burete definitie

bălos a. 1. căruia îi curg balele; 2. plin de bale: băloasa infamie AL. ║ m. 1. Mold. (burete), ciupercă cu un miros foarte neplăcut (Agaricus foetens); 2. (la Snagov) peștele numit ochiană. substantiv masculinbălos

buréte (-ți), s. m.1. Specie de ciuperci. – 2. Burete. – Mr. buburec (pl. bubureți), bureate, megl. bureți. Lat. bōlĕtus (Diez, Gramm., I, 188; Pușcariu 239; REW 1193; Candrea-Dens., 199; DAR), probabil prin intermediul unei forme *bōlĕtis, mai apropiată de gr. βωλίτης. – Der. buretos, adj. (spongios). substantiv masculinburete

burete, bureți s. m. (glum.) bețivan. substantiv masculinburete

buréte, bureți, s.m. – 1. (bot.) Specie de ciuperci. 2. Pistrui pe obraz (ALR 1969: 55). – Lat. boletus (> lat. *boret(u), *boletis). substantiv masculinburete

buréte (ciupercă, obiect poros) s. m., pl. buréți substantiv masculinburete

BURÉTE bureți, s. m. 1. (Bot.) Ciupercă. ◊ Expr. Doar n-am mâncat bureți! = doar n-am înnebunit! 2. Animal din încrengătura spongierilor, având corpul alcătuit dintr-o rețea compactă de fibre elastice și rezistente, care trăiește în tufe dese, fixat pe stâncile submarine (Spongia officinalis); spongie. ♦ Obiect făcut din scheletul acestui animal (sau din cauciuc) și care, datorită proprietății sale de a absorbi lichidele, se întrebuințează ca obiect de toaletă, la ștersul tablei de scris etc. – Lat. *boletis (= boletus). substantiv masculinburete

buréte m. (lat. bolétus, d. vgr. bolites, o cĭupercă comestibilă; it. boleto, pv. cat. bolet, vfr. boloi). Un fel de cĭupercă bună de mîncat și hrib și mînătarcă (bolétus edúlis). Spongie. Fig. Iron. A suge ca un burete, a fi foarte bețiv. substantiv masculinburete

burete m. 1. gen de ciuperci în majoritate bune de mâncat, numite și mânătărci (Boletus edulis); 2. mâncare făcută din bureți comestibili; 3. substanța unui zoofit marin, ușoară, elastică și poroasă, care înghite lichidele (Spongia): suge ca un burete; 4. bucată de burete pentru șters sau spălat; 5. pl. capetele căpățânei de roată. [Lat. BOLETUS]. substantiv masculinburete

BURÉTE, bureți, s. m. 1. (Bot.) Nume generic dat unor ciuperci; spongie. ◊ Expr. (Fam.) Doar n-am mâncat bureți ! = doar n-am înnebunit ! 2. (În sintagma) Burete-de-mare = (la pl.) încrengătură de nevertebrate marine, fixate de stânci, cu formă variată și cu scheletul constituit din spicule și bastonașe silicioase sau calcaroase (Spongiaria); (și la sg.) animal din această încrengătură; spongier. ♦ Scheletul poros al acestui animal (sau obiect similar fabricat din cauciuc, material plastic), care, datorită proprietății de a absorbi lichidele, se întrebuințează la ștersul tablei de scris, la spălat etc. – Lat. *boletis sau refăcut din bureți (pl. lui *buret(u) < lat. boletus). substantiv masculinburete

BURÉTE, bureți, s. m. I. Nume generic dat unor plante criptogame parazitare de forme diferite, de obiceii formate dintr-un picior spongios cu o pălărie cărnoasă, la capătul superior; unii bureți sînt comestibili, alții sînt foarte otrăvitori; ciupercă. Burete alb. Burete creț. Burete de rouă. Burete pucios.Fără să vreau, aflasem și eu, păcătosul, cîte ceva din tainele călugărești... umblînd vara cu băieții după... bureți, prin părțile acele, de unde prinsesem și gust de călugărie. CREANGĂ, A. 122. ◊ Expr. A-i toca (cuiva) gura bureți = a vorbi verzi și uscate, a flecari, a palavragi. Doar n-am mîncat bureți! = doar n-am înnebunit! II. 1. Animal din încrengătura spongierilor, cu corpul alcătuit dintr-o rețea compactă de fibre elastice și rezistente, uneori calcaroase sau silicioase; trăiește în, tufe dese, fixat pe stîncile submarine; spongie. 2. Obiect făcut din scheletul spongiei (sau din cau­ciuc) și care, datorită proprietății sale de a absorbi lichi­dele, se întrebuințează ca obiect de toaletă, la ștersul tablei de scris etc. Burnița din negură, ca dintr-un burete, o pacoste de apă borbonată. D. ZAMFIRESCU, R. 259. substantiv masculinburete

!buréte-de-máre (animal) s. m., pl. buréți-de-máre substantiv masculinburetedemare

a șterge cu buretele expr. a da uitării o greșeală; a ierta. substantiv masculinaștergecuburetele

a tăia dracului bureți / frunză la câini expr. a-și pierde vremea. substantiv masculinatăiadraculuibureți

a trece cu buretele peste ceva expr. a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. substantiv masculinatrececuburetelepesteceva

a stoarce pe cineva ca pe un burete / ca pe o lămâie expr. 1. a face pe cineva să-și epuizeze puterile; a istovi, a secătui, a slei de puteri. 2. a tapa pe cineva de bani, a epuiza resursele financiare ale cuiva. substantiv masculinastoarcepecinevacapeunburete

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiburete

burete  substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular burete buretele
plural bureți bureții
genitiv-dativ singular burete buretelui
plural bureți bureților
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z