burlúĭ n., pl. ĭe (rudă cu burlan, corlan, gurluĭ, gurguĭ, țurluĭ, țurloĭ). Burlan, țeavă, tub. Canulă. – În Trans. burloĭ, pl. oaĭe, cĭucĭuru urcĭoruluĭ. V. și urloĭ. substantiv neutruburluĭ
burluiu n. Mold. țeava pâlniei în care se toarnă vinul. [Origină necunoscută]. substantiv neutruburluiu
burlui substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | burlui | burluiul |
plural | burluie | burluiele | |
genitiv-dativ | singular | burlui | burluiului |
plural | burluie | burluielor |