reduceri si promotii 2018
Definitie căpătâi - ce inseamna căpătâi - Dex Online

căpătâi definitie

zasc n., pl. urĭ (ung. ászok). Trans. Bucată de lemn care se pune supt [!] un butoĭ ca să nu-ĭ putrezească fundu orĭ ca să nu se clatine. (Se numește și căpătîĭ, chezaș și podval). substantiv neutru zasc

căpătîi (căpătấie), s. n.1. Parte a patului pe care se pune capul. – 2. Cămin, și, prin extindere, situație, stare socială. – 3. Cuzinet; lagăr, palier. – 4. Pană; ic. – 5. Capăt, sfîrșit. – 6. Bucată, fragment, crîmpei. – Mr. căpitîńu, căpitińu, megl. căpitǫń. Lat. capĭtāneum „capital” (Pușcariu 274; REW 1633; DAR); cf. it. capitagna (rov. kapetano) și der. neol. căpitan.Der. căpătier, s. m. (în Mold., în epoca Regulamentului Organic, locuitori săraci, care în drept nu aveau loc de căpătîi, și prin urmare nu aveau obligații fiscale); căpătui, vb. (a căsători; a înzestra, a dota; a găzdui), format cu suf. verbal -ui (Pușcariu, Dacor., II, 595; REW 1634 consideră „șocantă” der., dar motivele nu ni se par evidente; în plus, este posibil și ca forma căpătuiesc să fie numai o formă analogică de la căpătîiesc, cum sugerează DAR); căpătuială, s. f. (situație; căsătorie). substantiv neutru căpătîi

căpătấi s. n., pl. căpătấie, art. căpătấiele substantiv neutru căpătâi

CĂPĂTẤI, căpătâie, s. n. 1. Parte a patului sau a oricărui culcuș, pe care se pune capul. ◊ Expr. A sta la căpătâiul cuiva = a veghea lângă o persoană bolnavă. 2. Pernă sau alt obiect pe care pune capul cel care se culcă. ◊ Loc. adj. și adv. Fără căpătâi = fără ocupație (bine definită), fără rost. ◊ Expr. A nu avea căpătâi = a nu avea nici un rost în viață. (Înv.) A face (cuiva) de căpătâi = a căpătui; a căsători (pe cineva). Carte de căpătâi = carte fundamentală într-o disciplină sau în literatură; carte preferată. 3. Nume dat mai multor obiecte de uz casnic, care servesc drept suport la ceva. 4. Capăt (1). Puse iarăși căpătâi la căpătâi celelalte oscioare (ISPIRESCU). ◊ Expr. A scoate ceva la căpătâi sau a o scoate la căpătâi (cu ceva) = a termina ceva cu succes, a o scoate la capăt. A da de căpătâi = a da de capăt, a descurca. [Var.: (reg.) căpătắi s. n.] – Lat. capitaneum. substantiv neutru căpătâi

