bulucit definitie

credit rapid online ifn

BULUCÍT, -Ă, buluciți, -te, adj. v. BULUCI. – [DLRM] adjectivbulucit

BULUCÍT, -Ă, buluciți, -te, adj. (La pl.; despre oameni) Adunați la un loc, strînși grămadă; îngrămădiți. Se făcea seară și se vedeau pe ferestre, din ce în ce mai mulți, oamenii buluciți în uliță, bărbați și femei, așteptînd să înceapă ședința. DUMITRIU, N. I. 73. ◊ (La sg., despre un grup, o ceată de oameni) Ceata intră în primărie, o umplu, rămase bulucită și sub tindă și la ferestre. DUMITRIU, B. F. 68. Se duse să vadă străjile de la Sărărie și oastea lui, bulucită la fîntîna Păcurarului. SADOVEANU, O. VII 128. adjectivbulucit

credit rapid online ifn

BULUCÍ, bulucesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) aduna grămadă, a (se) strânge la un loc; a (se) îngrămădi. – Din buluc. verb tranzitivbuluci

!bulucí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se bulucéște, imperf. 3 sg. se buluceá; conj. prez. 3 să se buluceáscă verb tranzitivbuluci

bulucì v. Mold. a se strânge la un loc: se buluciră ca oile. [Lit. a se îngloti ca cetele sau bulucurile de ostași]. verb tranzitivbulucì

BULUCÍ, bulucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbulzi (1), a se îngrămădi. – Din buluc. verb tranzitivbuluci

BULUCÍ, bulucesc, vb. IV. 1. R e f l. A se aduna grămadă, a se strînge la un loc; a se concentra, a se îngrămădi. Străpunseră gloata înghiontindu-se și dînd din coate, și se buluciră în jurul celor doi. DUMITRIU, B. F. 111. Se perindau unii după alții nori cenușii și se buluceau deasupra Dropiilor, astupînd zarea amiezii. SADOVEANU, M. C. 149. Oamenii noștri s-au bulucit în trei locuri și așteaptă numai poruncă de la măria-sa; i-or împresura și i-or stropși cu furcile [pe turci]. SADOVEANU, N. P. 193. ♦ Tranz. (Cu privire la ființe; urmat de determinări introduse prin prep. « spre ») A îmbulzi, a înghesui. În preajma mănăstirii un vuiet surd creștea și... o mișcare înfrigurată tot mai mult bulucea lumea necunoscută spre sfîntul locaș. SADOVEANU, O.I 525. 2. Tranz. A face pe cineva să înainteze; a împinge, a îndemna, a îmboldi. Luau vitele, turmele, bulucindu-le cu ghioaga. CAMILAR, T. 124. verb tranzitivbuluci

bulucésc v. tr. (d. buluc 2). Adun, masez: a buluci oastea. V. refl. Oastea s’a bulucit. V. intr.: supt salcie buluceaŭ oile (la umbră). V. stolesc 1. verb tranzitivbulucesc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluibulucit

bulucit  adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular bulucit bulucitul buluci bulucita
plural buluciți buluciții bulucite bulucitele
genitiv-dativ singular bulucit bulucitului bulucite bulucitei
plural buluciți buluciților bulucite bulucitelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z