reduceri si promotii 2018
Definitie căta - ce inseamna căta - Dex Online

căta definitie

cît (cîtă; pl. cîți cîte), adj.1. În ce măsură, în ce grad, în ce durată de timp (adj. și adv. inter.) – Cît se poate.Nu știu cît, cine știe cît.Pe cît.2. Ca, precum (servește drept corelație în comparațiile de egalitate în care se ia în considerație aspectul cantitativ): mămîncă cît șapte și bea cît opt (Alecsandri). – Cît negru sub unghie.Cîtă frunză și iarbă.Cît colo.Cît colea.Cît de colo.Cît pe ce.Nici cît.3. În compararea retorică a doi termeni identici, indică ideea de „o vreme, un răstimp”: s-au luptat cît s-au luptat (I. Teodoreanu). – 4. În comparațiile al căror prim termen lipsește, îndică ideea de „cît mai mult posibil”: merinde cît a putut duce calul (Ispirescu); pîinea cît de proaspătă, vinul cît de vechi și nevasta cît de tînără (Alecsandri). – 5. În timpul în care, atîta timp, pînă cînd (indică limita duratei vb. care urmează): cît n-om avea drumuri de fier, tot de-acestea o să pățim (Alecsandri). – 6. Oricît de: marea cîtu-i de lată (Dosoftei). – 7. Enorm: cîtă căciula (Creangă), (rar cu această folosire, se preferă der. cîtămai). – 8. În corelație cu atît, indică o echivalență sau egalitate de cantități: cîți frăgari pe la Arad, atîtea gănduri mă bat (Popular, Trans.). – Cu cît... cu atît.Cît... cît.Cît de cît.Numai cît.Cît pentru, cît despre.9. Astfel încît: mulți au căzut, cît abia au scăpat (Ludescu). – 10. De cînd: cît ieșea omul din straja Bucureștilor (Ghica). – Cît ce.11. (Refl.) În ce număr? În ce cantitate? cu cîți te-ai sărutat? (Popular Trans.). – Cîte toate.Cîte și mai cîte.12. Cu forma art. al cîtelea (f. a cîta), introduce întrebările la care se așteaptă ca răspuns un numeral ordinal. – 13. (S. n.) Numărul rezultat dintr-o împărțire. Mr. cît, megl. cǫt, istr. căt. Lat. quantus, contaminat cu lat. quotus (Procopovici, Dacor., I, 173; cf. Pușcariu, 378; Candrea-Dens., 361; DAR); cf. it., port. quanto, prov., v. fr. quant, sp. quant. Rezultatul normal al lui quantus ar fi *cînt; însă numai Procopovici s-a gîndit la posibilitatea de a explica rom. prin confuzia cu quot. DAR explică forma art. cîtelea prin quotus-libet, care nu este posibilă fonetic. Der. cîtime, cîtățime, s. f. (cantitate). Comp. cîtămai (var. cîtamai), adv. (enorm, foarte mare); cîtuși, adv. (înv., nu contează cît, păstrat în expresia cîtuși de puțin); cîtva, adj. (la sing., cu funcție adv., un timp, o vreme; la pl., cu funcție adj., unii, cîțiva); decît, conj. (corelație a comparațiilor de inegalitate; mai mult ca; numai că, dar); încît, conj. (atît de mult că); întrucît, conj. (deoarece, avînd în vedere că); oarecît (var. oarecîtva), adv. (într-un fel); oricît (var. vericît), adj. (în orice cantitate). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume cît

