BUIMĂCÍT, -Ă, buimăciți, -te, adj. Buimac. – V. buimăci. adjectivbuimăcit
BUIMĂCÍT, -Ă, buimăciți, -te, adj. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. « de ») Buimac. Oamenii,.. buimăciți de somn au pus mina pe arme ș-au dat să iasă pe uși. SADOVEANU, F. J. 747. Tîrziu, cînd se trezi Stamati, buimăcit încă de somn, dădu cu ochii de scrisoarea lăsată de poștaș. BART, E. 21. Capu-i vuia buimăcit ca într-un incendiu. VLAHUȚĂ, O. A. 123. ◊ (Determinat prin «de cap») Mărșăluiți în străin război... buimăciți de cap, Sălbătăciți, otrăviți. TOMA, C, V. 209. ◊ Fig. Plopii... lung privesc Buimăciți spre mine. COȘBUC, P. I 261. ◊ (Substantivat) Popii se uitau unii la alții ca niște buimăciți. NEGRUZZI, S. I 227. adjectivbuimăcit
BUIMĂCÍ, buimăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) ameți, a (se) zăpăci. – Din buimac. verb tranzitivbuimăci
buimăcì v. a năuci: portarul se buimăcise de cele ce vedea ISP. verb tranzitivbuimăcì
BUIMĂCÍ, buimăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină buimac. – Din buimac. verb tranzitivbuimăci
buimăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buimăcésc, imperf. 3 sg. buimăceá; conj. prez. 3 să buimăceáscă verb tranzitivbuimăci
BUIMĂCÍ, buimăcesc, vb. IV. Refl. A deveni buimac; a se ameți (de somn, de băutură, de frică etc.); a se zăpăci,, a se năuci. Dacă adormim, mai rău ne buimăcim de somn. SADOVEANU, O. I 139. Portarul se buimăcise la cele ce vedea. ISPIRESCU, L. 103. Oastea... începu a se buimăci și a se dă înapoi. ISPIRESCU, M. V. 41. ◊ Tranz. Vestea neașteptată l-a buimăcit. verb tranzitivbuimăci
buimăcésc v. tr. (d. buĭmac). Amețesc, zăpăcesc, năucesc. verb tranzitivbuimăcesc
buimăcit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | buimăcit | buimăcitul | buimăcită | buimăcita |
plural | buimăciți | buimăciții | buimăcite | buimăcitele | |
genitiv-dativ | singular | buimăcit | buimăcitului | buimăcite | buimăcitei |
plural | buimăciți | buimăciților | buimăcite | buimăcitelor |