reduceri si promotii 2018
Definitie călare - ce inseamna călare - Dex Online

călare definitie

CĂLÁRE adv. (Adesea adjectival) Încălecat pe cal, pe alt animal sau, p. ext., pe un obiect. ◊ Expr. De-a (sau de) călare = călărind; din fuga calului; fig. fără odihnă. Nici călare, nici pe jos = nici așa, nici așa; nici în car, nici în căruță. A fi călare pe situație = a fi stăpân pe situație. [Formă gramaticală: pl. (adjectival) călắri] – Lat. caballaris. adjectiv călare

căláre adj., pl. ắrĭ (d. călar). Pe cal, călăreț: bărbațĭ, femeĭ călărĭ. Adv. Pe cal: mergem călare. – Și de-a călare. adjectiv călare

căláre1 adv. adjectiv călare

căláre2 adj. m. și f., pl. călắri adjectiv călare

călare adv. pe cal. [Cf. lat. CABALLARIUS, rândaș de cai]. adjectiv călare

CĂLÁRE adv. (Adesea adjectival) Încălecat pe cal, pe alt animal sau, p. ext., pe un obiect. ◊ Expr. De(-a) călare = a) călărind, din fuga calului; b) fig. fără odihnă. Nici călare, nici pe jos = nici așa, nici așa. A fi călare pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). [Formă gramaticală: pl. (adjectival) călări] – Lat. caballaris, -em. adjectiv călare

CĂLÁRE adv. (Adesea în legătură cu verbele « a fi », « a ședea » sau cu verbe de mișcare) Încălecat pe cal, pe un alt animal sau, p. e x t., pe un obiect. Cîrlig venea călare pe căluțul lui. CAMILAR, TEM. 201. L-am adus [pe cățel] de departe într-o desagă a tar niței: am călătorit cu el călare. SADOVEANU, N. F. 14. În ziua aceea urcam, că­lare, un deal de lîngă Dorna. GALACTION, O. I 333. Ședea călare pe burduvul cu banii. CREANGĂ, P. 54. Ades călare pleacă în mîndre nopți cu lună. EMINESCU, O. I 96. ◊ Fig. Cu vuiet de vînturi veniră Norii, călare pe zmei, și noapte făcură-n văzduhuri. COȘBUC, P. II 61. ◊ Loc. adv. De-a (sau de) călare sau de-a-n călarele = călărind, din fuga calului; f i g. fără odihnă, fără răgaz. Hai, Gheorghiță, îmbucă ceva de-a călare. SADOVEANU, B. 152. La zile anumite sta-ntr-o piață O veche diligență-n- căpătoare, Cu surugiii sprinteni de-a călare. ANGHEL- IOSIF, C. M. II 160. Mai fă-mi un bine și cu iapa, să mîn boii de călare! CREANGĂ, P. 47. Zi și noapte, de călare, Se bate-n patru hotare. ALECSANDRI, P. P. 173. ◊ Expr. Nici călare, nici pe jos = nici așa, nici așa; nici în car, nici în căruță. A sta (sau a ședea) călare în inima cuiva = a ști tot ce cugetă cineva, a-i cunoaște toate gîndurile. Eu șăd călare în inima lor și, nu că mă laud, dar știu toate măruntaiele dintr-însele. CREANGĂ, P. 161. A fi călare pe situație = a fi stăpîn pe situație. ◊ (Adjectival) Ei vin dinspre că­tunul lor la vale, călări pe cai mărunți. BOGZA, C. O. Femeia a vorbit de turma de trei sute de oi și de trei oameni călări. SADOVEANU, B. 166. S-ajung curînd în cale, s-alătură călări, Și unul înspre altul se pleacă-n dezmierdări. EMINESCU, O. I 97. De aici, îmi zise Smărăndița, trăsurile nu mai pot merge; noi vom urca dealul călări. BOLINTINEANU, O. 328. ♦ (Substantivat; înve­chit) Călăreț. Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliți. EMINESCU, O. I 148. – Forme gramaticale: pl. (adjectival și substantivat) călări; (în locuțiuni) călarele. adjectiv călare