2) cît, -ă adj. și pron. interogativ corelativ cu atît (lat. quantus, din care s´a făcut cînt, ca atînt din -tantus, și s´a redus la cît supt [!] infl. luĭ tot în tot atît cît; it. pg. quanto, pv. fr. quant, sp. cuanto). În ce cantitate, număr, grad, preț: cît vin, cîtă apă, cîțĭ boĭ, cîte oĭ? Orĭ-cît, tot ce, toțĭ cîțĭ: cît cîștigă, tot cheltuĭește; cîțĭ veneaŭ, întrebaŭ. Cîte ceasurĭ sînt (saŭ aĭ, dacă e vorba de ceasornicu celuĭ întrebat), ce oră e, ce ceas e? (Ob. cît e ceasu, rus. kotórryĭ čas). Cîte se zic, lucrurile cîte saŭ care se zic. Cîte se zic saŭ cîte nu se zic!, cîte lucrurĭ se saŭ nu se zic! Cîte și cîte saŭ cîte și maĭ cîte, cîte lucruri! De cîțĭ anĭ eștĭ, ce etate aĭ? De cîte orĭ, cît de des? De cîte orĭ saŭ orĭ de cîte orĭ, tot-de-a-una cînd. Adv. Cît timp: cît eștĭ tînăr. Atîta (în intensitate) cît: fugea cît putea. Atîta (în extensiune) cît: cît casa (adică: de înalt), cît mine, cît pumnu (de mare), a mîncat cît lupu saŭ cît un lup (de mult. Se zice și ca un lup, dar e maĭ bine ca acest ca să fie întrebuințat numaĭ la arătarea moduluĭ). Vechĭ. (azĭ pop. și cît ce): cît s´aŭ dezvărat, aŭ și purces (Cost. 1, 277), cît ce intra în moară, o și´ntreba (Agrb. Înt. 108 și 153). Cît de, în ce grad? cît de mare? cît de adînc? Cît de (în limba vorbită maĭ des ce!), în ce grad: cît e de bun (ce bun e), cît de răŭ îmĭ pare saŭ cît îmĭ pare de răŭ (ce răŭ îmĭ pare, cum îmĭ pare de răŭ). Cît de saŭ cît maĭ, cel mai... posibil: cît de aproape, cît maĭ des (subînț. se poate). Cît de, orĭ-cît de: cît de mult s´ar jura, tot nu cred. De cît, ca, de cît e: calu e maĭ mare de cît măgaru. De cît, dar, însă: îțĭ spun, de cît (maĭ elegant dar saŭ însă) să tacĭ! De cît, afară de: nimic alta de cît aur. De cît că, de cît de faptu că: de nimic nu regret de cît că ploŭă. De cît să (după fr. que cu inf.), de cît...: nu face (alta) de cît să doarmă (maĭ rom. nu face alta de cît doarme, nu face nimic de cît doarme). Cît colo (cu dispreț), departe: ĭ-am aruncat baniĭ cît colo!. Cît de colo, de departe, îndată: te-am observat cît de colo (Fam.). Cît pe aci (vest) și (greșit) cît pe ce (est), aproape să, maĭ-maĭ: era cît pe aci să cad. Numaĭ de cît, îndată, imediat. Nicĭ cît (Trans. Buc.), nicĭ de cum, de loc. Cît de puțin, orĭ-cît de puțin, deloc, nicĭ de cum: nu mă tem cît de puțin; întru cît-va, puțin: contribue [!] și tu cît de puțin (în nord cît de cît). Nicĭ cît (nord), de loc, nicĭ de cum. Cu cît... cu atît, pe cît... pe atît, arată înaintarea corelativă: cu cît te apropiĭ, cu atît te văd maĭ bine; pe cît de erudit, pe atît de bun. În cît (vechĭ cît), arată rezultatu (consecuțiunea): e așa de departe, în cît nu se vede. Pe cît, după cît, întru cît: n´a fost nimica, pe cît știŭ. Întru cît, (vechĭ în cît), în ceĭa ce: întru cît mă privește pe mine, cred că mĭ-am făcut datoria. Întru cît? pînă unde, în ce? dacă unu fură, întru cît e altu vinovat? Cît despre, cît pentru, în ceĭa ce privește (fr. quant à): cît despre altele, voĭ vorbi mîne [!].Cît vezĭ cu ochiĭ, pînă departe la orizont. Nicĭ cît negru supt [!] unghie, absolut nimica. A ți se face inima cît un purice, a-țĭ fi grozav de frică. Cît e hău (est) saŭ cît e lumea și pămîntu, nicăirĭ [!], nicĭ-odată: cît e hău n´aĭ să mă prinzĭ! Cîtă frunză și ĭarbă, în mare mulțime (o armată). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume cît

CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câți, -te, pron. (V) câturi, s. n. I. Conj. 1. (Introduce propoziții temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos.Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai șterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziții modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede.Expr. (Adesea în corelație cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a țipa etc.) cât îl ia (sau ține) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. și pop.; introduce propoziții consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îți era mai mare mila. 4. (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, oricât. Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziții completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziții adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelație cu sine însuși; introduce propoziții copulative eliptice) Când... când..., și... și... II. Prep. (Folosit în comparații) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa.Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât..., cât... = în același grad, număr, în aceeași măsură etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și; nu numai..., ci (și)... Cu cât..., cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanță; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puțin de tot; (în construcții negative) deloc. Cât (e) lumea (și pământul) = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preț? În ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ◊ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câți au venit. Câtă vreme a trecut!Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză și iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulțime nenumărată. Câte-n lună și-n soare sau câte-n lună și-n stele, câte și mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coșcogea. V. S. n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărțire, rezultatul unei împărțiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume cât

