BARĂNGÍRE, barăngiri, s. f. v. BARĂNGI. – [DLRM] substantiv femininbarăngire
BARĂNGÍ, barăngesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A striga, a țipa în gura mare. – Din barangă. verbbarăngi
bărangire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | bărangire | bărangirea |
plural | bărangiri | bărangirile | |
genitiv-dativ | singular | bărangiri | bărangirii |
plural | bărangiri | bărangirilor |