busuioc definitie

1) poléĭ m., pl. tot așa (nsl. ceh. pol. polej, rus. poléĭ, germ. polei, ung. nsl. polaj, d. lat. pulejum și pulegium, de unde vine și it. puleggio și poleggio, fr. pouliot). Trans. Un fel de mintă care crește pin [!] bălțĭ și care se întrebuințează în medicină ca stimulant și stomahic [!] (méntha pulégium saŭ pulégium vulgáre). – Se numește și busuĭocu cerbilor. adjectiv poleĭ

busuióc s. m. – Plantă (Ocimum basilicum), cea mai comună și apreciată dintre florile cunoscute tradițional în popor. – 2. (Arg.) Cuțit, briceag. – 3. (Adj.) Se spune despre fructele cu gust asemănător cu strugurele tămîios. – Var. bus(i)oc, bus(u)ioc. Mr. busuloc, busulac, busiloc. Sb. bosiok (Miklosich, Fremdw., 78; Cihac, II, 35), sau mag. bosziók, busziók (DAR). Cuvînt comun multor limbi, provenind din gr. βασιλιϰόν, cf. it. basilico, fr. basilic, alb. bozëljok, bg. bosiljak, bolisljok; totuși. este greu de susținut der. directă din gr. *βασιλιαϰόν, propusă de Diculescu, Elementele, 461. adjectiv busuioc

tămîĭós, -oásă adj. Vest. Cu miros de tămîĭe: strugure, vin tămîĭos. S. f. Vin tămîĭos. – Mold. busuĭoc. adjectiv tămîĭos

busuióc1 adj. m., pl. busuióci; f. busuioácă, pl. busuioáce adjectiv busuioc

busuióc2 (plantă) s. m. adjectiv busuioc

BUSUIÓC1 s. n. 1. Plantă erbacee de grădină cu tulpina păroasă, cu flori albe sau trandafirii și cu miros plăcut (Ocimum basilicum). ◊ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (Brunella vulgaris). 2. (Reg.) Numele unui dans popular și al melodiei după care se execută. [Var.: bosuióc s. n.] – Bg. bosilek, sb. bosiljak. adjectiv busuioc

BUSUIÓC2, -OÁCĂ, busuioci, -oace, adj. Cu aromă și miros de busuioc1. ♦ (Substantivat) Varietate de viță de vie; strugure produs de această viță. ♦ (Substantivat, f.) Varietate românească de pere văratice. – Din busuioc1. adjectiv busuioc

busuĭóc m. (bg. bosilĭok, și ob. bosilek, sîrb. bosiljak, bosiok, alb. bosiltok, d. lat. basilicum, care e vgr. basilikon, regal [ca adj. n], busuioc; rut. vasilĭok, ung. bazsalikom și [d. rom.] bisziók. V. biserică). O plantă labială din ale căreĭ florĭ preutu ortodox își face sfeștocu (ocimum basilicum). Busuĭoc roș orĭ sălbatic, șopîrlaiță, altă plantă labiată (brunellla vulgaris). Busuĭocu cerbilor, poleĭ, un fel de mintă. – Și bosîĭoc (Tec.). adjectiv busuĭoc

BOSUIÓC s. m. v. busuioc. adjectiv bosuioc

busuioc m. 1. plantă de grădină plăcut mirositoare (Ocimum basilicum): busuiocul joacă un rol mare în credințele și erezurile poporului; el aduce noroc la casa omului, se întrebuințează de babe în descântece și la farmece de dragoste: 2. mănunchiu de busuioc cu care botează preoții. [Bulg. BOSILĬOK (=lat. basilicum)]. ║ a. cu miros de busuioc: poamă busuioacă, Mold. tămâioasă. adjectiv busuioc

