buluc definitie

credit rapid online ifn

bulúc (bulúcuri), s. n.1. Unitate tactică a vechii artilerii, companie. – 2. Corp, unitate. – 3. (Adv.) Laolaltă, în masă, de-a valma. – Mr. buluche, megl. biluc, biiuc. Tc. böluk (Roesler 590; Șeineanu, II, 61; Lokotsch 330; Ronzevalle 54); cf. ngr. μπουλούϰι, alb. bülük, bg. bjuljuk. Înv., cu sensurile 1 și 2. – Der. buluci, vb. (a aduna, a strînge); bulucbașe, s. m. (căpitan; comandant de companie), din tc. büluk-baș (Șeineanu, II, 61; Lokotsch 333); bulibașe, s. m. (conducător de țigani), deformare a cuvîntului anterior; bulucbășel, s. m. (adjunct de căpitan); bulucbășie, s. f. (companie). substantiv neutrubuluc

1) bulúc n., pl. urĭ (turc. bölük, detașament, companie; ngr. bulúki, bg. sîrb. bulĭuk, turmă. V. bulubașă). Escadron de arnăuțĭ și de seĭmenĭ în vechea oaste românească orĭ la Turcĭ, Ungurĭ și Leșĭ. substantiv neutrubuluc

credit rapid online ifn

bulúc s. n., pl. bulúcuri substantiv neutrubuluc

BULÚC, bulucuri, s. n. 1. Număr mare de oameni strânși la un loc; gloată, droaie. ♦ (Adverbial) a) În masă, în rânduri strânse, cu grămada. b) Unul peste altul, înghesuindu-se; p. ext. repede, iute. 2. (În vechea organizare a armatei din țările românești) Unitate tactică corespunzând aproximativ efectivului unei companii; p. ext. ceată de oameni înarmați. – Tc. böllük. substantiv neutrubuluc

2) bulúc n., pl. urĭ (turc. bolluk, belșug). Mare cantitate, berechet: buluc de lumînărĭ. Adv. În masă compactă, cu grămada, unu peste altu: caliciĭ veneaŭ buluc. Direct, năvălind: venea buluc spre mine. V. busna, ghĭotura, podmol. substantiv neutrubuluc

buluc n. companie de soldați (în oștirea turcească sau în cea pământeană a seimenilor și arnăuților): agii ienicerilor și ai bulucilor BĂLC. [Turc. BULUK, corp de trupe]. ║ adv. Mold. grămadă, unul peste altul: intră buluc în ogradă CR. [Adică în massă compactă (ca un regiment de seimeni sau neferi): termen primitiv militar cu sensul generalizat]. substantiv neutrubuluc

BULÚC, bulucuri, s. n. 1. Număr mare de oameni strânși la un loc; droaie, gloată. ♦ (Adverbial) În masă, în rânduri strânse, cu grămada; unul peste altul, înghesuindu-se; repede, iute. 2. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Unitate militară tactică având aproximativ efectivul unei companii; bulucbășie; p. ext. ceată de oameni înarmați. – Din tc. bölük. substantiv neutrubuluc

BULUC, bulucuri, s. n. 1. Număr mare de oameni strînși la un loc; mulțime, grămadă, droaie, gloată. Curgeau [oamenii] pe uliță, o umpleau de umbre negre și de glasuri ce creșteau în strigăte și zarvă. Pe marginile bulucului unii alunecau în șanț. DUMITRIU, B. F. 71. Aruncă și el centura cu. pistolul cum observa că fac toți cei din bulucurile adunate. SADOVEANU, M. C. 107. Cînd a ieșit Coș din bulucul celorlalți sfetnici și a făcut doi pași, împăratul a ridicat fruntea și s-a uitat la el posomorit. SADOVEANU, D. P. 89. ♦ (Adverbial) a) în masă (compactă), în rînduri strînse, cu grămada, cu droaia, grămadă. E mai bine să ne. găsească pe toți buluc. PAS, L. I 17. După rînduiala călăreților osmanlii... slujitorii domniilor-sale Mihu și Ciornohut nu umblau buluc, că aveau pîlc de zece înainte, care să lumineze calea. SADOVEANU, F. J. 705. Iată-i toți buluc! ALECSANDRI, T. I 98. b) Unul peste altul, toți deodată, năvălind, îmbulzindu-se, înghesuindu-se; p. e x t. repede, iute. V. buzna. O împușcătură... ne-a scos buluc afară. SADO­VEANU, P. S. 127. Înhăță pe Ana și pe Antonia de după gît și ieși cu amîndouă buluc pe ușă. HOGAȘ, M. N. 42. Turcii casa-ncungiura Și-n casă buluc intra, ALECSANDRI, P. P. 131. 4 Fi g. Belșug. Pe pîrăul care se împînzea la vale din butucul izvorului, înverzea o țesătură de buruiană străină, cu foaia grasă și lucie. SADOVEANU, F. J. 376. 2. (În vechea organizare a armatei din Țările Romî­nești) Unitate tactică, detașament corespunzînd apro­ximativ efectivului unei companii de soldați; p. e x t. ceată de oameni înarmați. V. p î l c. Cu mare strășnicie a pătruns măria-sa în ordii, cit nimic nu-i putea sta în cale. Iar bulucurile sale de țărani și cazacii de la Nipru îl sprijineau. SADOVEANU, O. I 5. substantiv neutrubuluc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluibuluc

buluc  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular buluc bulucul
plural bulucuri bulucurile
genitiv-dativ singular buluc bulucului
plural bulucuri bulucurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z