CĂPĂTÎ́I, căpătîie, s. n. 1. Partea patului sau a oricărui culcuș, pe care se pune capul. Dacă ea [luna] privea prin geamuri dintre pulberea de stele, Nu venea cu-n zîmbet rece lîngă caldul căpătîi. MACEDONSKI, O. I 125. ◊ Expr. A sta la căpătîiul cuiva = a veghea lîngă o persoană bolnavă. Moș Ion stă neclintit la căpătîiul Floricăi, cu mîna pe fruntea ei. BUJOR S. 49. Cînd venea acasă, trebuia să facă și de-ale mîncării, pe urmă sta la căpătîiul bolnavei, o întorcea, îi dădea toate de-a gata. DUNĂREANU, CH. 9. În noaptea de pe urmă am stat pînă tîrziu la căpătîiul tatii. PĂUN-PINCIO, P. 107. 2. Pernă sau alt obiect pe care pune capul cel care se culcă. Și-a pus traista căpătîi. CARAGIALE, O. III 52. S-a tologit așa îmbrăcat, cum era, pe un divan moale ca bumbacul, punîndu-și turbinca cu cele două carboave sub căpătîi și așternîndu-se pe somn. CREANGĂ, P. 302. Un sultan... dormea, ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă. EMINESCU, O. I 142. Scoală, scoală, măi bărbate, Nu mai tot zace pe spate, Că mi-am urii zilele Mutînd căpătîiele Cînd la cap, cînd la picioare, Cînd la umbră, cînd la soare. ALECSANDRI, P. P. 53. Pînă cînd nu te știam, Unde mă culcam, dormeam, Dar acum de cînd te știu Pun capul pe căpătîi Și gîndesc la tine-ntîi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 89. ◊ Loc. adj. și adv. Fără căpătîi = fără ocu­pație (bine definită), fără rost, neașezat. N-ai fost cu băgare de seamă și... ai rămas fără căpătîi, după ce ai pierdut aproape un an de zile. PAS, Z. I 277. Unde-l trimit, unde-l mîi. Umblă fără căpătîi. PANN, P. V. I 100. ◊ Expr. A nu avea căpătîi = a nu avea nici un rost în viață. Geaba mă mai duc acasă, Că-s flăcău și n-am ne­vastă, Nici nevastă, nici copii, Nici un fel de căpătîi. TEODORESCU, P. P. 277. (Rar) A nu ști de căpătîiul cuiva = a nu cunoaște rostul, situația, soarta cuiva. Își aduse aminte de tatăl său și de mumă-sa și se întristă că nu știa nimic de căpătîiul lor. ISPIRESCU, L. 103. A face (cuiva) de căpătîi = a crea (cuiva) o situație, a căpătui, a căsători (pe cineva). Am trei feciori... ș-au crescut flăcăi mari.Apoi să le facem de căpătîi, să-i însurăm. ODOBESCU, S. I 75. Carte de căpătîi = carte fundamentală a unei ideologii sau a unei literaturi; carte preferată, de care nu te poți despărți. 3. Nume dat mai multor obiecte de uz casnic care ser­vesc drept suport la ceva (piesă pe care se sprijină capătul grindeiului roții de moară, bîrna pe care se așază unele construcții, bucată de lemn care ține departe de umezeala pămîntului o ladă, un butoi etc.). Tocitorile sînt așezate frumos pe căpătîie. ODOBESCU, S. I 84. (în forma căpătâi) Ia mai mișcă din călcâie, Ca moara din căpătâie. SEZ. I 210. 4. Capăt. Către căpătîiul dintîi al vremilor, pînă unde praștia minții nu azvîrle... se povestește... că omul era croit din alte foarfeci și cioplit din altă bardă. DELA­VRANCEA, S. 79. Puse iarăși căpătîi la căpătîi celelalte oscioare. ISPIRESCU, L. 59. S-apuc dar lucrurile ce mă privesc pe mine de la căpătîiul lor. RUSSO, O. 137. ◊ Expr. A scoate ceva la căpătîi = a termina ceva cu succes, a scoate la capăt. Cîte slujbe, le fac toate Și le scot la căpătîi. VĂCĂRESCU, P. 210.A o scoate la căpătîi (cu ceva) = a ieși cu bine dintr-o situație, a o scoate la capăt. Vei scoate-o la căpătîi bun și slujba cu care te-a împovărat împăratul. ISPIRESCU, L. 27. Cu pizma nu o scoate nimenea la căpătîi. PANN, P. V. III 21. A da de căpătîi = a descurca, a da de capăt. Cine știe ce încur­cătură vei face p-acolo, de să nu-i mai dea. nimeni de căpătîi, cit hău! ISPIRESCU, L. 13. – Variantă: (Mold.) căpătắi (CREANGĂ, P. 147, ALECSANDRI, T. 919) s. n. substantiv neutru căpătîi

