bălța definitie

báltă (bắlți), s. f. – 1. Mlaștină. – 2. Luncă inundabilă a Dunării. – 3. Băltoacă. – Mr., megl. baltă, istr. bote. Origine incertă. Există două teorii referitoare la istoria acestui cuvînt. Conform primei, este vorba de un cuvînt autohton, care s-ar trage dintr-o rădăcină indo-europeană *bal-, ce poate fi identificată în germ. *pol- (v. germ. de mai sus pfuol, v. eng. pol.), lituan. balá, sl. blato, celt. *palta (J. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, 1925, p. 308; REW 6177). Din aceeași rădăcină ar deriva un ilir *balton, pl. *balta; și de la această ultimă formă se consideră că pot proveni nu numai rom. baltă, ci și alb. baljtë, lom. palta, triest. paltan, piem. pauta, ngr. βάλτη, ngr. μπάλτα, βάλτα, și βάλτος, (Ascoli, Arch. glott., I, 261; G. Meyer, Neugr. St., II, 64; Berneker 70; DAR; Capidan, Raporturile, p. 461; Pascu, I, 179; Pușcariu, Lr., 180). Proveniența ilirică nu este imposibilă, chiar dacă ilirii nu ne sînt cunoscuți dat fiind că au trăit în regiuni mlăștinoase; iar extinderea cuvîntului în nordul Italiei ar fi o dovadă în favoarea acestei ipoteze. Cealaltă ipoteză, care a fost prima sub aspect cronologic, pare a fi mai puțin acceptată în prezent. Conform acesteia, baltă ar proveni din sl. blato, de unde provin și bg. blato, slov., ceh. blato, pol. bloto, rus. boloto (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Cihac; Roesler 565; Philippide, Principii, II, 698). Această ipoteză întîmpină o gravă dificultate și anume metateza bla › bal, puțin probabilă în rom.; din această cauză, mai mulți specialiști încearcă să arate că termenul rom. provine dintr-o formă slavă *balto, anterioară metatezei lichidelor. (Skok, Archiv za arb. Star., II, 114; Nandriș, Mélanges École Roumaine, II, 1-25 și Dacor., VI, 350; Sandfeld 83; Vaillant, BL, XIV, 9). Faptul în sine nu este imposibil, dar pare puțin probabil; și este curios de semnalat că forma sl. ipotetică, anterioară metatezei, nu a lăsat urme în limbile sl. moderne; că singurele forme sl. cu metateză provin din rom. (astfel rut. balta, cf. Miklosich, Wander., 12 și Candrea, Elemente, 404; de asemenea bg. medie și bg. baltina, cf. Jagic, Arch. slaw. Phil., XXII, 32, Berneker 70 și Capidan, Raporturile, 230); și pe care însuși Miklosich, o vreme partizan al originii în sl. a cuvîntului, a ajuns să-l considere străin în sl., în Neugr, 11. Astfel stînd lucrurile, ipoteza autohtonă pare a întruni cele mai multe probabilități. Ngr. μπάλτα, provin din rom. (Murnu, Rum. Lehnvörter, 34), în vreme ce ngr. βάλτη, provine din iliră, după Triandaphyllidis, 150, și din alb., după G. Meyer, Neugr. St., II, 64. Der. băltac, s. n. (baltă); băltăcăi, băltăcări, vb. (a da din picioare); băltăceală, s. f. (bătăi din picior); băltăci, vb. (a se bălăci; a se forma băltoace); băltăreț, adj. (palustru); băltăreț, s. m. (vînt dinspre lunca Dunării, vînt de miazăzi); băltărie, s. f. (baltă, mlaștină); băltău, s. n. (băltoacă); bălți, vb. (a se forma băltoace); băltig, s,n, (baltă, mlaștină); băltină, s. f. (luncă, teren inundabil); băltiș, s. n. (teren mlăștinos); băltoacă, s. f. (baltă mică; bulhac); băltoc, s. n. (băltoacă); băltos, adj. (mlăștinos). substantiv femininbaltă

a lăsa (ceva) baltă expr. a abandona (ceva), a renunța (la ceva). substantiv femininalăsa

báltă s. f., g.-d. art. bắlții; pl. bălți substantiv femininbaltă

BÁLTĂ, bălți, s. f. 1. Apă stătătoare permanentă, de obicei puțin adâncă și având o bogată vegetație acvatică; p. ext. lac. ◊ Expr. A rămâne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc, a stagna. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bâta în baltă = a face o gafă. Are balta pește, se spune când ceva se află din belșug. ♦ Întindere de apă stătătoare rămasă în urma revărsării unui râu; regiune mlăștinoasă de la țărmul unor râuri. 2. Apă de ploaie adunată într-o adâncitură; groapă cu apă sau cu mocirlă; (prin exagerare) apă sau lichid vărsat pe jos. – V. băltoacă. substantiv femininbaltă

