butăși definitie

butáș, (butáși), s. m. – Lăstar, altoi. Mag. bujtas (Cihac, II, 406), probabil moștenit din cuman butak „ramură”, cf. Bogrea, Dacor., I, 274. – Der. butăși, vb. (a înmulți o plantă prin butași). substantiv masculinbutaș

butáș s. m., pl. butáși substantiv masculinbutaș

BUTÁȘ, butași, s. m. Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de la planta-mamă și sădită în pământ, cu scopul de a se înrădăcina și de a forma o plantă nouă. – Comp. magh. bujtás. substantiv masculinbutaș

butáș m. (ung. bujtás, a.î.). Ramură nedespărțită de trunchĭ care e pusă în pămînt ca să prindă rădăcină, și pe urmă să fie despărțită. – Pe alocurea și bóteș. V. stolon. substantiv masculinbutaș

butaș m. ramură verde tăiată dintr’un copaciu și pusă în pământ ca să prinză rădăcină. [Ung. BUJTAS]. substantiv masculinbutaș

BUTÁȘ, butași, s. m. Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de planta-mamă care, în condiții favorabile, produce rădăcini, formând o nouă plantă. Din magh. bujtás. substantiv masculinbutaș

BUTÁȘ, butași, s. m. Porțiune de lăstar, de rădă­cină sau de frunză, care, plantată în pămînt în condiții prielnice de umezeală și de căldură, este capabilă să reproducă în întregime planta de la care a fost detașată. Răsadniță de butași. substantiv masculinbutaș