reduceri si promotii 2018
Definitie cărbune - ce inseamna cărbune - Dex Online

cărbune definitie

cărbúne (cărbúni), s. m.1. Mangal, jar. – 2. Antrax, dalac. – 3. Rubin (roșu închis). – Mr. cărbuni, istr. cărbur(e). Lat. carbōnem (Pușcariu 289; Candrea-Dens., 260; REW 1676; DAR); cf. it. carbone, prov. carbó, fr. charbon, sp. carbón, port. carvão. Cf. cărbunar. Der. cărbuna, s. f. (nume specific al caprei negre); cărbunicios, adj. (care conține cărbune); cărbunească, s. f. (dans tipic); cărbuna (var. încărbuna), vb. (a carboniza; a înnegri). Din rom. pare a veni gr. ϰαρβούνι. substantiv masculin cărbune

cărbune s. m. sg. tupeu. substantiv masculin cărbune

cărbúne s. m., pl. cărbúni substantiv masculin cărbune

CĂRBÚNE, cărbuni, s. m. I. 1. Rocă sedimentară combustibilă amorfă, de culoare gălbuie, brună până la neagră, friabilă, rezultată prin acumularea materiei vegetale și îmbogățirea lentă în carbon a acesteia, folosită drept combustibil și ca materie primă în industria chimică, în metalurgie etc. ◊ Cărbune brun = cărbune de culoare brună-închis, compact, sticlos, casant. Cărbune activ = cărbune cu structură poroasă și cu mare capacitate de reținere prin adsorbție a gazelor, a vaporilor etc. Cărbune animal = material obținut prin calcinarea oaselor animale și folosit ca adsorbant pentru gaze și pentru substanțe colorante, ca dezinfectant stomacal, adsorbant intenstinal etc. Cărbune alb = denumire dată cursurilor de apă cu căderi utilizabile pentru producerea de energie. 2. Bucată de lemn arsă parțial de foc; tăciune; p. ext. bucată de jar. ◊ Cărbune de lemn = produs principal obținut la arderea incompletă a lemnului sau ca produs secundar la distilarea uscată a lemnului, folosit la fabricarea cărbunelui activ, în siderurgie, drept combustibil etc.; mangal. ◊ Expr. A se face cărbune = (despre alimente) a se arde. A sta (ca) pe cărbuni (aprinși) = a fi foarte nerăbdător. 3. Creion negru obținut dintr-un lemn de esență foarte moale, carbonizat, folosit la desen, crochiuri, schițe etc.; lucrare realizată cu acest fel de creion. II. 1. (Med.) Antrax. 2. (Zool.; în sintagma) Cărbune enfizematos = boală infecțioasă acută a rumegătoarelor, în special a bovinelor, provocată de bacteria Clostridium chauvoei și care se manifestă prin apariția în mușchi a unor tumori infiltrate cu gaze. 3. (La plante) Tăciune. 4. (Bot.; reg.; la pl.) Plantă erbacee cu frunze ovale la bază, lanceolate mai sus și flori negre-violacee (Phyteuma spiciforma); spinuță (1). – Lat. carbo, -onis. substantiv masculin cărbune

CĂRBÚNE, cărbuni, s. m. I. 1. Rocă combustibilă amorfă, de culoare neagră, formată prin îmbogățirea în carbon (în lipsa oxigenului din aer) a resturilor unor plante din epocile geologice; se folosește ca combustibil și ca materie primă în industria chimică și în metalurgie. ♦ Cărbune alb = apa folosită ca izvor de energie. 2. Material combustibil de culoare neagră, ușor și sfărâmicios, rezultat din arderea incompletă a lemnului. ◊ Cărbuni (de lemn) = mangal. Cărbuni stinși = cărbuni obținuți prin stingerea forțată a jăraticului (muiat în apă sau acoperit ermetic). ◊ Expr. (Despre alimente) A se face cărbune = a se arde. A-l bate (pe cineva) cărbunii la cap = a căpăta fenomene de intoxicație din cauza gazelor emanate de cărbunii aprinși; fig. a fi beat. 3. Un fel de creion negru, foarte moale, folosit de pictori pentru schițe. 4. Bucățică de lemn consumată de foc, dar aflată încă în stare incandescentă. ◊ Expr. A sta (ca) pe cărbuni (aprinși) = a fi foarte nerăbdător. II. 1. Boală a plantelor cauzată de un parazit care transformă țesutul vegetal într-un corp negru, moale, sfărâmicios. 2. (Reg.) Antrax. – Lat. carbo, -onis. substantiv masculin cărbune

cărbúne m. (lat. cárbo, -ónis, it. carbone, pv. carbo, fr. charbon, sp. carbon, pg. carvão). Lemn aprins care nu maĭ arde cu flacără. (Stins în această stare, se numește tot cărbune saŭ mangal, ĭar dacă maĭ are lemn nears, se numește tăcĭune). Fig. Iron. Cărbune acoperit (de cenușă), om care face dragoste pe ascuns. Cărbune de pămînt saŭ de peatră [!] (numit și huilă), cărbune fósil întrebuințat ca combustibil. (Din el se scoate gazu de iluminat, coxu ș. a. Principalele zăcăminte și mine îs în Anglia, Belgia, Francia, Germania și Statele Unite). Med. Dalac (pustulă). Agr. (fr. charbon). Tăcĭune, o boală a grînelor. – În stare nativă, cărbunele. numit de chimiștĭ și carbon, există ca diamant și ca grafit. Animalele și plantele conțin foarte mult cărbune. E tetravalent și are o greutate atomică de 12. V. scînteĭe. substantiv masculin cărbune

cărbune m. 1. lemn ars și stins înainte de completa sa combustiune: a stinge cărbuni, a descânta de deochiu (aruncând cărbuni aprinși în apă); cărbune de pământ (de piatră), un fel de fosil vârtos și fărâmicios numit huilă; 2 fig. boală: bubă negricioasă la om și arsură la plante, care le înnegrește grăunțele. [Lat. CARBONEM]. substantiv masculin cărbune