CÎT1 adv. (Exprimă nehotărît ideea de cantitate – materie, timp, distanță sau de intensitate) 1. (În propo­ziții independente exclamative și interogative, determinînd un verb) în ce măsură, în ce grad. Cît l-am rugat eu!Cît se bate, cit suspină, O inimă de dor plină. ALECSANDRI, P. I 25. ◊ (Urmat de prep. «de», determinînd un adj. sau un adv.) Cît de bine a răspuns! cm Cit de sfioasă crește noaptea, pășind încet din scară-n scară... ANGHEL, Î. G. 37. Cît îmi sînt de urîte unele dobitoace... Care cred despre sine că prețuiesc ceva! ALEXANDRESCU, M. 321. 2. (În corelație cu «atît» sau «atîta») Atît... cît (sau, popular, cum)... = în același grad, număr etc. ca și... Atîta-s de supărat, Cumu-i ceriul înnorat, Și atîta-s de scîrbit, Cumu-i ceriul de cernit. JARNÍK-BÎRSEANU, 220. Atît... cît și... = și... și...; nu numai... ci (și)... Atît ea, cît și sora mai mică, Polixenia, se întreceau în griji pentru Domnițian. BASSARABESCU, V. 4. Aceste adunări se compuneau... de boieri, atît cei în slujbă cît și cei din afară. BĂLCESCU, O. II 13. Cu cît... cu atît... sau cu atît... cu cît... = pe măsură ce... tot mai mult... Și cu cît lumina-i dulce tot mai mult se lămurește, Cu-atît valurile apei, cu-atît țărmul parcă crește. EMINESCU, O. I 154. Noi n-am cruța a zice... Că mintea cu cîtu-i tare, cu-atîta mai mult lucrează. CONACHI, P. 278. Nu atît... cît (mai ales sau mai cu sea­mă)... = în astfel de grad..., în asemenea măsură... Nu atît faptul că ai greșit mă supără, cît mai ales faptul că nu cauți să te îndrepți. 3. (În loc. adv.) Cît colca = în apropiere, nu de­parte. Eu mă duc, ia, cît colea, să tai nițele lemne. ISPIRESCU, L. 334. Purcelul... se ia după moșneag și cît colea, mergea în urma lui. CREANGĂ, P. 82. Paște murgul și rînchează, Gheorghe doarme și visează; Iară Nuțu. cît colea, Pe Gheorghiță îl păzea. BIBICESCU, P. P. 56. Cît colo = foarte departe. Te azvîrl cît colo, mă, dacă îmi mai rîzi în față. DEMETRESCU, O. 96. Aruncînd căciula cît colo, cu carte cu tot, scoase fluierul. RETEGANUL, P. I 17. Fata ii pune atunci mîna în piepț, îl brîncește cît colo. CREANGĂ, P. 277. Dar colo, cît colo-n fund, Iată-un negru [cal] cam rotund. ALECSANDRI, P. P. 79. Cît pe colo = grozav de întins, foarte mare. Se cutremurară cînd văzură namila de lighioană lîngă dînșii și un lac de sînge cît pe colo. ISPIRESCU, L. 202. Cît de colo = de departe, de la mare distanță. Se vedea cît de colo că vorbea cu înțelepciune. ISPIRESCU, L. 22. Cît de cît = a) (măcar) puțin de tot, (măcar) cîtva; b) (după verbe la forma negativă) de loc. Nu atingeau pămîntul cît de cît.Că-i sta în puteri să întîrzie cît de cît năvala ce venea asupră-i, simțea... o bucurie plină de răutate. GALAN, Z. R. 213. Flacăra tinereții încălzește gîndul dorit și aștepți cu nerăbdare să sune cît mai degrabă ceasul luptei ca să poți lua și tu parte, măcar cît de cît, să fii și tu de vreun folos. PĂUN-PINCIO, P. 94. Cu coaja ți-alungi batăr o dată foamea cît de cît. RETEGANUL, P. IV 29. Nici (ca) cît = de loc, nicidecum. Ia vedeți vinele lui Țugulea, sînt ele unde le-am pus eu? Ba nici ca cît! ISPI­RESCU, L. 317. Cît (e) lumea (și pămîntul) = totdeauna; (după. negație) niciodată. Alt stăpîn în locul meu nu mai face brînză cu Harap-Alb, cît îi lumea și pămîntul. CREANGĂ, P. 230. Cît lumea lîngă tine aș vrea ca să trăiesc. ALECSANDRI, P. I 166. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume cît