CĂPĂTẮI s. n. v. căpătâi. substantiv neutru căpătăi

căpătî́ĭ (vest) și -ắĭ (est) n., pl. ĭe (lat. capitaneum, cap, capăt, d. caput, cap, ca întîĭ d. antáneus). Ceĭa ce puĭ supt [!] cap ca să dormĭ, ca perna saŭ alt-ceva. Partea patuluĭ unde se pune perna. Lemn scurt și gros pus supt o ladă, un butoĭ ș. a. (V. chezăș). Bucată, vîrf dintr´o prăjină, dintr´un drug, dintr´o funie ș. a. A da de căpătîĭ, a afla, a descurca, a ajunge la un rezultat. A ĭeși la căpătîĭ, a ajunge la rezultat, a sfîrși bine. Om fără căpătîĭ (pernă), vagabond, haĭmana. substantiv neutru căpătîĭ

căpătấi, -uri, s.n. – 1. Lemn ce stă deasupra apei și care prinde capetele bogdanilor; puntea bogdanilor. 2. Bucată de fier care se bagă în capătul grindeiului roții, ca să nu se roadă când se învârtește; cep (la morile de apă). -Lat. capitaneum (Felecan 1983). substantiv neutru căpătâi

CĂPĂTẮI s. n. v. căpătîi. substantiv neutru căpătăi

CĂPĂTẤI, căpătâie, s. n. 1. Parte a patului sau a oricărui alt obiect, pe care se pune capul; p. ext. pernă sau alt obiect pe care se pune capul. ◊ Loc. adj. și adv. Fără căpătâi = fără ocupație (bine definită), fără rost. ◊ Expr. A sta la căpătâiul cuiva = a veghea lângă o persoană bolnavă. A nu avea căpătâi = a nu avea niciun rost în viață. (Înv.) A face (cuiva) de căpătâi = a căpătui; a căsători (pe cineva). ♦ Carte de căpătâi = a) carte fundamentală într-o disciplină sau în literatură; b) carte preferată. 2. Nume dat mai multor obiecte de uz casnic, care servesc drept suport la ceva. 3. Capăt (1), sfârșit. ◊ Expr. A scoate ceva la căpătâi sau a o scoate la căpătâi (cu ceva) = a termina ceva cu succes, a o scoate la capăt. A da de căpătâi = a da de capăt, a descurca. – Lat. capitaneum. substantiv neutru căpătâi

căpătî́ĭ (vest) și -ắĭ (est) n., pl. ĭe (lat. capitaneum, cap, capăt, d. caput, cap, ca întîĭ d. antáneus). Ceĭa ce puĭ supt [!] cap ca să dormĭ, ca perna saŭ alt-ceva. Partea patuluĭ unde se pune perna. Lemn scurt și gros pus supt o ladă, un butoĭ ș. a. (V. chezăș). Bucată, vîrf dintr´o prăjină, dintr´un drug, dintr´o funie ș. a. A da de căpătîĭ, a afla, a descurca, a ajunge la un rezultat. A ĭeși la căpătîĭ, a ajunge la rezultat, a sfîrși bine. Om fără căpătîĭ (pernă), vagabond, haĭmana. substantiv neutru căpătîĭ

căpătâiu n. 1. partea patului unde se pune capul; 2. pernă de sub cap; 3. lemn scurt și gros ce se pune sub o bute, ladă, etc.; 4. bucată mică tăiată sau ruptă: căpătâiu de lemn, de funie; 5. fig. început, sfârșit: a da de căpătâiu, a afla, a descurca; a ieși la căpătâiu, a sfârși bine, a izbuti; om fără căpătâiu, vagabond. [Lat. CAPITANEUS]. substantiv neutru căpătâiu

fără căpătâi expr. 1. șomer, neangajat. 2. haimana, fără serviciu. substantiv neutru fărăcăpătâi

a alege de căpătâi expr. a acosta o prostituată substantiv neutru aalegedecăpătâi

2) cápăt, a căpătá v. tr. (lat. cápito, -táre, d. cápere, captum, a apuca. – Capețĭ; să capețĭ, să capete. V. scapăt): Obțin, dobîndesc, primesc (maĭ ales de pomană): a căpăta un gologan. A o căpăta, a o păți, a da de dracu: astîmpără-te, c' aĭ s' o capețĭ! V. refl. Mă aleg cu, obțin, cîștig: m' am căpătat c' un franc, c' o bătaĭe, cu nasu rupt. – Barb. după germ. bekommen (Trans. Buc.) aicĭ se capătă vin, rom. corect: aicĭ se vinde, se oferă, se află, este vin. – La Cant. încápăt. verb tranzitiv capăt

