reduceri si promotii 2018
Definitie ca - ce inseamna ca - Dex Online

ca definitie

ca adv.1. La fel cu, cum(e), precum(e) (exprimă o egalitate sau o asemănare). – 2. La fel cu, asemenea (exprimă o comparație al cărui al doilea termen este ipotetic sau ireal; mai ales în forma compusă ca și). – 3. În felul (exprimă o comparație retorică a obiectului în sine, pentru a sublinia că este vorba de ceva cu totul normal): ca pe el, toate ca toate.4. Cît (introduce al doilea termen al unei comparații). – 5. Așa cum, precum (introduce o enumerare). – 6. Aproximativ, aproape, cam (mai ales în forma compusă ca la). – 7. În calitate de, în loc de, în chip de. – 8. În sfîrșit, o dată (în forma compusă folosită popular ci ca sau ci ca mai). – Mr., megl., istr. ca. Lat. quam (Pușcariu 243; REW 6928; Candrea-Dens., 203; DAR); cf. cam, și prov. qua(n), sp. cuan, port. quão. Odinioară a avut sensul de „aproximativ” (6), care astăzi este propriu lui cam; s-a separat de acest cuvînt, cu care este de fapt identic într-o epocă relativ recentă. Cu funcție prepozițională se construiește cu acuz.: ca mine (sau ca pe mine, cînd primul termen al comparației este în acuz.). Așa cum ca introduce comparații nominale, formele compuse ca și, ca și cum, ca și cînd introduc comparații verbale și par a fi formații interne ale rom.; totuși, Philippide, Principii, 84 și Pascu, I, 59, derivă pe ca și din lat. quasi. invariabil ca

CA3 interj. (Reg.) Ia! ei! Ci ca ho... voinice, prea o iei repede! (DELAVRANCEA). – Lat. quam. invariabil ca

ca conj.1. (Înv.) Pentru că, întrucît. – 2. Pentru ca, cu scopul ca. Lat. quia (Pușcariu 244; DAR; Sandfeld, REB, I, 100-7; Rosetti, II, 117). Sensul s-a pierdut din sec. XVII. Astăzi apare numai cu sensul 2, și totdeauna în compunere, ca să, deci pentru a introduce un conjuctiv. Folosirea lui ar trebui să se reducă la prop. care indică finalitate sau consecință: mă duc, ca să nu-l MAI văd, dar nu vreau să-l mai văd. Totuși, uzul cere prezența lui ca, atunci cînd conjunctivul nu urmează imediat după verbul principal: nu vreau să mă vadă toată lumea, dar: nu vreau ca toată lumea să mă vadă. Perfecta echivalență a acestor două expresii este cauza pentru care folosirea lui ca să s-a extins exagerat, astfel încît este ușor să se spună, impropriu, nu vreau ca să mă vadă toată lumea. Această formă incorectă este simțită tot mai puțin ca atare, așa că astăzi ca să a devenit mai mult sau mai puțin echivalent al lui să. Pentru der. romanici ai lui quia (v. it., it. de sud, v. sp., v. port. ca, it. che, prov., fr., cat., sp., port. que), cf. J. Jaquet, Recherches sur l’origine de la conj. que et des formes romanes équivalentes, Paris, 1894, și REW 6954, unde, totuși, lipsesc rom. ca, mr. ca să (tra să), megl. ca si. invariabil ca

CA2 conj. (Urmat, cu sau fără intercalări, de „să”, introduce o propoziție subordonată cu predicatul la conjunctiv) 1. (Introduce o propoziție finală) Dacă ți-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac (ISPIRESCU). 2. (Introduce o propoziție consecutivă) Auzi, dar cine-i el, păgânul Ca să-mi sărute fete-n drum? (COȘBUC). 3. (Introduce o propoziție subiectivă) Ca să trecem prin pădure e peste poate (ISPIRESCU). 4. (Introduce o propoziție atributivă) Veți crede c-aveți dreptul și voi ca să trăiți (EMINESCU). 5. (Introduce o propoziție completivă directă) Am jurat ca peste dânșii să trec falnic, fără păs (EMINESCU). 6. (Introduce o propoziție completivă indirectă) Mă tem ca nu cumva să mă cheme. 7. (Introduce o propoziție predicativă) Angajamentul nostru este ca până mâine să terminăm lucrarea.Lat. qu[i]a. invariabil ca

ca1 (la fel ca) adv. (îi vorbesc lui ~ ei) invariabil ca

ca2 conjcț. (în ca (...) să) invariabil ca

ca3 (reg.) interj. invariabil ca

*ca4 (ca și, decât, în calitate de) prep. (la fel de bun ~ tine / ~ tine de bun, mai bun ~ tine, a aduce ~ martor) invariabil ca

