butoi definitie

BUTÓI, butoaie, s. n. 1. Vas de lemn făcut din doage, mai larg la mijloc decât la capete, folosit pentru păstrarea lichidelor, a murăturilor etc. ◊ Expr. Butoi fără fund, se spune despre cei care beau fără măsură. A mirosi a butoi, se spune despre alimentele păstrate în butoaie care au prins un miros specific (neplăcut). A vorbi ca din butoi = a avea vocea răgușită. A aprinde butoiul cu pulbere = a dezlănțui un război, a provoca o catastrofă. ♦ Conținutul unui astfel de vas. 2. Partea cilindrică la revolvere de tip mai vechi, în care se introduc cartușele. – Din bute + suf. -oi. substantiv neutrubutoi

butóĭ n., pl. oaĭe (aug. d. bute). Sud. Bute maĭ mică, vas compus din doage maĭ unflat la mijloc și maĭ strîns la fundurĭ. – În est poloboc. V. putină, acov, balercă, buriŭ, fedeleș; vrană, preduf, canelă. substantiv neutrubutoĭ

butói s. n., pl. butoáie substantiv neutrubutoi

BUTÓI, butoaie, s. n. 1. Vas de lemn făcut din doage, mai larg la mijloc decât la capete, folosit pentru păstrarea lichidelor, a murăturilor etc.; bute. ◊ Expr. Butoi fără fund = se spune despre cei care beau fără măsură. A vorbi ca din butoi = a avea vocea răgușită. ♦ Conținutul unui astfel de vas. 2. Partea cilindrică la revolvere, în care se introduc cartușele. – Bute + suf. -oi. substantiv neutrubutoi

BUTÓI, butoaie, s. n. 1. Vas mare de lemn făcut din doage, de obicei mai larg la mijloc decît la capete, folosit pentru păstrat lichide, murături etc.; bute, poloboc. Păun a dat cep unui butoi cu vin negru, vîrtos. PAS, L. I 42. ◊ Expr. Butoi fără fund, se zice despre cei ce beau fără măsură. A mirosi a butoi, se zice despre alimentele păstrate în butoaie, care au căpătat un miros specific, neplăcut. A vorbi ca din butoi = a avea un glas înfundat, lipsit de sonoritate. A aprinde butoiul cu pulbere = a dezlănțui un război, a provoca o catas­trofă. Statele imperialiste se înarmau pînă în dinți, așteptînd momentul potrivit pentru a reaprinde butoiul cu pulbere. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160,11/2. ♦ Conținutul unei buți. Petrache n-a putut să cumpere gaz. Oamenii i-au spus că vînduseră tot butoiul. POPA, V. 112. 2. Parte cilindrică la revolvere sau pistoale de tip mai vechi, prevăzută cu un mecanism de rotație în care se introduc cartușele. Își numără cartușele, le țăcănește capsa, le bagă în butoiul pistolului și pipăie, cu degetul, cocoșul. PAS, L. I 96. substantiv neutrubutoi

butoiu n. vas mai mic decât butia, în special pentru rachiu (50 — 80 vedre): vinul dintr’o butie se poate deșerta în mai multe butoaie. substantiv neutrubutoiu

butoi fără fund expr. bețivan, alcoolic. substantiv neutrubutoifărăfund

a vorbi ca din butoi expr. a vorbi cu glas gros / răgușit / dogit. substantiv neutruavorbicadinbutoi