reduceri si promotii 2018
Definitie caca - ce inseamna caca - Dex Online
Alege sensul dorit: caca - invariabil caca - verb tranzitiv

caca definitie

CÁCA subst. ~ (din căca) invariabil caca

cáca s.m., adj. invar. invariabil caca

*căca (a ~) vb., ind. prez. 3 cácă invariabil căca

CÁCA s. m. (În limbajul copiilor) 1. Excrement. 2. Lucru murdar, respingător. ◊ (Adjectival) Prețuri caca. – Din fr. caca. invariabil caca

cac, a căcá (vest) și cîca (est) v. tr. (lat. caco, -are). Triv. Murdăresc pin [!] căcat: geamurĭ căcate de muște. V. refl. Îmĭ deșert mațele. temporar cac

cac, a căcá (vest) și cîca (est) v. tr. (lat. caco, -are). Triv. Murdăresc pin [!] căcat: geamurĭ căcate de muște. V. refl. Îmĭ deșert mațele. verb tranzitiv cac

CĂCÁ, cac, vb. I. Intranz. (câteodată și tranz.) și refl. A defeca (2). (meglenorom., macedorom. cac, istrorom. cąc; < lat. cacāre (Pușcariu); cf. it. cacare, prov., sp., port., cat. cagar, fr. chier; din rom. sunt deriv. bg. (po)kakam (= căca) și ngr. kakarándza (= excrement)) verb tranzitiv căca

căcá (cac, căcát), vb. – A defeca. – Mr., megl. cac, istr. cǫc. Lat. cacāre (Pușcariu 247; REW 1443; Candrea-Dens., 206; DAR); cf. it. cacare, prov., sp., port. cagar, fr. chier. Se folosește în formă refl., uneori tranzitiv trans. Cf. căcat. Der. caca, adv., adj. (rahat, murdărie, cuvînt infantil), cf. Iordan, BF, VI, 150; căcăcios, adj. (fricos, care face pe el); căcăfrică, s. m. (leneș; laș); căcălău, s. n. (belșug, cantitate mare, grămadă); căcănar, s. m. (latrinar); căcănărie, s. f. (meseria de latrinar); căcăniu, adj. (de culoarea frunzelor moarte); căcărează, s. f. (excrement de oaie, capră, iepure, șobolan, cu formă caracteristică ovoidală), care presupune un anterior *căcărea (cf. it. cacherello) cu suf. -ză (Densusianu, Bausteine, 477), căcăreza, vb. (a defeca); căcări, vb. (a avea diaree; a alinta); căcărie, s. f. (toane, nazuri); căcător, adj. (care provoacă diaree); căcăstoare, s. f. (closet); căcătură, s. f. (defecare); căcău, s. m. (cioară albastră, Coracius garrula); căcîcea, s. m. (căcăcios); cîca, adj. și adv. (murdar, spurcat, cuvînt infantil); cîcă, s. f. (muci, murdărie, femeie murdară). Din rom. derivă bg. (po)kakam „a defeca” (Capidan, Raporturile, 233), și ngr. (sarak.) kakarandza „excrement” (Hoeg 123), pe care Meyer, Neugr. St., IV, 50, îl derivă eronat din it. cacare, cu suf. -anza. verb tranzitiv căca

căca, cac (pop., vulg.) I. v. t. a murdări cu materii fecale. II. a defeca. verb tranzitiv căca

CĂCÁ, cac, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A defeca. 2. Tranz. și refl. A (se) umple de excremente. ◊ Expr. S-a căcat în scăldătoare = se zice despre un om norocos. 3. Tranz. A murdări. 4. Tranz. Fig. A naște. – Lat. cacare. verb tranzitiv căca

a se căca pe el expr. (vulg.) 1. a defeca în chiloți / în izmene etc. 2. a se grozăvi, a se lăuda. 3. a minți, a duce cu vorba. 4. a se speria. verb tranzitiv asecăcapeel

a căca steagul expr. (vulg.) a se afla într-o mare încurcătură; a avea necazuri mari. verb tranzitiv acăcasteagul

a se căca împrăștiat expr. (vulg.) 1. a avea diaree. 2. a minți, a susține lucruri neadevărate. 3. a speria. verb tranzitiv asecăcaîmprăștiat

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului caca

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z