1) ca adv. de mod, calitate și cantitate (lat. quam, ca, de cît, care e o formă de ac. al luĭ qui, care). 1. Cum (precum, după cum) e, par´că, oare-cum: negru ca cărbunele (ca cărbunele de negru), rece ca ghiața, dulce ca mierea, roș ca sîngele, înalt ca (saŭ cît) casa, înalt ca (saŭ cît) tine (infl. de cu tine. Numaĭ în P. P. din Ardeal: Că-ĭ păcat De Dumnezeŭ Să pĭeĭe voĭnic ca eŭ; De-aicĭ pînă la Brașăŭ Nu-ĭ voĭnic străin ca eu (J. B. 97 și 139), în ochiĭ luĭ lucea (adică ceva) ca o lumină. 2. Cum (precum, după cum), trăĭește, se obișnuĭește orĭ se întîmplă, curat, chear, de-a binele [!]: a trăit ca un sfînt, era mort ca toțĭ morțiĭ, un boŭ ca toțĭ boiĭ (îmbogățitu din fabula luĭ Gr. Al.). Ca omu (de multe orĭ iron.), cum obișnuĭesc oameniĭ: Ei! Și el săracu, ca omu (adică: cu poftele lui)! Ca vaĭ de capu luĭ, într´un hal jalnic. La războĭ va la răzcoĭ, cînd maĭ bine, cînd maĭ rău (de ex., într´o călătorie). 3. Cum (precum) e sau a fost, bunăoară, de exemplu: fel de fel de cereale, ca: grîŭ, orz, ovăs; un rîs ca de copil. Vechĭ: Ca miluĭește Domnul, Ca este tatăl, așa și fiĭul (Ps. S. 332 și 528). Una ca asta, o întîmplare ca asta, asemenea faptă (lucru, comédie): n´am maĭ auzit una ca asta! O bătaĭe ca aceĭa, o bătaĭe strașnică (ca o bătaĭe despre care s´a dus vestea´n lume). 4. Aproape, aproximativ, de vre-o, vre-o, cam, maĭ-maĭ, par´că: copil ca de opt anĭ, erau ca(saŭ: ca la) o sută de oamenĭ. Ca mîne[!], ca cum ar fi mîne, foarte curînd: ca mîne veĭ fi student! 5. Vest. De cît: maĭ iute ca vîntu, maĭ mulțĭ ca(saŭ de saŭ de cît) o sută. 6. Vechĭ. Cam: O carte ca veche. Ca ce crezĭ tu? Ca ce te bizuĭeștĭ tu? 7. În calitate de: a funcționat mult ca director, l-aŭ ales ca membru (drept membru, de membru orĭ simplu membru). 8. În ceĭa ce privește, în privința acestuĭ lucru, din punct de vedere, cît despre: Eŭ ca eŭ! Dar să văd ce aĭ să facĭ tu! Foamea ca foamea! Dar frigu era grozav! Scrie bine și ca fond, și ca formă. 9. În loc de, drept, egal cu, ca și: era ca frate, asta era ca plată. 10. Conj. L. V. (după vsl. ĭako saŭ ĭakože). Cînd, după ce: și ca sfîrșiră, întoarseră-se (Cor. Ev. 577, 29. Acad.). 11. Dacă, după ce (corespunzînd cu gerundiu): și ca multe zile prebîndi (= și după ce zăbovi, și zăbovind. Cod. Vor. 68, 8). 12. Interj. Vest. Ĭa: Ci ca maĭ stăĭ! Ca și, cît și, tot ca, tot așa cum e: Dumnezeŭ ploŭă peste ceĭ bunĭ, ca și peste ceĭ răĭ; știința, ca și onestitatea, inspiră admirațiune. Ca (și) cum, par´că, întocmaĭ ca (ob. cu optativu): poruncește ca și cum ar fi el stăpîn. Nicĭ (ca) cum, nicĭ (ca) cît, (rar), nicĭ de cum, de loc. invariabil ca

