reduceri si promotii 2018
Definitie câine - ce inseamna câine - Dex Online

câine definitie

a-i fi (cuiva de ceva) cum îi este câinelui a linge sare expr. a nu dori deloc să se facă un anumit lucru. substantiv masculin aifi

cî́ne (est) și cî́ĭne (vest) m. (lat. canis, it. cane, pv. ca, fr. chien, pg. câo). Un animal domestic foarte credincĭos care păzește casa, latră și merge cu omu la vînat. (Există zecĭ de speciĭ. În Australia îs și sălbaticĭ). Fig. Om crud (ca cînele cu dușmaniĭ stăpînuluĭ luĭ). Epitet de ură la adresa Jidanuluĭ: măĭ cîne! Cîne turbat, om foarte furios. Cîne de mare, rechin. Astr. Cînele mare, o constelațiune boreală. Cînele mic, o constelațiune australă. V. box, cățel, copoŭ, dulăŭ, ogar, prepelicar, javră; lup, urs, vulpe, șacal, hienă. substantiv masculin cîne

cî́ine (cîini), s. m.1. Cîine. – 2. Om fără suflet, tiran. – 3. Masă de dogar. – Var. (Mold.) cîne. Mr. cîne, megl. cǫini, istr. căre. Lat. canis (Pușcariu 367; REW 1592; Candrea-Dens., 337; DAR); cf. alb. kjiën, it. cane, prov. ca, fr. chien, sp. (gal.) can, port. cão. Forma cîine, cu i posterior (ca mîine, pîine; cf. și spîimînta), proprie Munt., a fost aproape general adoptată în lit.; totuși sînt numeroși scriitori de origine mold. sau trans. care continuă să scrie cîne. Der. cîinărie, s. f. (haită de cîini); cîiner, s. m. (Mold., persoană care strînge cîini vagabonzi); cîinesc, adv. (privitor la cîini; crud, neomenos); cîinește, adv. (în felul cîinilor; cu cruzime); cîinime, s. f. (haită de cîini); cîinos, adj. (fără suflet); cîinoșie, s. f. (răutate, cruzime). Cf. L. Șeineanu, Les noms romans du chien et leurs applications métaphoriques în Mém. Soc. Ling., XIV (1906-8), p. 210-75. substantiv masculin cîine

cî́ĭne, cîĭnésc, cîĭnéște, cîĭnós, V. cîne ș. a. substantiv masculin cîĭne

cấine s. m., pl. câini substantiv masculin câine

câine m. 1. animal domestic din familia carnivorelor digitigrade; 2. fig. (termen de dispreț) om rău (câinele fiind considerat ca tipul răutății): câinele de tată-său Pop.; 3. porecla ce Turcii dau creștinilor: om far'de-lege, un câine creștin Bot.; 4. nume a două constelațiuni; 5. Mold. (sens tehnic) masă de tras doage; 6. nume de animale: câine tătăresc, numele bucovinean al nagâțului (pe care Tătarii l’ar fi dresat spre a descoperi pe Românii ascunși); [Mold. câne= lat. CANEM; sensul 5 face aluziune la imaginea animalului culcat pe labele sale] ║ adv. câine-câinește, cu mare greutate: a o duce câine-câinește. substantiv masculin câine

CÎÍNE, cîini, s. m. (Și în forma regională cîne) 1. Animal mamifer carnivor, din aceeași familie cu lupul și cu vulpea, domesticit și folosit pentru pază, vînătoare etc. Cînele zvîcni înainte și prepelița sări în aer și porni sfîrîind în zbor, la înălțimea omului. SADOVEANU, O. VII 82. Se-ntoarce apoi cu ochi păgîni... « Te-or răzbuna copiii mei!Și-acum mă taie, dacă vrei, Și-aruncă-mă la cîni! » COȘBUC, P. I 114. Mînia lui dumnezeu, ce era afară: să nu scoți cine din casă, dar încă om! CREANGĂ, P. 143. Păcat, sărmanul, să moară ca un cîne. CREANGĂ, P. 330. În satul fără cîini, te plimbi fără băț (= unde nu te simți în primejdie, nu-ți iei măsuri de apărare). ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A trăi ca cîine cu pisica sau a se mînca ca cîinii = a nu se înțelege de loc, a trăi în certuri, în dușmănie. A tăia frunză cîinilor (sau la cîini) = a trîndăvi, a nu lucra nimic. A trăi ca cîinele la stînă = a trăi bine. A petrece ca cîineie în car = a petrece rău. Nu e nici cîine nici ogar = n-are nici o trăsătură distinctivă. Nu-i numai un cîine scurt de coadă= mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Cîinele care latră nu mușcă = cel care face multă gură nu e totdeauna cel mai primejdios. Îi mănîncă cîinii din traistă v. mînca. Cîine-cîinește v. cîinește. Porc de cîine v. porc. A ieși ca cîinele din iarnă = a fi foarte slab. A da cu căciula în cîini v. căciulă. Viață de cîine = viață grea, lipsită de bucurii. ◊ (Ironic) Umblă cîinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e belșug. (Cu o construcție mai rară) Trăiesc de cînd cîinii purtau colaci în coadă. ALECSANDRI, T. I 358. ◊ F i g. Nume dat unui om rău, hain. Ne-ai vindut cu mîinile legate, cîine! DAVIDOGLU, O. 111. ◊ Expr. A fi cîine = a fi rău, hain. Destinul ne-a fost cline. TULBURE, V. R. 26. Dar, zău, doru-i mare cine, Peste multe dealuri vine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 93. A-i fi cuiva cîine = a te purta cu cineva cu cruzime, în mod hain. 2. Compuse: cÎine-de-mare = specie de pește de mare cu pielea foarte tare; cîinele-mare= numele unei conste­lații boreale (din care face pafte și Sirius, cea mai luminoasă stea de pe boltă); Cîinele-mic= numele unei constelații boreale, între Hydra și Orion; cîinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cîrlig osos la unul din capete. Cînele-babei e flocos ca un cîne și mușcă. MARIAN, INS. 277; laptele-cîinelui v. l a p t e. – Variantă; (Transilv., Mold.) cîne s. m. substantiv masculin cîine