CÎT2 conj. 1. (Introduce propoziții temporale) a) În tot timpul în care..., pînă cînd... Eu îs bun cit îs bun, dar și cînd m-a scoate cineva din răbdare... CREANGĂ, P. 253. Cît n-om avea drumuri de fier, tot de-aceste o să pățim. ALECSAN­DRI, T. I 350. Să n-ai grijă pentru tine Cît îi fi tu lîngă mine, Să n-ai frică pentru mine Cît oi fi eu lîngă tine. ALECSANDRI, P. P. 24. b) (învechit și popular) Îndată ce... Tu să stai la spatele meu, și cît vei auzi că încep a croi cîte una mai deocheată, tu să mă tragi de mînica hainei. ODOBESCU, S. III 46. Codrii și drumurile împă­nate de cete de hoți, care jefuiau și căzneau, cît ieșea omul din streaja Bucureștilor afară. GHICA, S. 492. Și cît lucrul a sfirșit, Iată, mări, s-a stîrniț Un vînt mare pre pămînt. ALECSANDRI, P. P. 387. Adj. L o c. conj. Numai cît... = doar... Numai cît a gîndit Făt-Frumos, și îndată au și fost de față părinții împărătesei lui. CREANGĂ, P. 102. (Transilv.) Cît ce... = imediat ce..., îndată ce... Cît ce-a rămas singur bouar, a trimis la stăpîni acasă toți boii care nu erau pe placul lui. AGÎRBICEANU, S. P. 15. Lina pe furiș, ca dorul Pășea-n degete pridvorul Și la mine-n prag venea Mamă-sa cît ce-adormea. COȘBUC, P. I 50. Cît ce-l văzură adormit, îi luară cornul. RETEGANUL, P. II 75. ◊ E x p r. Cît ai bate din (sau în) palme sau cît te-ai șterge la ochi, cît ai scăpăra dintr-un amnar = foarte repede, într-o clipă. Cît ai scăpăra dintr-un amnar se ascunse printre niște rădăcini dese. MARIAN, O. I 311. Cît te-ai șterge la ochi, lupul fu aci. ISPIRESCU, L. 77. Lucruri de gospodărie, făcute de mîna lui Chirică, cît ai bate din palme. CREANGĂ, P. 153. Prăpădi și el cît ai bate în palme tot ce cîștigase. NEGRUZZI, S. I 81. 2. (Introduce propoziții modale) În cea mai mare măsură, în cel mai înalt grad. Cînd jelea el așa, iaca și capra, venea cît putea. CREANGĂ, P. 25. ◊ Lo c. conj. (Uneori în corelație cu « cu atît ») Cu cît (și)... = pe măsură ce... Cu cit se trece vinul, vorbele se înmulțesc. BELDICEANU, P. 54. Drumul se lungește cu cît și setea-i crește. ALECSANDRI, P. III 307. Omul cu cît oftează, Cu atît se ușurează. TEODORESCU, P. P. 276. Pe cît... = după cum..., precum... La 1821 sau 20, pe cît îmi aduc aminte, intrase Ipsilant în țară. ALECSANDRI, T. I 349. După cît = după cum, cum. ◊ Expr. Cît ce pot (sau poți) sau cît pot = cu toată puterea. Fuge cît ce poale cu sarcina în spate. CREANGĂ, P. 215. Tu să strigi cît ce-i putea. ALECSANDRI, P. P. 170. Cît se poate (de...) sau (eliptic) cît de... sau cît mai... = foarte. Dacă știai să potrivești din gît pe moș Nichifor, apoi era cît se poate de șăgalnic. CREANGĂ, P. 108. La drum e bine să pornești cît de dimineață. CREANGĂ, P. 115. Armele vi le gătiți, Că pe noi ne-a-ncongiurat Pașa cel neîmpăcat, Cu-ieniceri, cu tunuri mari Ce sparg ziduri cit de tari! ALECSANDRI, P. P. 210. Un tînăr boierinaș cu numele Toderică, frumos și bun la inimă, dar desfrînat cît se poate. NEGRUZZI, S. I 81. A striga cît îl ia (sau ține) gura = a striga cît poate de tare. Striga cît îl lua gura că moare de frig. CREANGĂ, P. 239. 3. (Învechit și popular; introduce propoziții conse­cutive) Încît, de, că. Începu a geme și a se văiera, cît îți era mai mare mila de dînsa. SBIERA, P. 28. Urieșii, stînd pe coate, au trîntit un hohot mare, Cît s-au răsunat pămîntul. ALECSANDRI, P. A. 150. Au venit pînă la mine Miros dulce de la tine Cît am pus în gîndul meu Pe-o aripă să te ieu. ALECSANDRI, P. P. 31. ◊ (În corelație cu « atît» sau « așa ») Și așa bine ce-i păru zmeului, cît nu se poate spune. ISPIRESCU, L. 337. Părea și soarele atît de cumplit, cît cugetai că te aprinde. SBIERA, P. 227. Gloria le puse l-atîta înălțime, Cît n-aveai tu deasupra-ți și-alăturea pe nime! ALECSANDRI, P. III 253. ◊ Expr. Cît pe ce... sau cît pe-aci... = aproape că, gata-gata să... îl strînse în brațe și cît p-aci era să-l înghiță. ISPIRESCU, L. 90. Calul... începe a sări în două picioare forăind și cît pe ce să izbească pe stăpînu-său. CREANGĂ, P. 185. 4. (Introduce propoziții concesive; uneori în core­lație cu «tot ») Deși, cu toate că, oricît. Cît era de pustnic Dănilă, tot mai mult se bizuia în drughineață decît în sfînta cruce. CREANGĂ, P. 55. Cît am fost eu de urît, Multe dragoste-am avut. TEODORESCU, P. P. 326. 5. (Introduce propoziții completive directe) Dă-mi bani pe cal! Că sînt sărac! Dă-mi bani! Dacă-l găsești pe plac, Dă-mi numai cît socoți! COȘBUC, P. I 109. Nu pot să-ți spun o dată, cît-ah! cît îmi ești de dragă. EMI­NESCU, O. I 82. Am fost să cumpăr un car de lemne, dar mi-o cerut cît dracu pe tată-său. ALECSANDRI, T. I 317. 6. (Introduce propoziții atributive; uneori în core­lație cu «atîta») în măsura în care... Oprindu-și pentru dinsul merinde numai cit a putut duce calul. ISPIRESCU, L. 4. 7. (Introduce propoziții adversative) Ci mai ales. Greu mi-e, dragă, fără tine Și te chem de-atîtea ori, Nu din zori și pînă-n sară, Cît din sară pînă-n zori. TOPÎRCEANU,57. Nemții te batjocoresc și ciocoii te îndese. Nu mi-e ciudă de străini, Cît de pămînleni haini. ALECSANDRI, P. P. 246. 8. (Introduce propoziții copulative eliptice) Cît... cît... = cînd... cînd..., și... și... Se culcă Ileana, cît de frică, cît de supărare, cît de rușine și cît de bucurie. RETEGANUL, P. I 53. M-oi duce și eu cit călare, cît pe jos, cum oi putea. CREANGĂ, P. 197. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume cît

