Alege sensul dorit: caca -invariabil caca -verb tranzitiv

caca definitie

CÁCA subst. ~ (din căca) invariabilcaca

cáca s.m., adj. invar. invariabilcaca

*căca (a ~) vb., ind. prez. 3 cácă invariabilcăca

CÁCA s. m. (În limbajul copiilor) 1. Excrement. 2. Lucru murdar, respingător. ◊ (Adjectival) Prețuri caca. – Din fr. caca. invariabilcaca

cac, a căcá (vest) și cîca (est) v. tr. (lat. caco, -are). Triv. Murdăresc pin [!] căcat: geamurĭ căcate de muște. V. refl. Îmĭ deșert mațele. temporarcac

cac, a căcá (vest) și cîca (est) v. tr. (lat. caco, -are). Triv. Murdăresc pin [!] căcat: geamurĭ căcate de muște. V. refl. Îmĭ deșert mațele. verb tranzitivcac

CĂCÁ, cac, vb. I. Intranz. (câteodată și tranz.) și refl. A defeca (2). (meglenorom., macedorom. cac, istrorom. cąc; < lat. cacāre (Pușcariu); cf. it. cacare, prov., sp., port., cat. cagar, fr. chier; din rom. sunt deriv. bg. (po)kakam (= căca) și ngr. kakarándza (= excrement)) verb tranzitivcăca

căcá (cac, căcát), vb. – A defeca. – Mr., megl. cac, istr. cǫc. Lat. cacāre (Pușcariu 247; REW 1443; Candrea-Dens., 206; DAR); cf. it. cacare, prov., sp., port. cagar, fr. chier. Se folosește în formă refl., uneori tranzitiv trans. Cf. căcat. Der. caca, adv., adj. (rahat, murdărie, cuvînt infantil), cf. Iordan, BF, VI, 150; căcăcios, adj. (fricos, care face pe el); căcăfrică, s. m. (leneș; laș); căcălău, s. n. (belșug, cantitate mare, grămadă); căcănar, s. m. (latrinar); căcănărie, s. f. (meseria de latrinar); căcăniu, adj. (de culoarea frunzelor moarte); căcărează, s. f. (excrement de oaie, capră, iepure, șobolan, cu formă caracteristică ovoidală), care presupune un anterior *căcărea (cf. it. cacherello) cu suf. -ză (Densusianu, Bausteine, 477), căcăreza, vb. (a defeca); căcări, vb. (a avea diaree; a alinta); căcărie, s. f. (toane, nazuri); căcător, adj. (care provoacă diaree); căcăstoare, s. f. (closet); căcătură, s. f. (defecare); căcău, s. m. (cioară albastră, Coracius garrula); căcîcea, s. m. (căcăcios); cîca, adj. și adv. (murdar, spurcat, cuvînt infantil); cîcă, s. f. (muci, murdărie, femeie murdară). Din rom. derivă bg. (po)kakam „a defeca” (Capidan, Raporturile, 233), și ngr. (sarak.) kakarandza „excrement” (Hoeg 123), pe care Meyer, Neugr. St., IV, 50, îl derivă eronat din it. cacare, cu suf. -anza. verb tranzitivcăca

căca, cac (pop., vulg.) I. v. t. a murdări cu materii fecale. II. a defeca. verb tranzitivcăca

CĂCÁ, cac, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A defeca. 2. Tranz. și refl. A (se) umple de excremente. ◊ Expr. S-a căcat în scăldătoare = se zice despre un om norocos. 3. Tranz. A murdări. 4. Tranz. Fig. A naște. – Lat. cacare. verb tranzitivcăca

a se căca pe el expr. (vulg.) 1. a defeca în chiloți / în izmene etc. 2. a se grozăvi, a se lăuda. 3. a minți, a duce cu vorba. 4. a se speria. verb tranzitivasecăcapeel

a căca steagul expr. (vulg.) a se afla într-o mare încurcătură; a avea necazuri mari. verb tranzitivacăcasteagul

a se căca împrăștiat expr. (vulg.) 1. a avea diaree. 2. a minți, a susține lucruri neadevărate. 3. a speria. verb tranzitivasecăcaîmprăștiat

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicaca

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z