reduceri si promotii 2018
Definitie căcat - ce inseamna căcat - Dex Online

căcat definitie

a (se) face de baftă / de basm / (eufem.) de cacao / de căcat (vulg.) expr. a (se) compromite; a se face de râs. substantiv masculin a

căcát (căcáți), s. m. – Rahat, excrement. Lat. cacatus, cf. căca.Der. căcățiș, s. n. (fleac, nimic). substantiv masculin căcat

CĂCÁT, căcáți, s. m. Excrement, fecale. (din lat. cacatus; cf. căca) substantiv masculin căcat

căcat, căcați I s. m. (vulg.) 1. materii fecale. 2. persoană cu o conduită abominabilă. II. s. n. pl. căcaturi 1. fleacuri; lucruri de calitate inferioară. III interj. ei, aș! substantiv masculin căcat

căcát (excrement) s. m. / (fleac) s. n., pl. căcáți / căcáturi substantiv masculin căcat

căcát (vest) și cîcat (est) m. (d. cac). Triv. Excrement de om, de animal carnivor, de maĭmuță orĭ de insecte: căcațĭ de muscă pe geamurĭ. S. n. pl. urĭ. Fleacurĭ, lucrurĭ fără valoare. V. baligă și găinaț. substantiv masculin căcat

CĂCÁT, (1) căcați, s. m., (2) căcaturi, s. n. (Pop.) 1. S. m. Excrement. ◊ Căcat cu ochi = om (mai ales copil) de nimic. ◊ Expr. A mânca căcat = a spune minciuni. 2. S. n. Lucru de nimic; fleacuri. – V. căca. substantiv masculin căcat

a mânca căcat expr. (obs.) a minți. substantiv masculin amâncacăcat

căcát (excrement) s. m. / (fleac) s. n., pl. căcáți / căcáturi substantiv neutru căcat

căcat, căcați I s. m. (vulg.) 1. materii fecale. 2. persoană cu o conduită abominabilă. II. s. n. pl. căcaturi 1. fleacuri; lucruri de calitate inferioară. III interj. ei, aș! substantiv neutru căcat

căcát (vest) și cîcat (est) m. (d. cac). Triv. Excrement de om, de animal carnivor, de maĭmuță orĭ de insecte: căcațĭ de muscă pe geamurĭ. S. n. pl. urĭ. Fleacurĭ, lucrurĭ fără valoare. V. baligă și găinaț. substantiv neutru căcat

CĂCÁT, (1) căcați, s. m., (2) căcaturi, s. n. (Pop.) 1. S. m. Excrement. ◊ Căcat cu ochi = om (mai ales copil) de nimic. ◊ Expr. A mânca căcat = a spune minciuni. 2. S. n. Lucru de nimic; fleacuri. – V. căca. substantiv neutru căcat

cîcát, cîcăreáță, V. căc-. temporar cîcat

căcát (vest) și cîcat (est) m. (d. cac). Triv. Excrement de om, de animal carnivor, de maĭmuță orĭ de insecte: căcațĭ de muscă pe geamurĭ. S. n. pl. urĭ. Fleacurĭ, lucrurĭ fără valoare. V. baligă și găinaț. temporar căcat

cac, a căcá (vest) și cîca (est) v. tr. (lat. caco, -are). Triv. Murdăresc pin [!] căcat: geamurĭ căcate de muște. V. refl. Îmĭ deșert mațele. verb tranzitiv cac

căcá (cac, căcát), vb. – A defeca. – Mr., megl. cac, istr. cǫc. Lat. cacāre (Pușcariu 247; REW 1443; Candrea-Dens., 206; DAR); cf. it. cacare, prov., sp., port. cagar, fr. chier. Se folosește în formă refl., uneori tranzitiv trans. Cf. căcat. Der. caca, adv., adj. (rahat, murdărie, cuvînt infantil), cf. Iordan, BF, VI, 150; căcăcios, adj. (fricos, care face pe el); căcăfrică, s. m. (leneș; laș); căcălău, s. n. (belșug, cantitate mare, grămadă); căcănar, s. m. (latrinar); căcănărie, s. f. (meseria de latrinar); căcăniu, adj. (de culoarea frunzelor moarte); căcărează, s. f. (excrement de oaie, capră, iepure, șobolan, cu formă caracteristică ovoidală), care presupune un anterior *căcărea (cf. it. cacherello) cu suf. -ză (Densusianu, Bausteine, 477), căcăreza, vb. (a defeca); căcări, vb. (a avea diaree; a alinta); căcărie, s. f. (toane, nazuri); căcător, adj. (care provoacă diaree); căcăstoare, s. f. (closet); căcătură, s. f. (defecare); căcău, s. m. (cioară albastră, Coracius garrula); căcîcea, s. m. (căcăcios); cîca, adj. și adv. (murdar, spurcat, cuvînt infantil); cîcă, s. f. (muci, murdărie, femeie murdară). Din rom. derivă bg. (po)kakam „a defeca” (Capidan, Raporturile, 233), și ngr. (sarak.) kakarandza „excrement” (Hoeg 123), pe care Meyer, Neugr. St., IV, 50, îl derivă eronat din it. cacare, cu suf. -anza. verb tranzitiv căca

CĂCÁ, cac, vb. I. Intranz. (câteodată și tranz.) și refl. A defeca (2). (meglenorom., macedorom. cac, istrorom. cąc; < lat. cacāre (Pușcariu); cf. it. cacare, prov., sp., port., cat. cagar, fr. chier; din rom. sunt deriv. bg. (po)kakam (= căca) și ngr. kakarándza (= excrement)) verb tranzitiv căca

căca, cac (pop., vulg.) I. v. t. a murdări cu materii fecale. II. a defeca. verb tranzitiv căca

CĂCÁ, cac, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A defeca. 2. Tranz. și refl. A (se) umple de excremente. ◊ Expr. S-a căcat în scăldătoare = se zice despre un om norocos. 3. Tranz. A murdări. 4. Tranz. Fig. A naște. – Lat. cacare. verb tranzitiv căca

a se căca pe el expr. (vulg.) 1. a defeca în chiloți / în izmene etc. 2. a se grozăvi, a se lăuda. 3. a minți, a duce cu vorba. 4. a se speria. verb tranzitiv asecăcapeel

a căca steagul expr. (vulg.) a se afla într-o mare încurcătură; a avea necazuri mari. verb tranzitiv acăcasteagul

a se căca împrăștiat expr. (vulg.) 1. a avea diaree. 2. a minți, a susține lucruri neadevărate. 3. a speria. verb tranzitiv asecăcaîmprăștiat

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului căcat

căcat   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular căcat căcatul
plural căcaturi căcaturile
genitiv-dativ singular căcat căcatului
plural căcaturi căcaturilor
căcat   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular căcat căcatul
plural căcaturi căcaturile
genitiv-dativ singular căcat căcatului
plural căcaturi căcaturilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z