CA1 adv. I. (Se compară două sau mai multe lucruri, ființe, situații) 1. La fel cu, cum (e), precum (e), după cum (e). O câmpie... mai lungă ca pustiul (ALECSANDRI). ◊ Expr. Ieri ca și astăzi = totdeauna. ♦ Cât. Înalt ca bradul. 2. (În expr.) Ca (și) cum = parcă. 3. Aproape, cam, aproximativ. Misiunea noastră e ca și terminată.Expr. Ca mâine(-poimâine) = în curând. Ca ieri(-alaltăieri) = de curând. 4. Decât. Ce-i mai urât ca urâtul? (JARNIK-BÂRSEANU). II. 1. (Se compară o noțiune cu ea însăși) În felul..., cum e obiceiul, cum se știe. Lumea, ca lumea, se uita curios (VLAHUȚĂ). ♦ Treacă-meargă, fie. Ziua, ca ziua... mă mai iau cu caprile (ALECSANDRI). ◊ Expr. Toate ca toate, dar... = toate le înțeleg, dar... 2. În calitate de..., fiind... Pornesc, spânul înainte, ca stăpân, Harap-Alb în urmă, ca slugă (CREANGĂ). ♦ În loc de...; drept... Se poate socoti ca mort (NEGRUZZI). ◊ Expr. (Fam.) Ca ce? = pentru ce? cu ce scop? 3. Cu privire la..., în ce privește... Ca formă, lucrarea este bine prezentată. 4. (Explicativ sau enumerativ) Cum, precum, așa, bunăoară, de exemplu. Animale sălbatice, ca: râși, urși, vulpi.Lat. quam. invariabil ca

2) ca conj. (lat. quĭa, fiind-că). În unire cu al conjunctivuluĭ, arată scopu (pentru a) saŭ rezultatu (în cît): Mănînc ca să trăĭesc. Adun azĭ ca să am mîne [!]. Era prea mîndru ca să cerșească (era așa de mîndru în cît nu putea cerși). Cu verbele de necesitate orĭ deciziune, se pune ca numaĭ cînd aceste vorbe-s separate de subjunctiv: e necesar, trebuĭe, se cuvine, s´a hotărît ca patria să fie apărată. Dar: patria trebuĭe (să fie) apărată, hotărîm să´ncepem lupta. Tot așa: ca să porți războĭ, îțĭ trebuĭe banĭ (urît pentru ca să!). Cu vorbele de mișcare saŭ de afect e maĭ elegant fără ca: mă duc să văd (nu ca să văd), doresc, vreaŭ să mă duc (nu ca să mă duc). Vechĭ (în poruncĭ): ca să n´aĭbă = să n´aĭbă. Est. Fam. Ca maĭ ba, de loc, nicĭ de cum (cu conjunctivu): auzind asta, ca maĭ ba să plece (n´a maĭ plecat). invariabil ca