CĂPĂTÁ, cápăt, vb. I. Tranz. 1. A obține, a primi. 2. A câștiga; a dobândi. – Lat. capitare. verb tranzitiv căpăta

căpătá, V. capăt 2. verb tranzitiv căpăta

căpătà v. a dobândi, a primi din întâmplare. [Lit. a veni la capăt]. verb tranzitiv căpătà

căpătá (cápăt, căpătát), vb.1. A obține, a căpăta. – 2. A primi de pomană. – 3. (Trans. de Vest). A culege, a recolta. Lat. *capĭtāre, de la cāput „capital” (Pușcariu 973; Candrea-Dens., 241; REW 1635; Philippide, II, 635); cf. alb. kapëtoń, it. capitare „a ajunge” și der. romanici de la *accapĭtāre (prov. acaptar „a-și spori capitalul”, fr. achever „a termina”, v. sp. acabdar). Totuși, DAR are îndoieli în legătură cu această der., întemeindu-se pe faptul că acest cuvînt nu apare în texte vechi. Criteriul său nu pare decisiv. Pe de altă parte, cuvîntul este cu siguranță pop., și nu are nimic a face cu mag. kapni „a obține” (cf. rom. căpui), propus de DAR. După ipoteza abandonată a lui Crețu 309, ar fi reprezentant al lat. captāre. Cf. scăpăta. verb tranzitiv căpăta

căpătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cápăt, 2 sg. cápeți, 3 cápătă, 1 pl. căpătắm; conj. prez. 3 să cápete verb tranzitiv căpăta

CĂPĂTÁ, cápăt, vb. I. Tranz. 1. A obține un lucru solicitat, a primi (în dar sau de pomană). ◊ Loc. adj. De căpătat = primit de pomană, obținut prin cerșeală. 2. A câștiga; a agonisi; a dobândi prin... – Lat. pop. capitare. verb tranzitiv căpăta

CĂPĂTÁ, cápăt, vb. I. T r a n z. 1. A obține ceva (în urma unei solicitări sau a unei stăruințe). Am venit înaintea judecății să capăt dreptate. CREANGĂ, A. 147 ♦ A primi în dar. își băgă hainele cele frumoase ce le că­pătă în dăsagi. ISPIRESCU. L. 308. 2. A cîștiga, a obține, a agonisi ceva (în urma unui efort sau a unei străduințe). Un copil orfan... a plecat prin lumea mare, cum pleacă omul necăjit să-și capete pînea de toate zilele. RETEGANUL, P. III 27. Aduce piatra la mine și i-o plătesc cît nu face; ba încă sini bucuros că o pot căpăta. CREANGĂ, P. 218. Dragoste, cum te-aș lua, Numai de te-aș căpăta. JARNÍK-BÎRSEANU,78. 3. A primi ceva (în urma unor împrejurări indepen­dente de efortul subiectului). De la cine ai căpătat tu scrisoarea asta? EMINESCU, N. 76. Mi-am pus, zău, peană uscată, De la tine căpătată. JARNÍK-BÎRSEANU,116. ♦ A se alege cu ceva. Cînd capăt o notă proastă la domnul Gherman, mi-a zis el, apoi mă duc acolo și stau cu undița. SADOVEANU, N. F. 41. 4. (Cu privire la calități, stări etc.) A dobîndi. O largă dezvoltare a căpătat în anii democrației populare munca artistică de mase organizată de sindicate în rîndul muncitorilor și funcționarilor. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 330, 1/3. Îi trebui mult pînă să-și capete iar gustul de vorbă. CAMILAR, TEM. 33. Înăuntrul acestor munți, în care Oltul ajunge un rîu lung de o sută de kilo­metri, valea lui capătă înfățișarea unui măreț șantier. BOGZA, C. O. 176. verb tranzitiv căpăta

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului căpătâi

căpătâi   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular căpătâi căpătâiul
plural căpătâie căpătâiele
genitiv-dativ singular căpătâi căpătâiului
plural căpătâie căpătâielor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z