bulgăr, bulgări s. m. 1. (intl.) aur. 2. izolator. substantiv masculinbulgăr
!búlgăr/búlgăre s. m., pl. búlgări substantiv masculinbulgăr
BÚLGĂR s. m. v. bulgăre. substantiv masculinbulgăr
BÚLGĂR, bulgări, s. m. Bucată compactă dintr-o materie solidă oarecare, mai ales de pământ; grunz. [Var.: búlgăre s. m.] – Et. nec. substantiv masculinbulgăr
bulgár (bulgári), s. m. – Locuitor din Bulgaria. Mr. vurgar. Sl. bulgarinŭ, de unde provin și bg. bulgarin, sb., cr. bugar, rus. bulgar, mag. bolgár (Cihac, II, 33). – Der. bulgăresc, adj. (bulgar); bulgărește, adv. (ca bulgarii); bulgărime, s. f. (colectivitate de bulgari); bulgărism, s. n. (împrumut lingvistic din bulgară); bulgărie, s. f. (grădină), nume care se explică prin ocupația predilectă a bulgarilor care trăiesc în Munt. și Mold.; bulgări, vb. (Mold., a se ocupa cu cultivarea zarzavaturilor); bulgariu, s. n. (înv., piele tăbăcită), din tc. bulgari. substantiv masculin și femininbulgar
BULGÁR, -Ă, bulgari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Bulgariei sau populației ei, privitor la Bulgaria sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba bulgară. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bulgariei. – Slav (v. sl. blŭgarinŭ). substantiv masculin și femininbulgar
bulgár, -i, s.m. – Poreclă pentru locuitorii din Suciu de Jos-Lăpuș: „Pântru că de acolo să gată țara; îs din jos de Lăpuș„. Apelativul accentuează poziționarea sudică, în raport cu Țara Lăpușului, a loc. Suciu de Jos, băștinașii fiind porecliți după etnicii din sudul României (< Bulgaria). În spatele ironiei se ascunde o mentalitate: pentru maramureșenii din societatea tradițională, „țara” se mărginea la hotarele satului sau ale regiunii (A se vedea polisemantismul termenilor străin / străinătate și țară). – Din sl. bǔlgarinǔ. substantiv masculin și femininbulgar
bulgár adj. m., s. m., pl. bulgári; adj. f. bulgáră, pl. bulgáre substantiv masculin și femininbulgar
Vasile m. numele a 2 împărați din Orient: VASILE I (Macedonicul), întreprinse reforma legilor (867-886) și VASILE II (Bulgaroctonul sau Omorîtorul de Bulgari), supuse pe Bulgari după un ră&boiu de 20 de ani (976-1025). substantiv masculin și femininvasile
BULGÁR, -Ă, bulgari, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Populație turcică, așezată la sfârșitul sec. VII în regiunea de Nord-Est a Bulgariei de astăzi, unde, în sec. VII-IX, a fost asimilată de slavi; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. S. m. Persoană care face parte din populația Bulgariei sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Bulgariei sau bulgarilor (1), privitor la Bulgaria ori la bulgari; bulgăresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba bulgară. – Din sl. blŭgarinŭ. substantiv masculin și femininbulgar
BULGÁR1, bulgari, s. m. Persoană făcînd par.te din populația de bază a R. P. Bulgaria sau originară de acolo. Cei doi vîslași erau bulgari. DUMITRIU, B. F. 158. substantiv masculin și femininbulgar
BULGÁR2, -Ă, bulgari, -e, adj. Care ține de sau se referă la R. P. Bulgaria; al bulgarilor; bulgăresc. Poporul bulgar. Literatura bulgară. ▭ În sec. al IX-lea și al X-lea se formează statul feudal bulgar. Ist. R.P.R. 56. substantiv masculin și femininbulgar
Bulgari m. pl. popor barbar, venit de pe țărmul Voltei, se așeză către sec. VII în ținuturile coprinse între Nistru, Dunăre și Balcani, unde se contopi cu desăvârșire în mijlocul populațiunilor slave, adoptându-le traiul, limba, religiunea și supraviețuindu-le singur numele. Astfel contopiți, ei fundară pe ambele maluri ale Dunării un regat puternic, care dură aproape două secole (880—1018). Imperiul româno-bulgar, întemeiat de Asanești, dură până la 1393, când Bulgaria căzu sub stăpânirea Turcilor și rămase astfel până la 1878. Astăzi, în număr de peste 5 mil., Bulgarii formează o ramură a Slavilor meridionali, în Peninsula balcanică. După răsboiul balcanic din 1912-1913, la început victorios iar la urma dezastros pentru Bulgari, aceștia cedară României Cadrilaterul; ei înșiși obținură o însemnată augmentare teritorială în Macedonia și Tracia, populația lor sporind în acelaș timp cu aproape un milion locuitori. Aliații Germanilor în răsboiul mondial (1914-1918), Bulgarii au invadat Muntenia și Serbia. Siliți să capituleze, ei suferiră în 1919 consecințele Tractatului dela Versailles. substantiv masculin și femininbulgari
Imperiu n. Imperiul Roman, fundat de August (29 a. Cr.), fu împărțit la moartea lui Teodosiu (395) în două: Imperiul de Occident, distrus de barbari (476) și Imperiul de Orient (bizantin), subzistă până la luarea Constantinopolii de Turci (1453); Imperiul romano-germanic (sfântul), fundat de Otton (962), încetă de a mai exista cu abdicarea împăratului austriac Francisc II (1806) și fu reconstituit de regele Prusiei Wilhelm III; Imperiul latin, fundat la Constantinopole în 1204 de Balduin de Flandra, căpetenia cruciaților, fu distrus în 1261; Imperiul româno-bulgar, Stat format în sec. XII prin unirea Vlahilor cu Bulgarii: el susținu lupte numeroase cu imperiul bizantin și atinse culmea cu împăratul Ioanițiu; decăzând după moartea acestuia, imperiul româno-bulgar continuă a subzista până la bătălia dela Cossova (1339). Imperiul Ceresc, numele ce Chinezii dau țării lor. substantiv masculin și femininimperiu
Româno-Bulgar a. V. Imperiu. substantiv masculin și femininromânobulgar
bulgar substantiv masculin | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | bulgar | bulgarul | bulgară | bulgara |
plural | bulgari | bulgarii | bulgare | bulgarele | |
genitiv-dativ | singular | bulgar | bulgarului | bulgare | bulgarei |
plural | bulgari | bulgarilor | bulgare | bulgarelor |