călăuz definitie

CĂLĂÚZ s. m. v. călăuză. substantiv masculin călăuz

călăúz (est) m., pl. jĭ și călăúză (vest) f., pl. e (turc. kelauz, kulauz, kulaghuz; sîrb. ung. pol. kalauz). Conductor, ghid, acela care te conduce pin [!] locurĭ neumblate de tine. substantiv masculin călăuz

călăuz (călăuză) m. 1. cel ce conduce pe altul spre a-i arăta drumul: râul cel de stele e călăuzul tainic AL.; 2. fig. cel ce povățuiește pe altul în vieață, în afaceri. [Turc. KALAUZ]. substantiv masculin călăuz

CĂLĂÚZ s. m. v. călăuză. substantiv masculin călăuz

CĂLĂÚZ s. m. v. călăuză. substantiv masculin călăuz

CĂLĂÚZĂ, călăuze, s. f. 1. Persoană care însoțește pe cineva spre a-i arăta drumul și spre a-i da indicațiile sau explicațiile necesare; ghid. 2. Persoană care îndrumează într-o acțiune, într-un domeniu de cercetare etc.; conducător, îndrumător. 3. Îndreptar, ghid. [Var.: călăúz s. m.] – Din tc. kılavuz, ngr. kalaúzis. substantiv masculin călăuză