căniță definitie
CĂNÍȚĂ, cănițe, s. f. Diminutiv al lui cană. substantiv feminin căniță
căníță s. f., g.-d. art. căníței; pl. căníțe substantiv feminin căniță
CĂNÍȚĂ, cănițe, s. f. Diminutiv al lui cană2. – Cană + suf. -iță. substantiv feminin căniță
CĂNÍȚĂ, cănițe, s. f. Diminutiv al lui c a n ă. Pe o măsuță... fumega, în cănițe, vin fiert cu mirodenii. SADOVEANU, O. V 167. ♦ Conținutul unei căni mici. Frunză verde peliniță, Und’te duci tu, mă: Gheorghiță?... – Săbeau vin... Șapte ocă ș-o căniță. SEVASTOS, C. 258. – Pl. și: (regional) căniți (SADOVEANU, O. VII 81). substantiv feminin căniță
Sinonime, declinări si rime ale cuvantului căniță
| căniță | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | căniță | cănița |
| plural | cănițe | cănițele | |
| genitiv-dativ | singular | cănițe | căniței |
| plural | cănițe | cănițelor | |