cărturar definitie

cărturár (cărturári), s. m. – Învățat, persoană cultă, erudit. De la carte, prin intermediul unei der. neclare. Tocmai datorită acestei dificultăți, se explică de obicei cu der. de la ngr. ϰαρτουλάριος „secretar, condeier” (Densusianu, Rom., XXXIII, 276; DAR). Totuși, semantismul este dificil și, pe de altă parte cărturăreasă se poate explica numai plecînd de la cărți „cărți de joc”. Trebuie plecat probabil de la imaginea unui pl. *cărturi (la fel cu cărnuri) care, chiar fără să se fi folosit, a permis der. cu ajutorul suf. -ar. Derivările pe baza pl. sînt frecvente, cf. gîndgînduri,îngîndurat, timptimpuritimpuriu etc. V. și înfășura, înhăinura.Der. cărturăreasă, s. f. (femeie care ghicește în cărți); cărturăresc, adj. (cult); cărturărie, s. f. (înțelepciune). substantiv masculin cărturar

CĂRTURÁR, cărturari, s. m. Învățat, erudit. – Ngr. hartularios. substantiv masculin cărturar

cărturár s. m., pl. cărturári substantiv masculin cărturar

CĂRTURÁR, cărturari, s. m. Învățat, erudit; savant. – Din ngr. hartulários. substantiv masculin cărturar

cărturár și (vechĭ) -lár m. (lat. chartularius, arhivar, d. chártula, hîrtioară, act; ngr. hartulários, vsl. harŭtularŭ. V. cartular). Om care știe să citească și să scrie. Cult, erudit. La vechiĭ Jifanĭ, jurisconsult, avocat: cărturariĭ și fariseiĭ. Cartofor. V. intelectual. substantiv masculin cărturar

cărturar m. 1. od. (la Evrei) învățat care instruia legea și o tâlmăcia poporului: cărturarii și fariseii; 2. învățat, erudit; 3. cel ce dă în cărți. [Vechiu rom. cărtulariu= gr. bizantin HARTULÁRIOS, arhivar]. substantiv masculin cărturar

CĂRTURÁR, cărturari, s. m. Învățat, erudit. Singur poporul nu poate greși, căci el e de cîndu-i lumea... fi e vai de cărturarul care se rupe de popor. CAMIL PETRESCU, 180. Eu, biet, nici cărturar nu sînt, nici scriitor. ISPI­RESCU, U. 3. Apoi dă, jupîne, eu nu-s cărturar ca dumneta, care știi Alexandria pe de rost și care ai umblat pe unde ș-ă-nțărcat dracul copiii. ALECSANDRI, T. I 388. ♦ (Rar) Persoană căreia îi place să citească, să învețe, care știe carte multă. E bun cărturar; învață în liceu la Iași, într-a patra clasă, și învățătorul vra să-l facă doftor. SADO­VEANU, B. 32. substantiv masculin cărturar

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului cărturar

cărturar   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cărturar cărturarul
plural cărturari cărturarii
genitiv-dativ singular cărturar cărturarului
plural cărturari cărturarilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z