reduceri si promotii 2018
Definitie căluș - ce inseamna căluș - Dex Online

căluș definitie

CĂLÚȘ, călușuri, s. n. 1. Bucată de lemn sau de metal care se pune între dinții dinainte ai unui animal, spre a-l forța să țină gura deschisă; mototol de cârpe care se introduce în gura unei persoane, pentru a o împiedica să strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) călușul în gură = a împiedica (pe cineva) să vorbească. 2. Bețișor care face parte din mecanismul de declanșare al capcanelor de lemn. 3. Bucățică de lemn de formă specială, pe care se sprijină coardele întinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul își așază tabloul când lucrează; șevalet. 5. Călușar (1). – Din cal + suf. -uș. substantiv neutru căluș

călúș s. n., pl. călúșuri substantiv neutru căluș

căluș m. 1. cal mic; 2. partea frâului ce se pune în gura calului; 3. bucățică de lemn sau de fier ce se pune cu d’a sila în gura cuiva spre a-l opri să strige sau să muște; 4. bucățică de lemn crăpat la un căpătâiu de prins cămășile (pe funii); 5. buștean tăiat în scânduri (Oltenia); un căluș de scândur; 6. scăunaș de vioară; 7. suport cu picioare pe care pictorii își așează cadrul spre a lucra. [Pentru sensurile tehnice, v. cal]. substantiv neutru căluș

cálus s. n., pl. cálusuri substantiv neutru calus

călúș n., pl. urĭ și e (dim. d. cal, ĭar genu ca la cocoș-cocoașe orĭ țap-țapurĭ). Partea frîuluĭ care se pune în gura caluluĭ. Bucățică de lemn orĭ alt-ceva care se pune în gura cuĭva ca să nu poată striga orĭ mușca (V. proțap). Bucățică de lemn despicată de prins rufele pe frînghie. (Azĭ se face din doŭă bucățele care prind rufa pintr´un [!] resort). Scaun de care se sprijină coardele vioriĭ. Cavalet. Prăjină de sprijinit pușca p. a trage maĭ precis. Rotocol orĭ sul de postav fixat pe umăru drept al uniformeĭ soldaților ca să n´alunece cureaŭa puștiĭ cînd e purtată pe umăr. S. m. (ca și bumb și nasture). Un fel de nasture lungăreț la tunicile cu găitane (ale cavaleriiĭ). – Și scăluș. substantiv neutru căluș

CÁLUS s.n. 1. Țesut osos nou care sudează capetele rezultate din fractura unui os. 2. Țesut vegetal născut în urma rănirii diferitelor organe ale plantei, care cicatrizează rana. [Pl. -suri. / < fr. callus, cf. lat. callum – bătătură]. substantiv neutru calus

CĂLÚȘ, călușuri, s. n. 1. Bucată de lemn sau de metal care se pune între dinții dinainte ai unui animal, spre a-l forța să țină gura deschisă; mototol de cârpe care se introduce în gura unei persoane, pentru a o împiedica să strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) călușul în gură = a împiedica (pe cineva) să vorbească. 2. Bețișor care face parte din mecanismul de declanșare al capcanelor de lemn. 3. Mică piesă de lemn cu o formă specială, pe care se sprijină coardele întinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul își așază tabloul când lucrează; șevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prăjinilor, folosit în forajul prin percuție sau în cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (în preajma Rusaliilor) de un grup de flăcăi; melodie după care se execută acest dans; călușar (1), călușel (4). – Cal + suf. -uș. substantiv neutru căluș

CĂLÚȘ, călușuri, s. n. 1. Bucată de lemn, de metal sau mototol de cîrpă care se pune între dinții dinainte, spre a ține forțat gura deschisă (la oameni spre a-i împie­dica să vorbească, la animale mai ales cînd li se face o operație). Desprinse tot de la chimir un căluș, îl vîrî Gioienei în gură. HOGAȘ, DR. II 99. Acoperit c-un văl negru din cap pînă-n picioare, astupat la gură c-un căluș de fier... va fi rușinat și tăiat, pentru vinovățiile sale de înaltă vînzare și gînd de ucidere. NEGRUZZI, S. III Pune în gura calului un băț... numit căluș. ȘEZ.III 202. ◊ Expr. A pune (cuiva) călușul în gură = a astupa gura, a tăia vorba cuiva. 2. Bucățică de lemn, de o formă specială, pe care se sprijină coardele întinse ale unui instrument muzical; scaun, scăunaș. Ei l-au găsit petrecînd cu cîntecul dulce din lira-i Cea cu călușul de-argint și cu mîndre podoabe. MURNU, I. 178. Două coarde îi plesniră una dupe alta și călușul îi căzu din nou, trosnind sinistru pe trupul uscat al viorii. DELAVRANCEA, T. 50. 3. Suport de lemn pe care pictorul își așază tabloul cînd lucrează; șevalet. Pe călușul din fața. ferestrei... stă o altă pînză neîncepută. VLAHUȚĂ, la TDRG. 4. (Regional) Jocul călușarilor. Din ce vor cîștiga călușarii, o treime va merge la boier dijmă la căluș. STANCU, D. 512. substantiv neutru căluș

CÁLUS s. n. 1. țesut osos nou care sudează capetele rezultate din fractura unui os. ♦ ~ vicios = sudare defectuoasă a unei fracturi. 2. țesut vegetal de cicatrizare a organelor rănite. (< fr. calus, lat. callum, îngropare) substantiv neutru calus

CÁLUS, calusuri, s. n. 1. Țesut osos nou care sudează fragmentele unui os fracturat. ◊ Calus vicios = osificare defectuoasă a unei fracturi. 2. Țesut vegetal care se formează pe rănile diferitelor organe ale plantei, cicatrizându-le. – Din fr. calus. substantiv neutru calus

*călúșul (joc) s. n. art., neart. călúș substantiv neutru călușul

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului căluș

căluș   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular căluș călușul
plural călușuri călușurile
genitiv-dativ singular căluș călușului
plural călușuri călușurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z