CÎT5, -Ă, cîți, -le, num. nehot. I. (Numai Ia pl.) Cei care. Dintr-al prinților șirag, Cîți au trecut al casei prag, De bună-seamă cel mai drag A fost ales. COȘBUC, P. I 54. Rele-or zice că sînt toate cîte nu vor înțelege. EMINESCU, O. I 134. Boierii, cîți i-au mai lăsat vii, numai frica morții îi mai ține. NEGRUZZI, S. I 13S. II. (Cu valoare de adj. nehot.; numai la sg. pe lîngă nume de materie, colective, abstracte, arătînd cantitatea) Cîtă apă a curs!La fîntîna cu găleată roibii cîți își adăpară, Cîți voinici fără de teamă, cîți boieri fără de țară? ! GOGA, C. P. 37. Și cîtă liniște se lasă; pe cer grămezile de stele Răsar ca niciodată parcă, iar luna plină, printre ele. ANGHEL, I. G. 37. Cîte poame sînt de vară, Nice una nu-i amară Ca maica de-a doua oară; Cîtă poamă e tomnie, Nice una nu-i dulcie Ca măicuța cea dîntîie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 209. ◊ E x p r. Cîtă frunză, cîtă iarbă sau cîtă frunză și iarbă sau cîtă pulbere și spuză = în număr foarte mare. Au și început a curge furnicile cu droaia, cîtă pulbere și spuză, cîtă frunză și iarbă. CREANGĂ, P. 264. Cînd văzui a lor mulțime cîtă frunză, cîtă iarbă... Am jurat ca peste dînșii să trec falnic fără păs. EMINESCU, O. I 147. III. (Cu valoare de pron. nehot.) Din cîte nu l-am scăpat eu!Cîți îl văd, de el se plîng. ALECSANDRI, P. P. 162. ◊ Expr. Cîte în lună și în soare sau cîte-n lună și în stele, cîte și mai cîte sau cîte și mai multe = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri. învăță și el de la dînșii cîte în lună și în soare. ISPIRESCU, L. 183. Mă rog, nebunii de-a lui, cîte-n lună și în stele. CREANGĂ, P. 247. Și cîte și mai cîte nu cîntă Mihai lăutariul din gură și din scripca sa răsunătoare. CREANGĂ, A. 118. ◊ (Adjectival) Și cîți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! EMINESCU, O. I 130. ◊ Expr. Cîtă mai = mare, coșcogea. Și m-a luat Avram, Trupeș cum eram, Și pîn’la-nserat M-a tot deșelat... Că avea imblaci, Cîtă mai gîrbaci. DEȘLIU, în POEZ. N. 188. Snagovul e în mijlocul unei cîtă mai bălți. ODOBESCU, S. I 449. Cîte toate sau cîte... toate = multe, nenumărate și felurite, de tot felul. Închipuia fel de fel de flori, de paseri și cîte nagode toate. ISPIRESCU, L. 38. Și-mi spune cîte toate, Că-i scump, că ea nu poate, Că prea sînt multe trei. COȘBUC, P. I 63. Nu știu cît (sau cîtă, cîți, cîte) = foarte mult. Mergînd înainte, Cale de nu știu cîte zile, dete de palaturile lui Verdeș-Impărat. ISPIRESCU L. 44. IV. (Cu valoare de pron. interog.) Ce preț ? în ce număr sau cantitate? ce durată de timp? Ciți sînt?Noră-mea vrea să meargă la Piatra. Cît să-ți dau ta să mi-o duci? CREANGĂ, P. 113. Cît va trăi pe pămînt? Treizeci și trei de ani. TEODORESCU, P. P. 107. ◊ Expr. Cît e ceasul? sau (eliptic) cîte să fie? = ce oră este ? E tîrziu? Cîte să fie?... Unu și zece. CARAGIALE, M, 340. În cîte ale lunii? sau (eliptic) în cîte e azi? = ce dată e azi ? Al cîtelea? (sau a cîta?) = în ce ordine sau rang ? Al cîtelea a ieșit la examen? Pe cît te prinzi? = pe ce pui rămă­șag ? ◊ (Cu valoare de conjuncție, introduce propoziții completive directe) Ții tu minte cîte-n lume-ai auzit? EMI­NESCU, O. I 134. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume cît

CÎT3 prep. (Folosit în comparații) Ca, precum. Să iubești de zece ori cît mine Tot ce-a fost clădit în luptă grea. FRUNZĂ, în POEZ. N. 237. Doi drugi cît casa de înalți. ISPIRESCU, L. 59. Ochii i-au ieșit afară din cap cît cepele de mari. CREANGĂ, P. 53. ◊ L o c. p r e p. Cît despre... sau cît pentru... = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... Cît despre apă bună, nu vă îngrijiți. CREANGĂ, P. 204. Cele trei splendide vase de argint existente, bine chezășuite cît despre a lor pro­veniență, purtînd în sine caracterele lămurite ale artei greco- romane. ODOBESCU, S. II 207. Cit pentru mine, mă cutremur la singură ideea de a iubi. NEGRUZZI, S. I 45. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume cît

de cât prep. +pr./adj. pr. (~ are nevoie/~ timp are nevoie) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume decât