căláre adj.1. Încălecat pe cal, pe un alt animal, pe un obiect etc. – 2. Dominînd o situație. – 3. Cu piciorul în șa, neobosit, fără a avea stabilitate. – 4. (S. m.) Soldat de cavalerie. – Mr. (n)călar, megl. (an)călar, istr. călǫr. Lat. caballaris (DAR) sau callabarius (Pușcariu 153; Candrea-Dens., 210; REW 1440), cu schimbare de declinare; cf. alb. kaljuar, it. cavagliere, prov. cavalier, fr. chevalier, sp. caballero, port. cavalleiro. Schimbarea de declinare pare mai puțin probabilă decît der. directă de la caballaris; forma înv. călariu, citată de DAR, este destul de îndoielnică, deoarece toate ex. aduse sunt la pl. călări, formă de asemenea normală plecîndu-se de la călare. Cf. cal, încăleca. Der. călăraș, s. m. (călăreț, persoană care călărește; sol, mesager); călărășie, s. f. (îndeletnicirea de călăreț); călărășime, s. f. (cavalerie); călăresc, adj. (propriu unui călăreț); călărește, adv. (călare); călăreț, adj. (călare), pe care Candrea-Dens., 212 și DAR încearcă să-l explice printr-un lat. *caballericius; călăreț, s. m. (persoană care călărește); călări, vb. (a merge călare); călărie, s. f. (acțiunea de a călări); călărime, s. f. (cavalerie); călărit, adj. (pe care se călărește; dominat, influențat); călărit, s. n. (călărie); încălăra, vb. refl. (a încăleca). – Din rom. provine tc. kalaraș „mesager”. adjectiv călare

nici albă, nici neagră / nici cal, nici măgar / nici călare, nici pe jos / nici în car, nici în căruță expr. 1. (d. o situație) nehotărât, indecis. 2. ambiguu, de o calitate sau o compoziție incertă. adjectiv nicialbă

de-a căláre loc. adv. adjectiv deacălare

a merge călare expr. (înv.) a călători fără bilet de tren, a face blatul pe tren. adjectiv amergecălare

călare pe situație expr. sigur pe sine. adjectiv călarepesituație

CALÁ, calez, vb. I. Tranz. A fixa un organ sau o piesă de mașină, după un model dat. – Fr. caler. substantiv feminin cala

CALÁRE s.f. Acțiunea de a (se) cala. [< cala]. substantiv feminin calare

CALÁRE, calări, s. f. Acțiunea de a (se) cala.V. cala. substantiv feminin calare

CALÁ vb. I. tr., refl. 1. A potrivi; a (se) imobiliza (o piesă, un organ de mașină). 2. A așeza la orizontală suportul unui aparat topografic de vizare. [< fr. caler]. verb tranzitiv cala

calá (a ~) vb., ind. prez. 3 caleáză verb tranzitiv cala

CALÁ calez, vb. I. Tranz. A fixa, a potrivi un organ (sau o piesă) de mașină. verb tranzitiv cala

CÁLA s.f. Golf mic format prin înecarea ravenelor sau a văilor torențiale, dar mai ales a dolinelor. [< sp. cala]. verb tranzitiv cala

CALÁ vb. tr. 1. a imobiliza o piesă, un organ de mașină înainte ca acesta să intre în funcțiune. 2. a așeza la orizontală suportul unui aparat topografic de vizare. (< fr. caler) verb tranzitiv cala

CALÁ, calez, vb. I. Tranz. A fixa un organ sau o piesă de mașină, după un model dat. – Fr. caler. verb tranzitiv cala

CALÁ, calez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca acestea să intre în funcțiune. 2. Tranz. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler. verb tranzitiv cala

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului călare

călare   masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular călare călarele călare călarea
plural călări călării călări călările
genitiv-dativ singular călare călarelui călări călării
plural călări călărilor călări călărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z