!ca (...) să conjcț. invariabil ca

CA1 adv. (Introduce al doilea termen al unei comparații) I. (Se compară două sau mai multe lucruri, ființe, situații etc.) 1. La fel cu, cum (e), precum, (e), după cum (e). O fetișcană, ca sute și mii Din multele țării țesătorii. DEȘLIU, G. 47. Nu se află pe lume pești ca cei din apa Moldovei și a Bistriței, luminoși și iuți ca argintul-viu. SADOVEANU, N. F. 30. De n-ar fi și unul ca mine pe acolo, degeaba vă maț bateți picioa­rele ducîndu-vă. CREANGĂ, P. 246. A fosț odață ca-n povești, A fost ca niciodată... EMINESCU, O, 1 167. O cîmpie... lungă ca pustiul. ALECSANDRI, P. I, 189. ◊ (Se compară două acțiuni) S-a pus Lina, pe tăcut, Și vedeam că-i umblă ochii... Ca la șerpi ii umblă ochii. COȘBUC, P. I 50. Cum să te duc: ca vîntul, ori, ca gîndul? CREANGĂ, P.197. Ca-n vis, așa vii! EMINESCU, O. I 120. ◊ (În comparații eliptice) Ca la ușa cortului, Ca la Breaza etc. = nume dat unor dansuri populare. ◊ E x p r. Unul ca altul v. altul. Ca acela (sau aceea) v. acela. Ieri ca și astăzi = totdeauna. ♦ (În comparații cu noțiuni cantitative) Cît. Înalt ca bradul.într-o zi veni la împărat o babă bătrînă... și mică, mică, ca tine de mică... DELAVRANCEA, V. V. 255. 2. (În loc. conj.) Ca și cum sau ca cum = parcă. Zidul pieri ca și cum n-ar fi mai fost. ISPIRESCU, L. 26. Pentru... noi e greu de făcut trebi de acestea. Dar la o împărăție, ca cum te-ar pișcă un purice, nu se mai bagă în seamă. CREANGĂ, P. 258. îmi spune că mă iubește ca și cum m-ar întreba ce mai fac. NEGRUZZI, S. I 55. Ca și cînd = parcă. Picioarele nu se mai mișcară, ca și cînd ar fi fost butucite. ISPIRESCU, L. 35. 3. (În asemănări aproximative, uneori urmat de « și ») Aproape, cam, aproximativ. De un trai ca ăsta... sînt ca și sătul. STANCU, D. 127. *(Se compară noțiuni cantitative) Mai era ca o jumătate de oră de urcat. VLA­HUȚĂ, O. A. 279. O copilă ca de 10 ani de mărîșoară. RETEGANUL, P. I 34. Era... înalt ca de opt palme și jumătate. ISPIRESCU, U. 28. O colecțiune ca de vreo 390 volume vechi, foarte rău conservate. ODOBESCU, S. I 339. ◊ Expr. Ca mîine (poimîine) = în curînd, nu peste mult timp. Ca mîne, poimîne mi se împlinesc anii. CREANGĂ, P. 161. Ca ieri (alaltăieri) = nu de mult timp, de curînd. (Pentru întărirea aproximației, « ca» este urmat uneori de «la» sau «la vreo») Trecuseră ca la trei ceasuri de cînd se luminase de ziuă. DELAVRANCEA, H. T. 250. ◊ Un fel de... Din adierea vîntului prin ierburi, din țîrîitul greierilor, din mii de sunete ușoare și nedeslușite, se naște ca o slabă suspinate ieșită din sînul obosit al naturei. ODO­BESCU, S. III 17. ◊ Expr. (învechit) Ca ce (fel de) = cam ce (fel de). Bine, tătuțule, ca ce să fie asta, de n-am întîlnit eu, cale de atîtea zile... nici un suflețel de om p-aici? ISPIRESCU, L. 101. Ca ce fel de zăticneală ai putea să întîmpini din pricina asta? CREANGĂ, P. 203. Omul la vînătoare... nici nu prinde de veste ca ce timp mai este. ODOBESCU, S. III 197. Filozoafe, vei putea ghici Ca ce lucru este în ăst sac d-aci? PANN, P. V. I 48. 4. Decît. Mai mare strălucire și gingășie ca aceasta nu se mai văzuse. ISPIRESCU, L. 38. Cerbul acela este bătut tot cu pietre scumpe, mult mai mari și mai frumoase ca acestea. CREANGĂ, P. 217. Cît de mare-i pămîntul, Ce-i mai urît ca urîtul? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 8. II. 1. (Se compară o noțiune cu ea însăși) în felul...; cum e obiceiul, cum se știe. Lumea, ca lumea, se uita curios după el. VLAHUȚĂ, la TDRG. Copiii, biet, ca copiii, nu știau ce să facă, ce să dreagă, ca să umble după placul ei. ISPIRESCU, L. 333. ♦ (Cu sensul reieșind din în­treaga comparație) Treacă-meargă, fie. Stăpînu-tău, ca stăpînu-tău; ce ț-a face el, asta-i deosebit de bașca... însă pe mine căutați să nu mă smintiți: fata și ochii din cap, căci atîta vi-i leacul. CREANGĂ, P. 266. Acu, ziua ca ziua... mă mai ieu cu caprele, dar noaptea... toate stihiile năpădesc pe mine. ALECSANDRI, T. 616. Expr. Toate ca toate, dar... = toate le înțeleg, dar... Toate ca toate, dar cum de nu ți-a fost rușine să faci o faptă ca asta ? La TDRG. 2. În calitate de..., fiind... Să-ți trăiască calul... ca un năzdrăvan ce este; căci de nu era el, te mîncam fript. ISPIRESCU, L. 5. Pornesc, spînul înainte, ca stăpîn, Harap-Alb în urmă, ca slugă. CREANGĂ, P. 207. Ca un om care-i mai bătrîn, ar fi bine să intre el în vorbă cu șătrarul. ALECSANDRI, T. 757. ♦ În loc de..., drept... Să-și aleagă... o ladă, care-a vrea ea, să și-o ieie ca simbrie. CREANGĂ, P. 289. Ipolit se putea socoti ca mort. NEGRUZZI, S. I 57. ◊ (Familiar) Expr. Ca ce? = pentru ce ? cu ce scop ? Ca ce ți-ai mai luat paltonul? Nu vezi că-i cald? 3. Cu privire la..., în ce privește..., referitor la... Ca formă, lucrarea nu lasă de dorit. 4. (Explicativ sau enumerativ) Cum, precum, așa, bunăoară, de exemplu. Animale sălbatice, ca: lupul, ursul, vulpea. invariabil ca

