reduceri si promotii 2018
Definitie cârâie - ce inseamna cârâie - Dex Online

cârâie definitie

cârấie (rar) s. f., art. cârấia, g.-d. art. cârấiei; pl. cârấie substantiv feminin cârâie

CÂRẤIE, cârâie, s. f. (Rar) Dâră, dungă (de sudoare). – Et. nec. substantiv feminin cârâie

CÎRÎ́IE, cîrîie, s. f. (Rar) Dîră, dungă (de sudoare). Sudoarea curgea în cîrîie pe obrajii grăsulii. DELAVRANCEA, S. 45. substantiv feminin cîrîie

cărîie (-îi), s. f. – Urmă lăsată pe trup de sudoare și murdărie, jeg. Lat. *carōnia, cf. it. carogna, fr. charogne, sp. carroña (REW 1707), toate su sensul primitiv de „cadavru”. Pe lîngă un sens secundar natural, de „puturos” (cf. port. carronho, valenc. carronya și v. engad. karuoñ „leneș”, cu aceeași evoluție a rom. „puturos”), se pare că a existat de asemenea o confuzie cu ideea de „rîie”, al cărei cuvînt este aproape identic, cf. sp. carroñar „a cauza rîia”. Întrucît sp. roña înseamnă firesc și rîie și „jeg”, semantismul nu oferă nici o dificultate pentru rezultatul rom. temporar cărîie

cârâi, cârâi I. v. r. a cicăli, a bate la cap II. v. r. a se certa verb tranzitiv cârâi

cî́rîĭ, a v. intr. (d. cîr. V. cîrcîĭ). Se zice despre strigătu găiniĭ cînd o prinzĭ orĭ înainte de a face ou. (după ce-l face, cotcodăcește). Se zice și despre strigătu cĭorilor. Iron. Vorbesc prea mult: ce tot cîrîĭ pe aicĭ? Vorbesc în argot [!]. V. tr. Critic, ĭaŭ în rîs, atac: în politică e greŭ să nu te cîrîĭe cineva. verb tranzitiv cîrîĭ

cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie verb tranzitiv cârâi

CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie.Câr + suf. -âi. verb tranzitiv cârâi

CÎRÎÍ, Arii, vb. IV. 1. Intranz. (Despre păsări, mai ales despre ciori și găini) A scoate sunete scurte și guturale, caracteristice. V. croncăni. Privi lung spre clopotnița veche, unde ciorile cîriiau înspăimîntate. CAMILAR, N. I 204. A urcat dealul, a trecut cîmpul. Ploaie și ceață. Nici țipenie de om. Nici măcar ciori care să croncănească, să cîrîie. STANCU, D. 16. Stoluri de ciori, cîrîind sălbatic, începură să se învăluie peste sat. AGÎRBICEANU, S. P. 30. O găină începe să cîrîie. DUNĂREANU, CH. 119. Cloșca se tot duce cîrîind. CONTEMPORANUL, III 261. ◊ Refl. (Rar) Se cîriiau, încă somnoroase, găinile popii. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 72. ◊ (Neobișnuit) Tranz. Te-or cîrîi și cioarele, de te-or auzi. ALECSANDRI, T. 1589. 2. Intranz. (Despre oameni) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. Ai pierdut mulți bani! cîrîi Eleonora privind în gol. DUMITRIU, N. 128. T r a n z. 3. A cicăli (pe cineva), a se ține de capul cuiva cu vorba. Lasă-mă dracului, nu mă mai cîrîi și tu. SLAVICI, N. II 127. ◊ Refl. reciproc. A se certa. Țăranul legase vita slăbănoagă de gardul bisericii și se cîrîia cu dorobanțul. PAS, L. I 137. Lumea sta grămadă, ascultînd cum se cîrîiau unul pe altul trei inși. GHICA, S. 502. – Prez. ind. și: (rar) cîrîiesc. verb tranzitiv cîrîi

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului cârâie

cârâie   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cârâie cârâia
plural cârâie cârâiele
genitiv-dativ singular cârâie cârâiei
plural cârâie cârâielor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z