burg definitie

burg (búrguri), s. n. – Oraș, cetate. Fr. bourg. – Der. burghez, s. m. (persoană din burghezie; materialist), din fr. bourgeois, cu schimbare a suf. -ois în -ez; burghezie, s. f. (clasă socială urbană); burghezime, s. f. (burghezie); burgrav, s. m., din fr. burgrave. substantiv neutruburg

BURG s.n. 1. (Ist.) Așezare medievală cu un statut special (de obicei fortificată). 2. Stradă în unele orașe italiene, situată în afara zidurilor cetății. ♦ Cartier periferic al unor orașe italiene. [Pl. -guri. / cf. fr. bourg, it. borgo, lat.t. burgum < germ. Burg – fortăreață]. substantiv neutruburg

BURG s. n. așezare medievală (fortificată) cu caracter militar sau administrativ; oraș vechi. (< germ. Burg, fr. bourg) substantiv neutruburg

burg s. n., pl. búrguri substantiv neutruburg

BURG, burguri, s. n. Castel medieval; oraș medieval; p. ext. oraș vechi. – Fr. bourg. substantiv neutruburg

BURG, burguri, s. n. Castel medieval; cetate, așezare fortificată, cu caracter militar sau administrativ; oraș medieval; p. ext. oraș vechi. – Din fr. bourg. substantiv neutruburg

BURG, burguri, s. n. Orășel medieval; p. e x t. oraș vechi (care datează din evul mediu). E toată țara Bîrsei înaintea lui [a Oltului], cu turlele Brașovului profilate in zare, și Oltul ar fi putut merge cel puțin pînă sub zidurile vechiului burg. BOGZA, C. O. 193. substantiv neutruburg