*oáre cât adv. + adv. ( ~ costă?) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume oarecât

*ori câți conjcț. + pr. (câți pot ~ vor) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume oricâți

1) cî́telea, V. cîtulea. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume cîtelea

2) cî́telea (de-a´n) loc. adv. Munt. A umbla de-a´n cîtelea, a umbla din răsputerĭ, pînă nu maĭ poțĭ. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume cîtelea

cî́tulea (al), a cî́ta adj. (d. cît). În ce rînd, în ce ordine: Al cîtulea e acest elev? – Al optulea din zece. – Și al cîtelea. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume cîtulea

cấtelea (al ~) pr. m., adj. pr. m., f. a cấta articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume câtelea

CẤTELEA, CẤTA pron. interog., adj. interog. (Precedat de art. „al”, „a”, se întrebuințează în propoziții interogative pentru a afla locul pe care îl ocupă cineva sau ceva într-o ierarhie, într-o serie de ființe sau de lucruri de același fel) Al câtelea a reușit? A câta casă? [Var.: cấtea pron. interog., adj. interog. f.] – Câte + le + a. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume câtelea

CÎ́TELEA, CÎ́TA num. nehot. (Precedat de art. « al », « a », se întrebuințează, în propoziții interogative, pentru a afla ce loc ocupă cineva sau ceva într-o serie de ființe sau de lucruri de același fel) Al cîtelea copil e la părinți? A cita casă? – Variantă: cîtea num. nehot. f. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume cîtelea

fost-ai lele cât ai fost, dar te-ai dus pe pulă în jos expr. (obs.) timpul trece în mod implacabil. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume fostailelecâtaifost

CÁȚA interj. Cuvânt care imită strigătul coțofenei. invariabil cața

cáța interj. invariabil cața

CÁȚA interj. Cuvânt care imită strigătul coțofanei. – Onomatopee. invariabil cața

cața ! int. țipătul coțofenei: cața ! cața ! să prindeți o coțofană faură ISP.; a se pune cața pe capul cuiva, a stărui din răsputeri. [Onomatopee]. invariabil cața

CATA- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „către fund”, „în jos”, „relativ la”. [< it., fr. cata-, cf. gr. kata – în jos]. invariabil cata

CATA- pref. „în jos”, „spre interior”. (< fr. cata-, cf. gr. kata) invariabil cata

CĂTÁ vb. I v. căuta. invariabil căta

cáța interj. – Imită strigătul coțofenei, și prin extensie, orice cuvînt sau mod de a vorbi strident sau îndărătnic. Creație expresivă, cf. numele acestei păsări, coțofană și clanță; pentru compunere, cf. *chiț, haț, cuțu. Se folosește adesea cu reduplicare. – Der. cățăi, vb. (a striga coțofana; a sta la taifas); cîță, s. f. (bibilică); cață, s. f. (persoană care vorbește mult, moară-stricată; persoană bîrfitoare; zdreanță, cîrpă; Arg. procuror; bîtă cu cîrlig folosită de ciobani). Pentru trecerea semantică de la ideea de „bîrfă” la „cîrlig”, cf. clanță, clonț, cioc. Totuși se consideră în general ca avînd sensul de bîtă, cața este cuvînt diferit, der. de la acăța (Pușcariu 7; REW 1662; DAR); der. în sens contrar pare mai probabilă. Cațaon, s. m. (poreclă dată grecilor), este un der. de la cață „gaiță” cu suf. expresiv -un, cf. gărgăun (după Philippide, Viața rom., V (1907), 38; Bogrea, Dacor., I, 552; Gáldi 160, din ngr. ϰάτσα „capră”); der. cațaoni, vb. (a greciza). Din rom. provine rut. kaca „bîtă” (Candrea, Elementele, 403). invariabil cața

cață, cațe s. f. 1. (pop.) v. capră (2.) 2. personaj feminin din romanele și filmele polițiste, care, sub masca ingenuității, ascunde un caracter infam. substantiv feminin cață

CÁȚĂ2, cațe, s. f. (Fam.) Persoană rea și cicălitoare. – Din cața. substantiv feminin cață

cáță (fam.) s. f., g.-d. art. cáței; pl. cáțe substantiv feminin cață

CÁȚĂ2, cațe, s. f. (Fam.) Persoană rea și cicălitoare. – Cf. c a ț a. substantiv feminin cață

