butorì v. Tr. a găuri, a sfredeli. [V. butoară]. verb tranzitivbutorì
butori verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)butori | butorire | butorit | butorind | singular | plural | ||
butorind | butoriți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | butoresc | (să)butoresc | butoream | butorii | butorisem | |
a II-a (tu) | butorești | (să)butorești | butoreai | butoriși | butoriseși | ||
a III-a (el, ea) | butorește | (să)butoreai | butorea | butori | butorise | ||
plural | I (noi) | butorim | (să)butorim | butoream | butorirăm | butoriserăm | |
a II-a (voi) | butoriți | (să)butoriți | butoreați | butorirăți | butoriserăți | ||
a III-a (ei, ele) | butoresc | (să)butorească | butoreau | butoriră | butoriseră |