CẤINE, câini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris).Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc, nu se pot suferi, se dușmănesc și se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nicio ocupație. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situație clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Viață de câine = viață grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belșug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelații boreale, situată între Hidra și Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. [Var.: (reg.) cấne s. m.] – Lat. canis. substantiv masculin câine

!poáma-cấinelui (plantă) (reg.) s. f. art., g.-d. art. poámei-cấinelui substantiv masculin poama

atrățel m. plantă numită și limba câinelui (Cynoglossum). [Ung. ATRACÉL, de unde și forma redusă arățel]. substantiv masculin atrățel

cấine-lúp s. m., art. cấinele-lúp (dar: câinele său lup); pl. câini-lúpi, art. cấinii-lúpi substantiv masculin câinelup

câine roșu expr. (intl.) procuror. substantiv masculin câineroșu

frige-cîne și frige-línte m., pl. tot așa. Fam. Mare avar. substantiv masculin frige-cîne

Câinii Roșii expr. 1. echipa de fotbal Dinamo București. 2. (prin ext.) echipele Clubului Dinamo din toate ramurile sportive. 3. suporterii echipei de fotbal Dinamo București. substantiv masculin câiniiroșii

porc de câine expr. ticălos, nemernic, nelegiuit. substantiv masculin porcdecâine

cấine-de-máre (rechin) s. m., pl. cấini-de-máre substantiv masculin câinedemare

Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m. substantiv masculin câinele-mic

!pătrunjélul-cấinelui (plantă) (pă-trun-) s. m. art. substantiv masculin pătrunjelul

viață de câine expr. viață foarte grea. substantiv masculin viațădecâine

cấinele-bábei (vierme, larvă) s. m. art. substantiv masculin câinelebabei

Cấinele-Máre (constelație) s. propriu m. substantiv masculin câinele-mare

câinele-babei m. Mold. mic crustaceu care trăiește în locuri umede și întunecoase (Oniscus asellus). substantiv masculin câinelebabei

cấine-câinéște loc. adv. substantiv masculin câinecâinește

a-l râde și câinii / și ciorile expr. a fi obiectul batjocurii membrilor unei comunități. substantiv masculin alrâdeșicâinii

a se mânca ca câinii expr. a se dușmăni. substantiv masculin asemâncacacâinii

láptele-cấinelui (plantă) s. m. substantiv masculin laptele-câinelui

a da cu căciula-n câini expr. (pop.) 1. a fi beat. 2. a se comporta fără a ține seama de normele sociale. substantiv masculin adacucăciulancâini

a tăia dracului bureți / frunză la câini expr. a-și pierde vremea. substantiv masculin atăiadraculuibureți

brânză bună în burduf de câine expr. persoană al cărei comportament îi umbrește calitățile. substantiv masculin brânzăbunăînburdufdecâine

a se avea precum câinele cu pisica expr. a se certa întruna, a nu se înțelege deloc substantiv masculin aseaveaprecumcâinelecupisica

plin de noroc ca și câinele de purici expr. foarte norocos. substantiv masculin plindenoroccașicâineledepurici

o vreme să nu dai un câine afară din casă expr. vreme rea. substantiv masculin ovremesănudaiuncâineafarădincasă

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului câine

câine   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular câine câinele
plural câini câinii
genitiv-dativ singular câine câinelui
plural câini câinilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z