CA2 conj. (Urmat totdeauna de «să», introduce o propoziție subordonată cu predicatul la modul conjunctiv; în propozițiile completive, atributive și predicative, fără o intercalare între «ca » și « să », se întîlnește numai în limba veche și în cea populară). 1. (Introduce o propoziție finală) Oamenii, strîmtorați, se duceau cine știe unde... ca să mai iasă ceva parale. SADOVEANU, O. II 125. Dacă ți-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac. ISPIRESCU, L. 2. [Lupul] unge toți păreții cu sînge, ca să facă și mai midt în ciuda caprei. CREANGĂ, P. 25. 2. (Introduce o propoziție consecutivă) Auzi, dar cine-i el, păgînul, Ca să-mi sărute fete-n drum? COȘBUC, P. I 89. Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei, Ca să nu s-arate o dată ce sîntețiNiște mișei! EMINESCU, O. I 151. 3. (Introduce o propoziție subiectivă) Era mai bine ca negura să nu se mai ieie pîn’nu vor ajunge ei după zarea aceea vînătă. CAMILAR, N. I 8. Ca să trecem prin pădure e peste poate. ISPIRESCU, L. 6. Nu e destul ca o nație să-și aibă un loc pe harta lumii...; trebuie însă ca ea să poată dovedi folosul ce a adus și poate aduce lumii. BĂLCESCU,: O. II 11. 4. (Introduce o propoziție atributivă) Dă-mi voie ca să mă duc și eu pe urma fraților mei. CREANGĂ, P. 192. Veți crede c-aveți dreptul și voi ca să trăiți. EMI­NESCU, O. I 59. Alexandru... avea porunci împărătești către hanul tătarilor... ca să-i deie oricît ajutor. NEGRUZZI, S. I 137. 5. (Introduce o propoziție completivă directă) Am jurat ca peste dînșii să trec falnic, fără păs. EMINESCU, O. I 147. iertați, boieri, ca nunta s-o pornim și noi alături. EMINESCU, O. I 87. 6. (Introduce o propoziție completivă indirectă) Mă tem ca nu cumva să vină acasă în lipsa mea. 7. (Introduce o propoziție predicativă) Angajamentul nostru este ca, pînă mîine, să terminăm lucrarea. invariabil ca

ca conj. exprimă: 1. o comparațiune: alb ca zăpadă; 2. o aproximațiune: copil ca de patru ani; 3. o relațiune de asemănare între două idei: mai dulce ca mierea; 4. cel mai înalt grad de intensitate (după un comparativ adverbial): ca mai bine, cât (se poate) mai bine, ca mai ba, nicidecum; 5. scopul sau finalitatea (înaintea unui conjunctiv): mâncăm, ca să trăim. [Lat. QUAM]. invariabil ca

CA2 conj. (Urmat, cu sau fără intercalări, de „să”) Introduce subordonate cu predicatul la conjunctiv. – Lat. qu[i]a. invariabil ca

CA3 interj. (Munt.; mai ales după «ci» și urmat de o interjecție sau de un imperativ) Ia! ei! Să dăm foc satului... strigă un flăcău.Ci ca ho... voinice, prea o iei repede! DELAVRANCEA, S. 199. Ci ca fugi și d-ta de fereastră! ISPIRESCU, L. 120. Ce zici? ca dă-te mai încoace și mai spune o dată, că n-auz bine. ISPIRESCU, L. 345. invariabil ca

conjcț. invariabil că

CA1 adv., prep., interj. A. Adv. 1. La fel ca. Îi vorbesc lui ca ei. 2. Aproape, cam, aproximativ. ◊ Expr. Ca mâine(-poimâine) = în curând. Ca ieri(-alaltăieri) = de puțin timp. 3. Cu privire la..., în ce privește... Ca formă, lucrarea este bine prezentată. 4. (Explicativ sau enumerativ) Cum, precum, așa, bunăoară, de exemplu. Animale sălbatice, ca: râși, urși, vulpi. B. Prep. 1. (Se compară două sau mai multe lucruri, ființe, situații) La fel cu, cum (e), precum (e), după cum (e). O carte ca cea din raft.Expr. Ieri ca (și) astăzi = totdeauna. Ca (și) cum = parcă. ♦ Cât. Înalt ca bradul. 2. Decât. E mult mai frumos ca acesta. 3. (Se compară o noțiune cu ea însăși) În felul..., cum e obiceiul, cum se știe. Tinerii, ca tinerii, se zbenguiesc.Expr. Toate ca toate, dar... = toate le înțeleg, dar... ♦ Treacă-meargă, fie. Ziua, ca ziua, trece vremea mai repede. 4. În calitate de..., fiind... El înainte, ca ghid, iar noi după el, ca vizitatori. ♦ În loc de..., drept... Se poate socoti ca răsplată.Expr. (Fam.) Ca ce? = pentru ce? cu ce scop? C. Interj. (Reg.) Ia ! ei ! Ca dă-te mai încoace și mai spune o dată.Lat. quam. invariabil ca

