bumb definitie

bumb (búmbi), s. m. – 1. Nasture. – 2. Piesă sferică adaugată unui obiect, pentru a servi drept ornament, sau cu scopuri utilitare, buton. Mag. gömb, gomb (Cihac, II, 486; Mîndrescu 143; DAR; Gáldi, Dict., 86). Mai puțin probabilă este ipoteza lui Giuglea, Dacor., II, 385, bazată pe lat. bombus „obiect rotund” (cf. REW 1199). Der. bumbăreață, s. f. (tîrtiță, noadă); bumbi (var. îmbumba, îmbumbia), vb. (a pune nasturi la o haină; a încheia cu nasturi); bunghi, vb. (Mold., a rotunji); bumbișor, s. m. (plante: Erigeron acris; Anthemis tinctoria; Pyrethrum balsamita); bumbuliu, adj. (rotund, sferic), care este posibil să reproducă mag. gömbölü; bumburel, s. m. (coș, bubuliță); bumburez, s. m. (grăunte; plantă Schoenus nigricans); bumbașcă, s. f. (ac cu gămălie), din mag. gömböstű; bumbușor, s. m. (plantă Bellis perennis); desbumba (var. desbumbia), vb. (a descheia). Vb. a bunghi se confundă uneori cu omofonul său a bunghi „a privi”. substantiv masculinbumb

bumb, bumbi s. m. (eufem.) testicul. substantiv masculinbumb

bumb s. m., pl. bumbi substantiv masculinbumb

BUMB, bumbi, s. m. 1. (Pop.) Nasture. 2. Mic ornament arhitectural de formă sferică. 3. Cui în partea de jos a corpului instrumentelor cu coarde, de care este legat cordarul. – Comp. magh. gomb. substantiv masculinbumb

bumb m. (cuv. germanic înrud. cu engl. bump, a.î. D. rom. vine ung. gomb, sîrb. gump, alb. komp, și ngr. kómbos, bumb, nod. V. bumben). Mold. Trans. Nasture. Triv. (Munt., Mold.). Bumbăreață. substantiv masculinbumb

bumb, bumbdi, bumburi, s.m. – 1. Nasture: „Cu t’eptar cu bumburi multe” (Calendar 1980: 79). 2. Bani: „Da-mi-aș bumbii mei din ladă / Și averea din ogradă” (D. Pop 1970: 196). 3. Pastile, pilule, medicamente (ALR 1969: 151). 4. Cercei în urechi (ALR 1969: 47). 5. Roata cea mică din plita sobei (Faiciuc 1998). 6. Nume de fam. provenit dintr-o poreclă (Bumb, Bumbuț). – Din magh. gömb, gomb „nasture„. substantiv masculinbumb

bumb m. Mold. nasture de metal: un bumb galben de cristal AL. [Cf. ung. GOMB]. substantiv masculinbumb

BUMB, bumbi, s. m. 1. Nasture. 2. Mic ornament arhitectural de formă sferică. 3. Dispozitiv cu care se leagă coarda la unele instrumente cu coarde. – Cf. magh. gomb. substantiv masculinbumb

BUMB, bumbi, s. m. 1. (Popular) Nasture. îmbrăcat în surtuc negru cu bumbi strălucitori de aramă. CAMILAR, N. I 20. Sîrbul își deschise cîțiva bumbi de la pieptar. GALACTION, O.I 181. Soare galben, cît un bumb, Răsărit pentru furnici. TOPÎRCFANU, P. O. 153. ◊ Fig. Luă în mîini ca­pul femeii și-i sărută bumbul urechii. REBREANU, R. I 176. 2. Mic ornament arhitectural de formă sferică. V. glob, globuleț. Pe corpul edificiului toate acele minunate bîrne, arcuri, roșațe și bumbi de piatră sculp­tată și-au redobîndit... acele relievuri proeminente. ODO­BESCU, S. II 504. 3. Cui în partea de jos a corpului instrumentelor cu coarde, de care e legat cordarul. substantiv masculinbumb