căutătură definitie

CĂUTĂTÚRĂ, căutături, s. f. Felul cum privește cineva, expresie a ochilor; p. ext. expresie a feței, înfățișare, mină. [Var.: (pop.) cătătúră s. f.] – Din căuta + suf. -(ă)tură. substantiv feminin căutătură

căutătúră f., pl. ĭ. Rezultatu căutăriĭ. Uĭtătură, privire: avea o căutătură de hoț. substantiv feminin căutătură

căutătúră (că-u-) s. f., g.-d. art. căutătúrii; pl. căutătúri substantiv feminin căutătură

căutătură f. rezultatul căutării, privire: aruncă o căutătură. substantiv feminin căutătură

CĂUTĂTÚRĂ, căutături, s. f. Felul cum privește cineva, expresie a ochilor; p. ext. expresie a feței, înfățișare, mină. [Pr.: că-u-. – Var.: (pop.) cătătúră s. f.] – Căuta + suf. -ătură. substantiv feminin căutătură

CĂUTĂTÚRĂ, căutături, s. f. Felul cum privește cineva, privire, expresie a ochilor; p. ext. expresie a feței, înfățișare, mină. Nimeni nu era acolo ca să-i vadă căutătura cercetătoare. DUMITRIU, V L. 113. Avea... o căutătură aspră și scrutătoare. SLAVICI, O. II 8. Aruncîndu-mi căutături foarte dîrze... mă interpelează foarte de sus. CARAGIALE, O. VII 296. Oleacă ce nu-i venea mamei la socoteală cântă tuia mea, îndată pregătea, cu degetul îmbăiat, puțină tină din colbul, adunat pe opsasul încălțării. CREANGĂ, 4. 35. Nu-nțelegi tu, din a ei căutătură, Că deprindere, grimasă este zîmbetul pe gură? EMINESCU, O. I 160. ◊ E x p r. A arunca o căutătură v. a r u n c a. – Pronunțat: că-u- (și, regional, cău-tă-). – Variantă: cătătúră (CREANGĂ, P. 30) s. f. substantiv feminin căutătură