conj.1. Căci, fiindcă (introduce prop. cauzale). – 2. Introduce prop. dependente de un conjunctiv. – 3. Introduce prop. dependente de o exclamație sau interogație. – 4. Ce bine ar fi, măcar să (introduce aceleași prop. 2 și 3, al căror prim termen rămîne neexprimat). – 5. Introduce o prop. care depinde de un vb. „dicendi” sau „sentiendi”. – 6. În limba pop., se folosește adesea ca expletiv. – 7. Cînd, după ce (exprimă o relație temporală). – 8. Dacă (exprimă o relație condițională). – 9. Exprimă o relație de consecință. – 10. Oricît de, chiar dacă (exprimă o relație de opoziție). – 11. Intră în compunerea unor locuțiuni conjuncționale cu sens: a) cauzal: fiindcă, pentru că, din pricină că; b) restrictiv: că doar, numai că, atîtă că.Mr., megl. că, istr. ke. Lat. quŏd (Cipariu, Gramatica, 44; Pușcariu 245; REW 6970; Candrea-Dens, 206; DAR; Rosetti, I, 117); cf. bg. kjë, it. che, prov., fr., cat., sp., port. que. Cf. căci. invariabil că

conj. 1. (Introduce propoziții subordonate) a) (Introduce propoziții completive) Și zici că nu dorești nimica? (SADOVEANU). b) (Introduce propoziții subiective) Așa-i c-a venit și rândul meu? (CREANGĂ). c) (Introduce propoziții atributive) Se culcă pe pragul ușei, cu gând că n-o să poată nimeni intra fără să simtă ea (ISPIRESCU). d) (Introduce propoziții cauzale) Căci, fiindcă. Hai la culcuș, că se face ziuă (CREANGĂ). e) (Introduce propoziții consecutive) Încât, de. Și-i atât de slabă puntea, Că-n ea nu te poți încrede (COȘBUC). f) (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, măcar că. Cum naiba dor să nu-mi fie? Când și muntele, că-i munte, Și-ncă are doruri multe (JARNÍK-BÎRSEANU). g) (Introduce propoziții temporale) După ce, când. Acum, că ne-am odihnit, pot să-ți povestesc întâmplarea. 2. (Adversativ, în expr.) Numai că = dar, însă. 3. Și. Ce-or mai fi dondănit ei, și cât or mai fi dondănit, că numai iată, se face ziuă (CREANGĂ). 4. (În expr.) Nici că = nu. Și nici că l-a mai putut ajunge. 5. Într-adevăr, așa e. Că bine zici d-ta, mătușă, asta s-o facem (CREANGĂ). 6. De ce (nu)! cum (nu)! Că nu curge cel izvor, Să mă pot spăla de dor (JARNÍK-BÎRSEANU). 7. Doar. Da cum nu! Că nu mi-oi feșteli eu mânuțele (CREANGĂ). ◊ (Cu sens restrictiv) Nu (sau nici) (doară) că... 8. (În formarea unor loc. conj.) Cum că, după ce că, măcar că etc. – Lat. quod. invariabil că

conj. (lat. quŏd, că [neutru pronumeluĭ qui, care], de unde vine și it. che, pv. fr. cat. sp. pg. que. V. adică). 1) Leagă prop. secundară de cea principală după verbele care arată o declarațiune, o simțire saŭ o stare a sufletuluĭ: cred că este Dumnezeŭ, văd că vine, mă bucur că vine. (La inversiune, se pune virgulă: că e așa, știŭ. Se zice și cum că, ceĭa ce e greoĭ). 2) Arată efectu ca și în cît: a ploŭat așa de mult, că (maĭ elegant și maĭ limpede: în cît) s´a revărsat rîu. 3) Arată cauza ca și căcĭ: ĭartă-mă, că nu maĭ fac. (Locuțiunea pop. dacă dor nu mă tem se exprimă maĭ obișnuit și maĭ lămurit pin [!] că dor nu mă tem). – Feriți-vă de a zice (după fr.) e prima oară și acuma că îld. e prima oară cînd și acuma cînd. invariabil că

conj. 1. servă a împreuna două propozițiuni: crede, că nu pot; 2. exprimă cauza: îți mulțumesc, că mult bine îmi făcuși. [Lat. QUOD]. invariabil că