CÁȚĂ1, cațe, s. f. (Reg.) Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. – Postverbal al lui [a]căța. substantiv feminin cață

cáță f., pl. e (subst. verbal d. lat. captiare, format din captio, prindere, de unde și it. caccia, fr. chasse, sp. caza, pg. caça. V. cățuĭe, acăț, cațăr, captez). Bîtă lungă cĭobănească cu capătu´ncovoĭat de prins oile. Furcă cu dințĭ încovoĭați de amestecat borhotu cu șișca (Bc.). Fig. Om care se tot ține după tine și de care nu poțĭ scăpa. Adv. A te ținea cață de cineva, a te ținea gîrbă, lipcă, scaĭ (ca să-țĭ dea ceva). substantiv feminin cață

cață f. băț lung, cu un cârlig la un capăt, cu care ciobanul prinde oile: și mocanii (își beau) turmele, rămânând cu cațele POP.; a umbla cu cața, a înșela pe cineva, a prinde cu vorba (cum ciobanul prinde oaia cu cața): să nu mai umbli cu cața si să-mi amărăști vieața PANN. [Abstras din *cățare (v. acățà. cățărà) = lat. CAPTIARE]. substantiv feminin cață

CÁȚĂ1, cațe, s. f. (Reg.) Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. – Cf. a c ă ț a. substantiv feminin cață

CÁȚĂ2, cațe, s. f. (Familiar) Persoană rea și cicălitoare, care vorbește într-una (bîrf ind), căreia nu-i mai tace gura; gură rea. Pascu nu știa cum s-o împace, dar oloaga se holba la el- cață cu plisc. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. n. I 131. ◊ E x p r. A se pune cap pe capul cuiva = a stărui mult pe lîngă cineva. substantiv feminin cață

CÁȚĂ1, cațe, s. f. (Regional) Băț lung cu un cîrlig la vîrf, cu care ciobanii prind oile. Ia cară-te cu bine, Pîn’ nu-ncarc cața pe tine. PANN, P. V. III 144. Chiar cu-n lup de mă-ntîlnesc, Cu-această cață îl lovesc. TEODORESCU, P. P. 111. – Pl. și: căți (TEODORESCU, P. P. 75). substantiv feminin cață

tacă-ți cața! / fleanca! / gura! / leoarba! / pliscul! expr. (vulg.) taci!, liniște!, încetează! substantiv feminin tacățicața

cață-ceartă m. gâlcevitor, buclucaș. substantiv feminin cațăceartă

a umbla cu cața expr. a înșela. substantiv feminin aumblacucața

cî́ță f., pl. e (imit. de la strigătu eĭ). Olt. Pichire, bibilică. temporar cîță

câță f. 1. Zool. bibilică; 2. fig. gură rea. [V. cața !]. temporar câță

câta (a ~) v. câtelea (al ~) temporar câta

cî́ta adv. (d. cît). Vest. Cît-va, puțin: am cîta lapte. Se întrebuințează și´n exclamațiunĭ: cîta omu, cîta minciuna, cîta cizmele, ce om mare, ce minciună mare, ce cizme marĭ! A cîta, V. cîtulea. temporar cîta

píchire și píche (Mold.) și pícură (Bucov.) f., pl. ĭ (d. pic-pic orĭ picat-picat, păcat-păcat, strigătu acesteĭ păsărĭ. Cp. cu it. picchio, cĭocănitoare; rus. pikatĭ, ceh. pikati, a piui). O pasăre galinacee domestică cu penele cenușiĭ închise pătate cu picățele albe rătunde [!] (númida meléagris). Pichirea e mare cît găina și are o creastă foarte dură. Oŭăle eĭ îs mult maĭ dure de cît [!] ale găiniĭ, și de aceĭa se și clocesc în maĭ mult timp (patru săptămînĭ). Ĭa [!] e originară din Africa, dar e aclimatată peste tot pămîntu. În Munt. se numește bibilică, în Olt. cîță, în Bucov. și pantarcă. Spanioliĭ o numesc pintada, adică „pictată”, din cauza regularitățiĭ picățelelor eĭ. După mitologia grecească pichirile-s surorile erouluĭ Meleagru, pe care ele l-aŭ plîns așa de mult la moarte, în cît [!] Diana, de milă, le-a prefăcut în pichirĭ, ĭar picățelele albe și rătunde de pe penele lor reprezentă [!] lacrămile [!] pe care le-aŭ vărsat ele. temporar pichire

cî́tulea (al), a cî́ta adj. (d. cît). În ce rînd, în ce ordine: Al cîtulea e acest elev? – Al optulea din zece. – Și al cîtelea. temporar cîtulea

CẤTELEA, CẤTA pron. interog., adj. interog. (Precedat de art. „al”, „a”, se întrebuințează în propoziții interogative pentru a afla locul pe care îl ocupă cineva sau ceva într-o ierarhie, într-o serie de ființe sau de lucruri de același fel) Al câtelea a reușit? A câta casă? [Var.: cấtea pron. interog., adj. interog. f.] – Câte + le + a. temporar câtelea

CÎ́TELEA, CÎ́TA num. nehot. (Precedat de art. « al », « a », se întrebuințează, în propoziții interogative, pentru a afla ce loc ocupă cineva sau ceva într-o serie de ființe sau de lucruri de același fel) Al cîtelea copil e la părinți? A cita casă? – Variantă: cîtea num. nehot. f. temporar cîtelea