busuióc, (busâioc, bosâioc), s.m. – 1. (bot.) Plantă erbacee de grădină, cu miros plăcut, cu flori mici, albe sau roz; înflorește din iulie până în septembrie (Ocimum basilicum). „Această plantă cu miros îmbietor e foarte prețuită la fetele de la țară, care-l poartă în sân, în brâu sau la cap, ca să aibă noroc în dragoste. Altele îl pun, în ajunul Bobotezei, sub pernă, ca să-și viseze ursitul. În toată peninsula balcanică și în Italia, busuiocul se bucură de aceeași favoare ca și la români” (Candrea 1944: 262). În Maramureș: „Fetele îl poartă în sân ori în păr, feciorii în clop ori la cujmă și verde și uscat. Se pune în vase de flori, după oglindă, sub perini. Bătrânii îl poartă în buzunar. Este una dintre cele mai îndrăgite plante” (Calendar 1980: 66). Se utilizează pentru fabricarea aghiazmei și în descântecele de dragoste (trei fire de busuioc descântate și aruncate într-o apă curgătoare). (Med. pop.) Frunzele se pun pe tăieturi și bube, iar în legături, la uimele de pe gât și șale. Se puneau pe jăratic și fumul se trăgea în piept contra tusei, iar pe nas contra guturaiului. Cu tulpini de busuioc aprinse se ardeau negii. Ceaiul de frunze se folosea în boli de stomac (Butură 1979; Dumitru 1992). 2. Busuioc „om frumos„; neamul Busuiocenilor (Mihali, Timiș 2000, 106). 3. Soț, bărbat: „Ce-ți mai face bosâiocu?” sau „Unde ți-i bosâiocu?” (cf. Memoria 2001: p 22; Desești). – Din srb. bosiok (Miklosich; Cihac), magh. bosziok (DA), bg. bosilek (DEX). adjectiv busuioc

BUSUIÓC, -OÁCĂ, busuioci, -oace, s. m., s. n., adj. I. S. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee de grădină din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cu miros plăcut (Ocimum basilicum). ◊ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (Prunella vulgaris). 2. S. n. (Reg.) Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans. II. Adj. (Despre fructe, vin) Cu aromă de busuioc (I 1). ♦ Pere busuioace = soi de pere răspândit mai mult în Moldova, ovale, galbene-verzui și roșii-aprins pe partea însorită. ♦ (Substantivat, f.) Varietate de viță-de-vie; strugure produs de această viță. [Var.: bosuióc s. n.] – Din bg. bosilek, sb. bosiljak. adjectiv busuioc

BUSUIÓC1 s. n. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau tranda­firii, cultivată prin grădini pentru mirosul ei pătrun­zător (Ocimum basilicum). Eu am simțit în nări și mireasmă de busuioc. SADOVEANU, N. F. 13. Busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipă­rată. EMINESCU, O. I 84. Dragu-mi-i badiu din joc Că miroasă-a busuioc! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 34. (Meta­foric) Pentru babă, fata moșneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei, busuioc de pus la icoane. CREANGĂ, P. 284. ◊ Expr. (Familiar) A drege busuiocul = a încerca să repari o gafă. – Variantă: bosuióc (NEGRUZZI, S. I 323) s. n. adjectiv busuioc

BUSUIÓC2, -OÁCĂ, busuioci, -oace, adj. Cu aromă și miros de busuioc. Vin busuioc. Pere busuioace. ♦ (Sub­stantivat) Varietate de viță de vie; strugure produs de această viță (cu aromă și cu miros ca al busuiocului). – V. tămîioasă. adjectiv busuioc

șopîrláiță f., pl. e (d. șopîrlă, fiind-că poporu crede că boala asta se vindecă c´o șopîrlă pusă´n undelemn saŭ pin [!] aluz. la forma unflăturiĭ [!]). Angină difterică, numită popular și bolfe, care se caracterizează pin unflarea ghindurilor de la gît. O plantă scrofulariacee care crește pin livezĭ (veronica orchidea). O plantă saxifragacee care crește pin pășunile mlăștinoase (parnassia palustris). O plantă labiată, un fel de busuĭoc, maĭ roș, numit și busuĭoc roș și busuĭoc sălbatic (brunella vulgaris). adjectiv șopîrlaiță

!busuióc-róșu (plantă) s. m., art. busuiócul-róșu adjectiv busuiocroșu

a drege busuiocul expr. a repara o gafă; a salva aparențele. adjectiv adregebusuiocul

!busuióc-sălbátic (plantă) s. m., art. busuiócul-sălbátic adjectiv busuiocsălbatic

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului busuioc

busuioc   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular busuioc busuiocul busuioa busuioaca
plural busuioci busuiocii busuioace busuioacele
genitiv-dativ singular busuioc busuiocului busuioace busuioacei
plural busuioci busuiocilor busuioace busuioacelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z