conj. 1. Introduce propoziții subordonate: a) completive; Am spus că nu pot veni; b) subiective: Așa-i c-a venit și rândul meu?; c) atributive: Gândul că nu pot pleca mă chinuie; d) (cauzale) căci, fiindcă. Hai acasă că-i târziu; e) (consecutive) încât, de. E atât de slab, că-l bate vântul; f) (concesive) deși, cu toate că, măcar că. Și omul, că-i om, și nu poate să înțeleagă; g) (temporale) după ce, când. Acum că ne-am odihnit, pot să-ți povestesc întâmplarea. 2. (Pop.) Și. Să care bărbatul cu carul și femeia să împrăștie cu poala, că tot se isprăvește. 3. (În expr.) Nici că = nu. (Adversativ) Numai că = dar, însă. 4. Într-adevăr, așa e. Că bine zici d-ta. 5. De ce (nu)! cum (nu)! Că nu mai vine odată. 6. Doar. Da cum nu! Că nu mi-oi feșteli eu obrazul! ◊ (Cu sens restrictiv) Nu că mă laud, dar așa este. 7. (În formarea unor loc.) Cum că, după ce că, măcar că etc. – Lat. quod. invariabil că

conj. 1. (Introduce propoziții subordonate) a) (Introduce propoziții completive) Midora a jurat că nici n-a vorbit... despre asta. CAMILAR, N. I 22. Și zici că nu dorești nimica? SADOVEANU, O. II 120. Au înțeles cititorii că vorbesc despre artiști. IONESCU-RION, C. 37. Turturica ajunsese la Împăratul-Verde și-l înștiințase că vine și Harap-Alb cu fata Împăratului-Roș. CREANGĂ, P. 277. Știi că m-ai lăsat în locul tău și nu te îndoiești de sîrguința mea. NEGRUZZI, S. I 63. b) (Introduce propoziții subiective; uneori după propoziții eliptice, exclamative) E-al nostru veacul acesta de creșteri!... Dacă nici ăsta nu-i cîntec de dragoste, Care-i ? Firește că nu gîngăvitul alint Pe struna ghitarei. CASSIAN, H. 19. Așa-i c-a venit și rîndul meu? CREANGĂ, P. 54. Părea că-n somn un înger ar trece prin infern. EMINESCU, O. I 95. Prin grădină, pe cărare, Pagubă că-i iarba mare. JARNÍK-BÎRSEANU, 253 c) (Introduce propoziții atributive) Se culcă pe pragul ușei, cu gînd că n-o să poată nimeni intra fără să simtă ea. ISPIRESCU, L. 30. d) (Introduce propoziții cauzale) Căci, fiindcă, pentru că. A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti. ISPIRESCU, L. 1. Grăim, doamnă, cătră tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. EMINESCU, O. I 149. Ai să dai samă, doamnă! îmi zise, că lași pre bărbatul tău să ne taie părinții, bărbații și frații. NEGRUZZI S. I 147. Se sfătuiră... Ca să mi-l omoare Pe cel moldovan, Că-i mai ortoman. ALECSANDRI, P. P. 1. ◊ (După propoziții eliptice imperative) Hai la culcuș, că se face ziuă. CREANGĂ, P. 268. e) (Introduce propoziții consecutive, adesea în core­lație cu «așa», «atîta», «prea») Încît, de. Și-i atît de slabă puntea, Că-n ea nu te poți încrede. COȘBUC, P. I 74. Nevasta i-a murit; și-apoi i-a ars și casa; i-a trăsnit Deodată patru boi. Trăia la praguri și-n nevoi, Că-n urmă- a-nnebunit. COȘBUC, P. I 229. Era un senin pe ceri și așa de frumos și cald afară, că-ți venea să te scalzi pe uscat, ca găinile. CREANGĂ, A. 64. f) (Introduce propoziții concesive; urmat de «și») Deși, cu toate că, măcar că. Eu, babei mele, că merge pe douăzeci și patru de ani de cînd m-am luat cu dînsa,... și tot nu i-am spus. CREANGĂ, P. 122. Cum naiba dor să nu-mi fie? Cînd și muntele, că-i munte, Și-ncă are doruri multe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 144. g) (Introduce propoziții temporale) După ce, cînd. Acum, că ne odihnirăm, pot să-ți povestesc întîmplarea. 2. (Adversativ, în e x p r.) Numai că = dar, însă.. Accept invitația, numai că voi veni singur. 3. (Cu valoare de conjuncție copulativă, de obicei după un condițional) Și în sfîrșit, ce-or fi mai dondănit ei, și cit or mai fi dondănit, că numai iată, se face ziuă. CREANGĂ, P. 255. Mergeau nu prea mergeau, Că deodată se opreau Și pe iarbă s-așezau, De ospăț că s-a­pucau. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 312. ♦ (Popular, mai ales în enumerări, ca un fel de adaos ritmic) Frunză verde de alună, Codrenaș cu voie bună Se urca in deal la stînă, Se urca și chiuia... Toți ciobanii că fugea! ALECSANDRI, P. P. 87. 4. (Precedat de « nici ») Nu. Și nici că !-a mai putut ajunge. 5. (Întărind o replică) Într-adevăr, așa e. Că bine zici d-ta, mătușă; asta s-o facem. CREANGĂ, P. 175. ◊ Expr. Ba că chiar! = nici vorbă ! da de unde ! Poate era niscaiva aur?Ba că chiar și tu ai gîcit! DRĂGHICI, R. 98. 6. (În fraze exclamative, precedînd o negație, ex­primă o părere de rău) De ce (nu)! cum (nu)! A! că nu l-am putut eu ajunge!Că nu curge cel izvor, Să mă pot spăla de dor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 217. 7. Doar. Da cum nu! Că nu mi-oi feșteli eu mînuțele! CREANGĂ, P. 292. ◊ (întărindu-l pe « doar ») Calului meu de pe atunci, cine mai știe unde i-or fi putre­zind ciolanele!Că doar nu era să trăiască un veac de om. CREANGĂ, P. 193. ◊ (Cu înțeles restrictiv în construcțiile) Nu (sau nici) (doară) că... Și nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimînt, Cum veniră, se făcură toți o apă ș-un pămînt. EMINESCU, O. I 147. Nu că mă laud, dar puteți întreba și pe cuconu... Cum, doamne iartă-mă, îi zic? ALECSANDRI, T. I 103. 8. (Intră în formarea unor loc. conj.) Cum că, după ce că, măcar că, pentru că etc. v. c. invariabil că

