buimăci definitie

BUIMÁC, -Ă, buimaci, -e, adj. Amețit (de somn, de beție, de frică etc.); zăpăcit, năuc. adjectivbuimac

buimác adj. m., pl. buimáci; f. buimácă, pl. buimáce adjectivbuimac

buimac a. amețit, zăpăcit, năuc: era buimac de cap de atâta umblet CR. [Cf. slav. BUĬ, sălbatic]. adjectivbuimac

buimác (buimácă), adj. – Tulburat, amețit, năuc. Origine necunoscută. Legat fără îndoială de bui și buiac, chiar dacă lipsește etimonul exact (Cihac, II, 31). Este puțin probabilă ipoteza lui Scriban, întemeiată pe tc. buyunmak „a crește”. – Der. buimăci, vb. (a zăpăci, a ameți, a tulbura); buimăceală, s. f. (năuceală, stupoare); buimăcie, s. f. (rar, năuceală); buimatec, adj. (rar, năuc, prostit). adjectivbuimac

buĭmác, -ă adj. (turc. buĭumak, osm. búĭúmak, a crește mare, d. buĭ, büyúk, mare, adică „crescut buĭac”, după cum se zice „mere nebune” adică „foarte marĭ”. V. buĭac). Fam. Amețit, zăpăcit, năuc: buĭmac de somn, de groază. adjectivbuĭmac

BUIMÁC, -Ă, buimaci, -ce, adj. Amețit (de somn, de beție, de frică etc.); zăpăcit, năuc; buimăcit, buimatic. – Et. nec. adjectivbuimac

BUIMÁC, -Ă, buimaci, -e, adj. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. « de ») Amețit (De somn, de beție,, de frică, de admirație etc.); zăpăcit, uluit, năuc. A doua zi se trezi buimac, cu gura arsă, o durere tăioasă la tîmple și o greutate pe inimă. BART, E. 213. Cîteodată asuda noaptea, și dimineața se scula obosit, indispus, buimac și cu gura rea. VLAHUȚĂ, O. A. 98. Oamenii săriră buimaci, care dincotro, crezînd că-i foc. CREANGĂ, A. 113. ◊ (Determinat prin « de cap ») Era buimac de cap și hămesit de foame, de atîta îmbiat. CREANGĂ, P. 145. ◊ Fig; Ce țărm stîncos, ce gînd buimac! LESNEA, C. D. 23. Umbre aleargă buimace pe geamuri brumate. TOMA, V. 397. adjectivbuimac

BUIMĂCÍ, buimăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) ameți, a (se) zăpăci. – Din buimac. verb tranzitivbuimăci

buimăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buimăcésc, imperf. 3 sg. buimăceá; conj. prez. 3 să buimăceáscă verb tranzitivbuimăci

buimăcì v. a năuci: portarul se buimăcise de cele ce vedea ISP. verb tranzitivbuimăcì

BUIMĂCÍ, buimăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină buimac. – Din buimac. verb tranzitivbuimăci

BUIMĂCÍ, buimăcesc, vb. IV. Refl. A deveni buimac; a se ameți (de somn, de băutură, de frică etc.); a se zăpăci,, a se năuci. Dacă adormim, mai rău ne buimăcim de somn. SADOVEANU, O. I 139. Portarul se buimăcise la cele ce vedea. ISPIRESCU, L. 103. Oastea... începu a se buimăci și a se dă înapoi. ISPIRESCU, M. V. 41. ◊ Tranz. Vestea neașteptată l-a buimăcit. verb tranzitivbuimăci

buimăcésc v. tr. (d. buĭmac). Amețesc, zăpăcesc, năucesc. verb tranzitivbuimăcesc

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluibuimăci

buimăci   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)buimăci buimăcire buimăcit buimăcind singular plural
buimăcind buimăciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) buimăcesc (să)buimăcesc buimăceam buimăcii buimăcisem
a II-a (tu) buimăcești (să)buimăcești buimăceai buimăciși buimăciseși
a III-a (el, ea) buimăcește (să)buimăceai buimăcea buimăci buimăcise
plural I (noi) buimăcim (să)buimăcim buimăceam buimăcirăm buimăciserăm
a II-a (voi) buimăciți (să)buimăciți buimăceați buimăcirăți buimăciserăți
a III-a (ei, ele) buimăcesc (să)buimăcească buimăceau buimăci buimăciseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z