buzat, buzați s. m. țigan. adjectivbuzat
BUZÁT, -Ă, buzați, -te, adj. 1. Cu buze mari, groase. 2. Fig. (Rămas) cu buzele umflate; păcălit, dezamăgit. – Din buză + suf. -at. adjectivbuzat
buzát, -ă adj. (d. buză). Cu buze marĭ. Fig. Iron. Păcălit, înșelat, supărat: l-a lăsat buzat, a rămas buzat. V. bosunflat, decepționat, ploŭat. adjectivbuzat
buzát adj. m., pl. buzáți; f. buzátă, pl. buzáte adjectivbuzat
buzat a. 1. cu buze mari și groase; 2. cu buzele umflate: te gonește și te lasă buzat. adjectivbuzat
BUZÁT, -Ă, buzați, -te, adj. 1. Cu buze mari și groase. 2. Fig. Păcălit, înșelat. – Buză + suf. -at. adjectivbuzat
BUZÁT, -Ă, buzați, -te, adj. Cu buze mari, groase. Ion al lui Geacă! A rămas, al dracului, tot buzat. PREDA, Î. 161. Negru și cam buzat, Numai bun de sărutat. HODOȘ, p. p. 170. ◊ Expr. A rămîne (sau a se întoarce) buzat = a rămîne (sau a se întoarce) păcălit, înșelat, dezamăgit, cu buzele umflate. Un om verde și harnic, carele... nu se întoarce buzat de la slujba cu care îl însărcina cineva. ISPIRESCU, U. 50. Și mă întorsei buzat, Că olteanca mi-a plecat. TEODORESCU, P. P. 338. adjectivbuzat
buzat adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | buzat | buzatul | buzată | buzata |
plural | buzați | buzații | buzate | buzatele | |
genitiv-dativ | singular | buzat | buzatului | buzate | buzatei |
plural | buzați | buzaților | buzate | buzatelor |