. I 46. Poți (sau trebuie, se cade etc.) să-ți scoți (sau să-ți iei) căciula în fața (sau dinaintea) lui, se spune pentru a arăta că avem respect sau consi­derație față de cineva. A-i ieși cuiva părul prin căciulă = a) a i se urî așteptînd; b) a o duce greu; a sărăci. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a se simți vinovat. D-aia nu prea avea el coraj... că să știa cu musca pe căciulă. STĂNOIU, C. I. 67. (Asta sau aia e) altă căciulă = (aceasta e) altceva, altă soco­teală. Las-o p-aia! Aia-i altă căciulă!... aia a fost la politică, CARAGIALE, O. II 39. A schimba căciula = a schimba înțelegerea, părerea, vorba. A da cu căciula în cîini = a fi cu chef, a face nebunii, a-și face de cap. A scăpa căciula pe apă = a scăpa un prilej, a pierde un lucru fără voie. A purta căciuia degeaba = a fi prost. (Despre mîncări sau băuturi) (Bun de) să dai cu căciula-n cîini = foarte gustos. De acolo plecam să încercăm alt vinaț; și-aducea el aminte de niște... sînge-de-iepure, să dai cu căciula-n cîini. M. I. CARAGIALE, 60. ♦ Fig. Om, persoană, individ. Plăteam de căciulă cinci franci pășunea. DUMITRIU, B. F. 67. 2. Obiect în formă de căciulă (1) sau care servește de acoperămînt: a) apărătoare așezată deasupra unui coș sau a unui canal vertical pentru a preveni căderea unor corpuri străine în interiorul lui; b) partea supe­rioară a ciupercii; c) căpăcelul de alamă al lămpii, pe unde iese flacăra fitilului. substantiv feminincăciulă

căcĭúlă f., pl. ĭ (mlat. casibula, chepeneag, manta cu glugă, de unde s´a făcut casibla, casiula, cășulă, ca sulă, fiulă din subula, fibula, ĭar de aci căcĭulă, ca cĭut, cĭutură, cĭoarice, cimpoĭ, cepeleag din ș-. Din var. casubula vine fr. chasuble și sp. casulla, patrahir. D. rom. vine ngr. kasúla, haĭnă grosolană, și în Epir katsúla, scufie; alb. kâšúlĭă, scufie, vsl. bg. rut. rus. koŭlĭa, sîrb. kóšulia, cămașă, rus. „blană scurtă, ie, bluză”; bg. kačúl, moț, kačúlka, glugă; ung. kacsulya. Cp. cu capot. V. Meyer, EWaS. și Bern. 1,586). Glugă (Hațeg). Cușmă, acoperemînt de blană p. a apăra capu de frig. Lucru care seamănă a căcĭulă (ca circumflexu). Prietin [!] de căcĭulă, un om pe care nu-l cunoștĭ de cît din salut (din scosu căcĭuliĭ). Altă căcĭulă, altă afacere, altă socoteală. Un franc de căcĭulă, plătind cîte un franc de fie-care persoană. Cu musca pe căcĭulă, V. muscă. V. și chĭulaf și căiță. substantiv feminincăcĭulă

căciulă f. 1. acoperământul capului, la bărbat, din piele de oaie cu părul sau blana ei; altă căciulă, alt ceva !, altă vorbă (aluziune la exibițiunile vechilor scamatori, cari, aruncând pe jos o căciulă, o schimbau în felurite alte căciuli); 2. ce are forma de căciulă: căciulă unei căpățâni de zahăr; 3. V. bașlic; 4. Tr. glugă. [Cf. bulg. KAČUL, moț de pasăre, KAČULKA, căciulă)]. V. muscă. substantiv feminincăciulă

CĂCIÚLĂ, căciuli, s. f. 1. Obiect confecționat din blană de oaie sau de alt animal și care servește la acoperirea capului. Bună ziua, căciulă (că stăpânu-tău n-are gură)! se spune, în bătaie de joc, unuia care nu salută. ◊ Expr. A-și lua (sau a-și scoate) căciula (de pe cap) = a-și descoperi capul în semn de salut sau de respect. La așa cap, așa căciulă = cum e omul, așa e și purtarea lui. A-i ieși (cuiva) părul prin căciulă = a) a i se urî așteptând; b) a o duce greu; a sărăci. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a se simți vinovat. (Asta sau aia e) altă căciulă = (aceasta e) altceva, altă socoteală. A da cu căciula în câini = a fi cu chef, a-și face de cap. (Bun de) să dai cu căciula-n câini = (despre mâncăruri, băuturi) foarte gustos. ♦ Fig. Persoană, individ. Câte cinci lei de căciulă. 2. Obiect în formă de căciulă (1) (care servește ca acoperământ pentru coșuri, canale etc.). ♦ Partea superioară a ciupercii. – Cf. alb. kësul’ë. substantiv feminincăciulă

asta-i altă brânză / căciulă / mâncare de pește / poveste expr. asta e cu totul altceva; nu are nicio legătură (cu cazul în speță) substantiv femininastaialtăbrânză

a da cu căciula-n câini expr. (pop.) 1. a fi beat. 2. a se comporta fără a ține seama de normele sociale. substantiv femininadacucăciulancâini

a-și fura singur căciula expr. a-și face rău șieși crezând că obține un avantaj. substantiv femininașifurasingurcăciula

a-i ieși părul prin căciulă expr. 1. a i se urî cu așteptatul. 2. a o duce greu. substantiv femininaiieșipărulprincăciulă