sborș m. pește mic și foarte spinos numit obișnuit pălămidă de baltă. [Cf. borz: lit. sbârlit]. substantiv femininsborș

báltă f., pl. bălțĭ și (est) belțĭ, ĭar vechĭ balte (il. baltom, pl. balta, vsl. bg. blato, rut. rus. bolóto, rut. [d. rom.] și bálta. Tot de acĭ: ung. Balaton, germ. Pla’ten-see, lacu Balaton; dalm. balta, it. nord balta, alb. bálĭtă, ngr. báltos, mgr. bálti, bálta. V. bolătăŭ). Lac (maĭ mic saŭ chear format din ploaĭe), apă stătătoare în natură. Adv. A lăsa, a rămînea baltă (un lucru), a lăsa, a rămînea neterminat. Dun. de jos. Insulă băltoasă (ca în Ial., Br. și Tulcea): a duce vitele’n baltă. V. heleșteŭ, ĭaz. substantiv femininbaltă

baltă f. 1. massă de apă stătătoare; a rămânea baltă, a sta locului, a stagna; 2. massă de apă formată de ploaie. [Slav. BLATO, rut. BALTA]. substantiv femininbaltă

Balta f. 1. V. Cetatea-de-Baltă; 2. insulă mare între Dunăre și brațul Borcea, străbătută de canaluri; 3. numele unei comune în Mehedinți și al unei plase în Doljiu, Romanați, Ialomița și Brăila. substantiv femininbalta

BÁLTĂ, bălți, s. f. 1. Întindere de apă stătătoare, de obicei nu prea adâncă, având o vegetație și o faună acvatică specifică; zonă de luncă inundabilă, cu locuri în care stagnează apa; p. ext. lac. ♦ Expr. A rămâne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc, a stagna. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bâta în baltă = a face un gest, a spune o vorbă care stânjenește prin caracterul ei nedelicat sau insolit. 2. Apă de ploaie adunată într-o adâncitură; groapă cu apă sau mocirlă; (prin exagerare) cantitate mare de lichid vărsat pe jos; băltoacă. – Din sl. blato. Cf. alb. baltë. substantiv femininbaltă

BÁLTĂ, bălți, s. f. 1. Apă stătătoare permanentă, alimentată din izvoare proprii și prin revărsările unor rîuri sau fluvii învecinate, de obicei puțin adîncă și avînd o bogată vegetație acvatică; p. e x t. lac. Noi luăm crîsnicul și, cît fumez o lulea, ajungem la baltă. SADOVEANU, N. F. 26. Izvorul curge subțire, întinzînd în față, ca pe o năframă, o baltă mică pe care, uneori, o împunge, ca un ac de aur, cîte o rază de soare. GÎRLEANU, L. 20. Văd cloșca păscând bobocii de rață pe malul bălții. ODOBESCU, S. III 13. (Hiperbolic) Lacrămile-i curg pîrău. De face baltă și tău. BIBICESCU, P.P.93. ◊ Compus: bou-de-baltă v. bou. ◊ Expr. A da cu bîta-n baltă = a face o gafă. A rămîne (sau a sta, a zăcea) baltă = (despre un lucru)a fi lăsat în părăsire, neisprăvit; a sta pe loc,a stagna,a nu maiînainta. Vremea trece, flăcăul începe și el a se trece... și însurătoarea rămînea baltă. CREANGĂ, P. 142. Fost-ai și d-ta la tinerețe, nu zic, dar acum îți cred;. dă, bătrînețe nu-s? Cum n-or sta trebile baltă? CREANGĂ, P. 230. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, neterminat; a nu se mai interesa de ceva, a nu se mai ocupa cu ceva. Las-o baltă! ♦ Fig. Apă sau alt lichid vărsat în cantitate mare pe jos; băltoacă. Vinul amestecat cu sînge făcuse o baltă pe lespezile salei. NEGRUZZI, S. I 152. 2. Întindere (mai mare sau mai mică) de apă stă­tătoare, rămasă în urma revărsării unui rîu; (mai ales la sg.) regiunea mlăștinoasă de la țărmul Dunării (cu deosebire cea din Muntenia de răsărit). Mirosul de humă trezită se înteți. Venea dinspre Dunăre, amestecat cu mirosul de baltă. DUMITRIU, B. F. 15. De la baltă pînă la munte = de la Dunăre pînă în Carpați. ♦ (Impropriu) Regiune care a fost inundată și care, după secarea apelor, se acoperă cu o vegetație îmbelșugată, devenind loc de pășune. Turmele de oi iernează pe baltă. 3. Apă de ploaie adunată într-o adîncitură (mai mică) de teren; groapă (mică) cu apă sau cu mocirlă. V. băl­toacă. Apa se adună în gropi, iar cînd calci într-o baltă ajungi cu adevărat paparudă. PAS, L. I 55. Prin bălțile de noroi... treceau niște ciubote mari, cărora nu le-ar fi păsat nici de potop. EMINESCU, N. 33. substantiv femininbaltă