CĂRBÚNE, cărbuni, s. m. I. 1. (Adesea determinat prin « de pămînt » sau « de piatră ») Rocă combustibilă amorfă, de culoare neagră, formată din plante în epocile geologice străvechi și care se conservă în scoarța pămîn­tului, la adăpost de oxigenul din atmosferă; se folosește ca combustibil și ca materie primă pentru industria chimică organică, în străfunduri de beznă smolită, Unde zace adînc tăinuită Pîinea uzinelor, Cărbunele. DEȘLIU, 46. Cît am lucrat eu cu perforatorul, băieții... au mutat banda în cîmpul întii, chiar în vatra cărbunelui. DAVIDOGLU, M. 11. De la un capăt la altul al abatajului, douăzeci de mineri stau în fața stratului de cărbune, iar stratul de cărbune se ridică-n fața lor, înfruntîndu-i. BOGZA,V. J. 129. Cărbune alb = apa folosită ca izvor de energie în industrie și agricultură. Utilizînd acest nesecat izvor de energiecărbunele albvom putea face eco­nomii considerabile în rezervele noastre de petrol și căr­bune. GHEORGHIU-DEJ. ART. Cuv. 476. 2. Rămășiță de culoare neagră, ușoară, sfărîmicioasă, rezultată în urma arderii necomplete a unui lemn. Cîte greșeli va face, să i le însemne cu cărbune pe ceva. CREANGĂ, 3. Pe cuptorul uns cu humă și pe coșcovii păreți Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț P-urceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de labă. EMINESCU, I 84. Fața voastră să se negrească ca cărbunele. NEGRUZZI, S. I 233. ◊ Fig. Tuturor li-i lumea lume, Numai mie mi-i cărbune; Tuturor li-i lumea dragă, Mie mi-i cerneală neagră. JARNÍK-BÎRSEANU, 221. ◊ Expr. (Despre alimente) A se face cărbune = a se arde (fiind expuse prea îndelungat acțiunii focului). Pîinea s-a făcut cărbune. (Fig.) Cîtă boală e sub soare, Nu-i ca doru arzătoare; Că doru unde se pune Face inima cărbune! HODOȘ, P. P. 32. A-l bate (pe cineva) cărbunii la cap = a căpăta fenomene de intoxicație (din cauza gazelor emanate de cărbunii aprinși); fig. a fi beat. [Pe bețiv] l-au bătut cărbunii la cap. PANN P. V. I 111. Cărbuni stinși = cărbuni obținuți prin stingerea forțată a jeraticului (muiat în apă sau acoperit ermetic). Cărbuni de lemn = cărbuni obținuți prin arderea incompletă a lemnului la o temperatură relativ joasă, în absența aerului; se întrebuințează în metalurgie și în gospodărie; mangal. 3. Un fel de creion negru, foarte moale, de care se servesc pictorii și desenatorii pentru a face schițe. Desen în cărbune.4. Bucățică de lemn consumată de foc, dar aflată încă în stare incandescentă. V. jar, jeratic. În poiana înnoptată Para focului se gată Cu poveștile o dată... Doar jeraticul, tîrziu. Luminează arămiu, Și mai ard căr­bunii mici Cu licăr de licurici. DEȘLIU, M. 60. Pe vatra cuptiorului, în cenușă, mai licureau cîțiva cărbuni. EMI­NESCU, N. 21. De m-ar frige pe-un cărbune, Ibovnicul nu-l voi spune. JARNIK-RÎRSEANU, D. 10. Expr. A sta (ca) pe cărbuni (aprinși) = a fi foarte nerăbdător. Ești nesuferit!... Spune-mi vestea, că stau pe cărbuni! ALECSANDRI, T. I 273. II. 1. Boală a plantelor cauzată de un parazit care transformă țesutul vegetal într-un corp negru, moale, sfărîmicios. 2. (Regional) Antrax. substantiv masculin cărbune

tăcĭúne m1. (lat. *tĭtio, cl. titio, -ónis, id.; it. tizzone, neap. tessone, pv. tizo, fr. tison, sp. tizon, pg. tiçăo). Lemnu ars care nu s´a prefăcut încă în cărbune. Fig. Iron. Tăcĭune acoperit, om ipocrit, maĭ ales care face dragoste pe ascuns. Agr. O boală molipsitoare a grînelor (numită și cărbune, după fr. charbon) în care unele organe-s mîncate de un praf negru saŭ cafeniŭ (ustilágo máydis). – În Dor. Vs. și tecĭune. V. mălură. substantiv masculin tăcĭune

a băga cărbuni / gaz expr. a accelera, a se grăbi, a acționa în viteză. substantiv masculin abăgacărbuni

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului cărbune

cărbune   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cărbune cărbunele
plural cărbuni cărbunii
genitiv-dativ singular cărbune cărbunelui
plural cărbuni cărbunilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z