cabrioletă definitie

CABRIOLÉTĂ s.f. Trăsură ușoară, cu două roți; brișcă. [Pron. -bri-o-, var. gabrioletă s.f. / < fr. cabriolet]. substantiv feminincabrioletă

CABRIOLÉTĂ s. f. trăsură ușoară, cu două roți; șaretă. (< fr. cabriolet) substantiv feminincabrioletă

CABRIOLÉTĂ, cabriolete, s. f. Trăsurică ușoară, cu două roți. [Pr.: -bri-o-. – Var.: gabriolétă s. f.] – Fr. cabriolet. substantiv feminincabrioletă

*cabriolétă f., pl. e (fr. cabriolet, d. cabriole, capriole, care vine d. it. capriola, salt ager, d. capra, capră). Brișcă maĭ boĭerească cu doŭă roate. – Ob. ga-. substantiv feminincabrioletă

cabriolétă (ca-bri-o-) s. f., g.-d. art. cabriolétei; pl. cabrioléte substantiv feminincabrioletă

cabrioletă f. trăsură ușoară pe două roate. substantiv feminincabrioletă

CABRIOLÉTĂ, cabriolete, s. f. Trăsurică ușoară, cu două roți, trasă de obicei de un singur cal; brișcă², șaretă. [Pr.: -bri-o-. – Var.: gabriolétă s. f.] – Din fr. cabriolet. substantiv feminincabrioletă

CABRIOLÉTĂ, cabriolete, s. f. Trăsurică ușoară, cu două roți; brișcă. În curtea largă, înconjurată de aca­returi, stătea stingheră o cabrioletă cu un cal negru. RE­BREANU, R. I 162. – Pronunțat: -bri-o-. – Variantă: gabriolétă (STANCU, 259, DELAVRANCEA, H. TUD. 50) s. f. substantiv feminincabrioletă