călăresc definitie

CĂLĂRÉSC, -EÁSCĂ, călărești, adj. (Înv.) Care luptă călare. – Din călare + suf. -esc. adjectivcălăresc

călărésc (înv.) adj. m., f. călăreáscă; pl. m. și f. călăréști adjectivcălăresc

CĂLĂRÉSC, -EÁSCĂ, călărești, adj. (Înv.) De călăreț; de cavalerie. Oști călărești.Călare + suf. -esc. adjectivcălăresc

CALĂRÉSC, -EÁSCĂ, călărești, adj. (Învechit, despre armate) Care luptă călare. Oștirile călărești ce sînt îmbrăcate în haine husărești. GOLESCU, I. 133. adjectivcalăresc

călări, călăresc v. t. 1. (er.d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. 2. (deț.) a fuma. verb tranzitivcălări

CĂLĂRÍ, călăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A umbla, a merge călare sau a purta animalul stând călare pe el; a încăleca. – Din călare. verb tranzitivcălări

călărì v. a umbla călare. verb tranzitivcălărì

CĂLĂRÍ, călăresc, vb. IV. Intranz. A merge călare. ♦ Tranz. A mâna calul stând călare pe el; a încăleca. – Din călare. verb tranzitivcălări

călărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călărésc, imperf. 3 sg. călăreá; conj. prez. 3 să călăreáscă verb tranzitivcălări

CĂLĂRÍ, călăresc, vb. IV. 1. Intranz. A umbla, a merge călare. Tot alături călăresc, Nu au grija nimănuia. Și de dragi unul altuia Ei din ochi se prăpădesc. EMINESCU, O. I 104. 2. Tranz. A purta calul stînd călare pe el; a încă­leca. Caii... Nu-i pot dichisi, Nu-i pot călări. TEODORESCU, P. P. 48. ♦ F i g. A conduce; a purta pe cineva după propria voință. verb tranzitivcălări

călărésc v. intr. (d. călare). Merg călare: petrec timpu călărind. V. tr. am călărit doĭ caĭ astăzĭ. verb tranzitivcălăresc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicălăresc

călăresc   masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular călăresc călărescul călărească călăreasca
plural călărești călăreștii călărești călăreștile
genitiv-dativ singular călăresc călărescului călărești călăreștii
plural călărești călăreștilor călărești călăreștilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z