de baltă expr. 1. de calitate inferioară. 2. penibil. substantiv feminindebaltă

!pălămídă-de-báltă (pește) s. f., g.-d. art. pălămídei-de-báltă; pl. pălămíde-de-báltă substantiv femininpălămidă

baltă mare expr. (intl.) loc de unde se pot fura multe lucruri de valoare mare. substantiv femininbaltămare

Balta-Albă f. lac în județul Râmnicu-Sărat cu băi de ape minerale (iod, pucioasă), bune pentru răni și scrofule. substantiv femininbaltaalbă

PUI DE BALTĂ s.m. În gastronomie, denumire înscrisă pe lista de bucate pentru broască (Rana esculenta), respectiv pentru preparatele din pulpe de broască. substantiv femininpuidebaltă

a lăsa baltă (pe cineva) expr. a retrage (cuiva) sprijinul, a refuza (cuiva) un ajutor. substantiv femininalăsabaltă

bou-de-báltă (bâtlan, gândac) s. m. bóul-de-báltă; pl. bói-de-báltă, art. bóii-de-báltă substantiv femininboudebaltă

bou-de-baltă m. 1. pasăre băltăreață care obișnuește a-și băga capul în apă și a sbiera ca un vițel (Ardea stellaris); 2. soiu de broască care, când e supărată, aruncă un suc alb spumos (Bombinator igneus). substantiv femininboudebaltă

Balta-Liman n. cartier în Constantinopole unde se încheiă între Rusia și Turcia Convențiunea dela 1849, care regulă dreptul lor de intervențiune în Principatele Române. substantiv femininbaltaliman

husăn de baltă expr. (intl.) persoană naivă / credulă provenită din mediul rural. substantiv femininhusăndebaltă

!buhái-de-báltă (bâtlan) s. m., pl. buhái-de-báltă, art. buháii-de-báltă substantiv femininbuhaidebaltă

!chimión-de-ápă/chimión-de-báltă (plantă) (-mi-on) s. m., art. chimiónul-de-ápă/chimiónul-de-báltă substantiv femininchimiondeapă

!lúpul-bắlții (pește) s. m. art. substantiv femininlupul-bălții

are balta pește expr. folosită ca formulă de consolare a unui îndrăgostit abandonat de partener substantiv femininarebaltapește

Cetatea-de-Baltă f. numită de Unguri Küküllüvár, și de Nemți Kokelburg, orășel în Transilvania pe malul stâng al Târnavei-mici, cu o cetate veche. substantiv feminincetateadebaltă

a da cu bâta-n baltă expr. (pop.) a face o gafă. substantiv femininadacubâtanbaltă

rugínă-de-báltă (plantă) s. f., g.-d. art. rugínii-de-báltă substantiv femininrugină-de-baltă

cristéi-de-báltă (pasăre) s. m., art. cristéiul-de-báltă; pl. cristéi-de-báltă, art. cristéii-de-báltă substantiv feminincristei-de-baltă

găinúșă-de-báltă (pasăre) (gă-i-) s. f., art. găinúșa-de-báltă, g.-d. art. găinúșei-de-báltă; pl. găinúșe-de-báltă substantiv feminingăinușă-de-baltă

!scroáfă-de-báltă (pasăre) (reg.) s. f., g.-d. art. scroáfei-de-báltă; pl. scroáfe-de-báltă substantiv femininscroafă-de-baltă

coáda-mấței-de-báltă (plantă) s. f. art., g.-d. art. cózii-mấței-de-báltă substantiv feminincoadamâțeidebaltă

orzoáică-de-báltă (plantă) s. f., g.-d. art. orzoáicei-de-báltă substantiv femininorzoaică-de-baltă

!scorpión-de-báltă (animal) (-pi-on-) s. m., pl. scorpióni-de-báltă substantiv femininscorpion-de-baltă

!otrățélul-bắlților (plantă) (o-tră-) s. m. art., pl. otrățéii-bắlților substantiv femininotrățelul-bălților

a vinde peștele din baltă / pielea ursului din pădure expr. 1. a promite un lucru pe care nu-l ai. 2. a face planuri în legătură cu un lucru care încă nu-ți aparține. substantiv femininavindepeșteledinbaltă