CABOTÁ vb. intr. a face cabotaj. (< fr. caboter) verbcabota
cabota verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)cabota | cabotare | cabotat | cabotând | singular | plural | ||
cabotând | cabotați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | cabotez | (să)cabotez | cabotam | cabotai | cabotasem | |
a II-a (tu) | cabotezi | (să)cabotezi | cabotai | cabotași | cabotaseși | ||
a III-a (el, ea) | cabotează | (să)cabotai | cabota | cabotă | cabotase | ||
plural | I (noi) | cabotăm | (să)cabotăm | cabotam | cabotarăm | cabotaserăm | |
a II-a (voi) | cabotați | (să)cabotați | cabotați | cabotarăți | cabotaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | cabotează | (să)caboteze | cabotau | cabotară | cabotaseră |