reduceri si promotii 2018
Definitie cârlig - ce inseamna cârlig - Dex Online

cârlig definitie

cârlíg s. n., pl. cârlíge substantiv neutru cârlig

cârlig n. 1. fier sau lemn lunguieț, întors la un cap, de apucat sau de atârnat ceva; 2. pl. unealtă de prins pește, compusă din mai multe cârlige legate cu sfoară; 3. butaș de viță de vie; 4. undrea, ac mare de împletit; 5. fig. cuvânt caprițios, rațiune sofistică (v. cârcioc). [Origină necunoscută]. substantiv neutru cârlig

CÎRLÍG, cîrlige, s. n. 1. Piesă de metal îndoită la un capăt, de care se prinde sau se atîrnă un obiect. Cîte fete cu pieptare, Toate-s strîmbe de spinare, Ca cîrligul la căldare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 430. ◊ E x p r. A se face cîrlîg = a se strînge, a se ghemui, a se încovoia. Moartea... se uscase de se făcuse cîrlig în chichiță. ISPIRESCU, L. 10. 2. Prăjină adusă la un capăt, formînd un unghi ascuțit, care servește la scoaterea apei din fîntînă. Iacă... stau pe la fîntînă, Dâ-mi cîrligul! COȘBUC, P. 1 239. Umblam din mînă-n mînă Ca cîrligul la fîntînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. ◊ F i g. Nu-i scoți vorba nici cu cîrligul. Pop. 3. Parte a undiței, legată la capătul sforii și compusă dintr-o mică piesă îndoită, avînd vîrful întors ca la săgeată, pentru a se putea înfige în gura peștelui. Mi-am pregătit cu grijă cîrlige nouă. SADOVEANU, N. F. 57. [Marinarul] își urcă din nou frînghiile cu cîrlige în spate și plecă. SAHIA, U.R.S.S. 124. 4. Încuietoare la ușă, la poartă etc., în formă de bară subțire ori cui lung fixat la un capăt, iar la celălalt înco­voiat pentru a se putea prinde într-un ochi de metal, într-un belciug etc. Pleca îmbufnat, după ce încerca bine cîrligul de la poartă. PAS, Z. I 174. Își puse cîrligul la ușa tinzii și plecă prin vecini, să-și astîmpere amarul și să-și mai răcorească inima. VLAHUȚĂ, O. A. I 96. 5. Andrea. Și bătrînă înșira ochiurile pe cîrlige, da din cap și vorbea. DELAVRANCEA, la TDRG. 6. Unealtă compusă din două piese mici de lemn, îmbinate cu un arc, servind la fixarea rufelor cînd se pun la uscat pe frînghie. 7. (Rar) Mlădiță de viță de vie, butaș; cîrcel de viță. Moș Talpă-Lată îi zgîrcit ca un cîrlig de vie. ALECSANDRI, T. 615. Pămîntul... se pregătește... făcînd în el gropi in care se pun cîrligele. I. IONESCU, P. 245. substantiv neutru cîrlig

cîrlíg (cîrlíge), s. n.1. Piesă de metal cu un capăt îndoit de care se atîrnă ceva. – 2. Toiag. – 3. Andrea de împletit. – 4. Șperaclu, cheie. – 5. Croșetă pentru încheiat nasturii. – 6. Crampon. – 7. Încuietoare la o ușă. – 8. Stăpîn, proprietar. – 9. Ancoră. – 10. Ladă de loitre. – 11. Cuțit de tăbăcar. – 12. Mlădiță sau cercel de viță de vie. – 13. Subtilitate în argumentație, maliție. – 14. Lucru necunoscut, dificultate. – 15. Dans tipic. – 16. (Arg.) Slăbiciune, toană. – Mr. cărig, mr., megl. cărlig. Creație expresivă, cf. bîrliga, vîrliga (Graur, BL, IV, 98). Celelalte explicații sînt insuficiente. Cihac, II, 43, propune sl. krivŭ „arcuit.” Conev 70 semnalează bg. karlik, karljuga, care sînt împrumuturi din rom. DAR consideră etimonul necunoscut. Giuglea, Dacor., III, 1690, pleacă de la lat. calabrix „specie de pin”, imposibil din toate punctele de vedere. Der. cîrligel, s. m. (plante: Aquilegia vulgaris, Cheiranthus cheiri, Scilla bifolia; andrea de împletit); cîrligel, s. n. (înv., spirit, semn diacritic al alfabetului grec); cîrliga (var. încîrliga), vb. (a încovoia, a curba); cîrlebă, s. f. (oaie cu coarnele răsăcite); cîrlibonț, s. n. (Trans., cîrlig); cîrlionț (var. (s)cîrlion(ț), cîrlioanță), s. m. (varietate de plasă de pescuit; zuluf, buclă); cîrlionța (var. încîrlionța, (în)cîrlionți), vb. (a ondula, a bucla). Der. de la cîrlionț nu pare clară. Prin rom. par a se explica rut. kyrlyg, girlyga (Candrea, Elemente, 403), rus. gerlyka, krlyga (Vasmer, I, 266), bg. karlik „cîrlig”, kŭrljak „agrafă”, kŭrlug „toiag” (DAR; Capidan, Raporturile, 204). Alb. kërrigë se explică prin mr. (Capidan, Dacor., VII, 151). substantiv neutru cîrlig

cîrlíg n., pl. e (cp. cu rus. pol. karlik, pitic, d. germ. karl, kerl [Bern. 1, 490]. D. rom. vine bg. kŭrlik, cîrlig de cuĭer, kŭrlĭak, furcă, țăpoĭ, kŭrlug, cață). Vargă (cuĭ ș. a.) de fer [!] (orĭ și de lemn) cu vîrfu´ncovoĭat. Undiță maĭ mare. Butaș de viță tăĭat c´o bucățică de rădăcină. Munt.. Andrea. Fig. Rar. Parte dificilă a uneĭ afacerĭ, nod, cĭot, clencĭ: aicĭ e cîrligu! V. cange, cață, cinghel, gheară, igliță. substantiv neutru cîrlig

CÂRLÍG, cârlige, s. n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță-de-vie. – Cf. bg. kărlik. substantiv neutru cârlig

a avea cârlig la cineva expr. a atrage / a seduce pe cineva substantiv neutru aaveacârliglacineva

a avea cârlig pentru cineva expr. a se simți atras / sedus de cineva; a simpatiza pe cineva substantiv neutru aaveacârligpentrucineva

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului cârlig

cârlig   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cârlig cârligul
plural cârlige cârligele
genitiv-dativ singular cârlig cârligului
plural cârlige cârligelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z