pen’că conj. deoarece, căci invariabil pen

c-a (tempo rapid) conjcț. + vb. aux. (cred c-a venit) invariabil c-a

ca și1 (precum și) loc. adv. (mă adresez lui ~ ei) invariabil cași

ca și2 (și) loc. conjcț. (ea, ~ el, au venit devreme; au venit el, ~ cine a mai fost chemat) invariabil cași

ca și3 (ca) loc. prep. (cu compar. de egalitate: la fel de bun ~ tine / ~ tine de bun / ~ oricine a învățat) invariabil cași

cắcĭ, vechĭ cắce. ĭar azĭ, în vorbă, conj. (lat. quod quĭd). Arată: 1) cauza: Nu te amesteca în tărîță, că te mănîncă porciĭ (Prov.). 2) L. V. = „fiind-că, pentru că”: nu căcĭ nu vrea, ci căcĭ nu poate. Și pentru căcĭ, cum se aude și azĭ. 3) L. V. = că (relativ): fură pîrîțĭ căce sînt creștinĭ (Dos.). Numaĭ căcĭ, numaĭ că, afară de faptu că. 4) Adv. „De ce”: Căce (saŭ că ce?) ațĭ îngropat? (Dos.). Pentru căcĭ, de ce? – Azĭ (exclamativ) = „ah, cum”: Of, căcĭ nu maĭ tace, căcĭ n´am banĭ! (Munt.). invariabil căcĭ

ori că! expr. și încă cum! invariabil orică

așá că loc. conjcț. invariabil așacă

*chit că (fam.) loc. conjcț. invariabil chitcă

ca și cum loc. conjcț. invariabil cașicum

ca lumea expr. excelent, formidabil. invariabil calumea

*númai că adv. + conjcț. (a spus numai că acolo plouă) invariabil numaică

măcár că loc. conjcț. invariabil măcarcă

!fiínd că (dat ~) loc. conjcț. invariabil fiindcă

afáră că (fam.) loc. conj. invariabil afarăcă

*númai că (dar) loc. conjcț. (aș veni, numai că plouă) invariabil numaică

ca și când loc. conjcț. invariabil cașicând

*precúm că loc. conjcț. invariabil precumcă

péntru că loc. conjcț. invariabil pentrucă

!dúpă ce că loc. conjcț. invariabil dupăcecă

*pe lângă că loc. conjcț. invariabil pelângăcă

cu toáte că loc. conjcț. invariabil cutoatecă

!péntru ca... să loc. conjcț. (pentru ca el să înțeleagă) invariabil pentrucasă

ca la Ploiești expr. (intl., înv.) 1. impecabil, perfect. 2. fără complicații, conform planului. invariabil calaploiești

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului ca

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z