2) cat, a cătá, V. caut. verb tranzitiv cat

CĂTÁ vb. I v. căuta. verb tranzitiv căta

cáut, a căutá v. tr. (lat. cautare, d. lat. cavére, cáutum, a păzi, a te feri. V. cauțiune, precaut). Cat, cercetez: a căuta un lucru perdut [!]. Îngrijesc, curez: a căuta un bolnav. Consider, mă uĭt: du-te și nu căuta că ploŭă. Mă încerc, mă silesc, tind: hoțu caută să fure. V. intr. Privesc, mă uĭt: a-ĭ căuta cuĭva în ochĭ, a căuta la cineva. Mă ocup, mă interesez: a căuta de copiĭ, a-țĭ căuta de afacerĭ, de treabă. Mă îngrijesc, îmĭ daŭ atențiune, mă curez: a te căuta cu medicu de o boală grea. Îs considerat, am preț, am căutare: marfa bună se caută. Caut ceartă cuĭva, îl provoc la ceartă. Caut pe dracu cu lumînarea, caut cu insistență o neplăcere. Îmĭ caut de treabă, îmĭ văd de treabă. Îmĭ caut de drum, îmĭ văd de drum. Caut perĭ în palmă saŭ nod în papură, caut să găsesc defecte unde nu-s. Caut cu un ochĭ la făină și cu altu la slănină (Iron.), îs șpanchĭ (zbanghiŭ). Caut cuĭva în coarne (cum se uĭtă țăraniĭ la vițeĭ ca să vadă cînd le ĭese coarnele), protejez și permit cuĭva să-șĭ facă toate gusturile: copiluluĭ să nu-ĭ cauțĭ în coarne, că se strică. – Iron. E frumos, dar nu se caută, e frumos, dar n´are căutare, nu se interesează lumea de el. – Maĭ rar și pop. cat, a căta. V. impers. Cată să, trebuie să. verb tranzitiv caut

cătà v. 1. a căuta; 2. a privi, a se uita: cată la mine; 3. (impers.) trebue: cată să știi. [Banat căpta = lat. CAPTARE]. V. căutà. verb tranzitiv cătà

CĂTÁ vb. I v. căuta. verb tranzitiv căta

cătá, cat, vb. tranz. – A căuta pe cineva: „Doară caț pă dineva? / – Cat pă cel cu pană verde” (Papahagi 1925: 167). 2. A investiga, a cerceta: „Haida noi să ne cătăm / Care ceva neam ne-aflăm” (Antologie 1980: 108). – Der. regr. din a căuta (< lat. *cautare). verb tranzitiv căta

CĂUTÁ, cáut, vb. I. I. Tranz. 1. A încerca să găsească pe cineva sau ceva; a umbla după... ◊ Expr. A căuta cuiva ceartă (sau pricină) cu lumânarea = a provoca ceartă cu orice preț. N-ai ce căuta (undeva) = nu există motiv, este interzis să vii sau să te afli undeva. A căuta (pe cineva sau ceva) cu ochii = a încerca să descopere (pe cineva sau ceva) într-un grup, într-o mulțime etc. A căuta cu gândul = a se sili să-și aducă aminte. A căuta privirile cuiva = a încerca să întâlnească privirile cuiva. ♦ Intranz. A cerceta, a scotoci, a cotrobăi. ♦ A se deplasa undeva pentru a găsi pe cineva; a se interesa undeva de prezența cuiva. 2. A încerca să obțină ceva, a urmări ceva. ♦ Refl. (Despre mărfuri) A avea căutare, a se cere. II. 1. Intranz. A se interesa, a se ocupa de... ◊ Expr. A-și căuta de treabă (sau de treburi, de nevoi, de cale, de drum) = a se preocupa numai de propriile treburi, a-și vedea de treabă. 2. Intranz. și tranz. A purta de grijă (unui bolnav), a se îngriji de... ◊ Refl. Se caută la doctor. ♦ A băga de seamă, a fi atent. 3. Tranz. A-și da silința, a se strădui să... 4. Tranz. impers. A trebui, a se cuveni. III. 1. Intranz. A se uita, a privi, a urmări cu ochii. ◊ Expr. (Fam.) A-i căuta (cuiva) în coarne = a răsfăța (pe cineva). ♦ Fig. A fi îndreptat, orientat spre...; (despre ființe) a se îndrepta spre... 2. Tranz. A cerceta, a examina. 3. Intranz. A avea sau a da aspectul sau înfățișarea de... 4. Intranz. și tranz. Fig. A lua în considerație, a se lua după... Nu căuta că-s mic. 5. Intranz. (În superstiții) A cerceta poziția stelelor, a bobilor etc. pentru a prezice viitorul. [Pr.: -că-u-.Var.: (pop.) cătá vb. I] – Lat. *cautare. verb tranzitiv căuta

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului căta

căta   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) căta cătare cătat cătând singular plural
cătând cătați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cat (să) cat cătam cătai cătasem
a II-a (tu) cați (să) cați cătai cătași cătaseși
a III-a (el, ea) ca (să) cătai căta cătă cătase
plural I (noi) cătăm (să) cătăm cătam cătarăm cătaserăm
a II-a (voi) cătați (să) cătați cătați cătarăți cătaserăți
a III-a (ei, ele) ca (să) cate cătau căta cătaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z