reduceri si promotii 2018
Definitie buhai - ce inseamna buhai - Dex Online
Alege sensul dorit: buhai - substantiv masculin buhai - substantiv neutru buhai - verb

buhai definitie

táur m. (lat. taurus, d. vgr. taûros; it. sp. toro, pv. taur, vfr. tor [nfr. taureau], pv. touro). Boŭ întreg, boŭ nejugănit (bos taurus). Fig. Om zdravăn. Un semn al zodiaculuĭ (April). – În vest și táure, vechĭ táore. În est buhaĭ, în Olt. Ban. bic. substantiv masculin taur

buhái (buhai), s. m.1. Taur. – 2. Berbec sau țap de peste doi ani. – 3. Instrument muzical (cf. bou 3). – 4. Pelerină. Rut. buchai, rus. bugaj, (DAR) din tc. buga „taur” (cf. bugă). Ar putea fi și invers. După Lokotsch 339, rom. provine din tc.; și din rom. a trecut în pol. după Miklosich, Wander., 12, și în mag. bohaj (Edelspacher 10). substantiv masculin buhai

BUHÁI1, buhai, s. m. 1. Taur. 2. Compus: buhai-de-baltă = bou-de-baltă (a, b).Ucr. buhaj. substantiv masculin buhai

buhái, buhai, s.m. – 1. Taur. ♦ Buhaiu-n turnu bisericii, poreclă pentru locuitorii din Ieud. 2. Berbece (Papahagi 1925); țap mai bătrân de 4 ani (Georgeoni 1936: 40). 3. Buhai de baltă, specie de broască (Bombina variegata), cea mai frecventă în Maramureș (Ardelean, Bereș 2000). – Din ucr. buhaj, rus. bugaj (DA cf. DER); Cuv. rom. preluat în magh. (bohaj) (Bakos 1982). substantiv masculin buhai

buhái1 (taur) s. m., pl. buhái, art. buháii substantiv masculin buhai

buhái2 (instrument muzical) s. n., pl. buháiuri substantiv masculin buhai

buháĭ m., pl. tot așa (rut. buháĭ, rus. bugáĭ, d. turc. bugá, id. buhač, bufniță; bg. bugá; ung. [d. rom.] buhay. V. buhă). Taur (V. bic). Popușoĭ care nu rodește (adică care se deosebește din mulțime ca „tauru’ntre boĭ”). S.n., pl. urĭ saŭ e. Stup care nu roĭește într’o vară. (V. paroĭ). Cofă orĭ putinică astupată c’o pele întinsă de care atîrnă o codiță de păr de cal și care, cînd e trasă cu mîna udă și bine spălată, vibrează imitînd mugetu tauruluĭ (Cu asta, în Mold. și aĭurea, băĭețiĭ merg din casă’n casă în ultima zi a anuluĭ trăgînd de coada buhaĭuluĭ, sunînd dintr’un clopot și recitînd „plugușoru”): a umbla cu buhaĭu. Bucoĭ (Olt., Munt.). – În Ial. și bugă (bg. turc.), m., pl. bugĭ, taur. V. dubă. substantiv masculin buhaĭ

BUHÁI, (I) buhai, s. m. (II) buhaiuri, s. n. I. S. m. 1. (Zool.; reg.) Taur. 2. Compus: buhai-de-baltă = bou-de-baltă. 3. Plantă erbacee cu două sau trei frunze mari, ovale și flori verzi-gălbui dispuse într-un spic (Listera ovata). II. S. n. Instrument muzical popular format dintr-o putinică cu fundul de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage cu degetele umezite, producând astfel un sunet asemănător eu mugetul unui taur. [Pl. și: (II) buhaie] – Din ucr. buhaj. substantiv masculin buhai

BUHÁI1, buhai, s. m. (Mold.) 1. Taur. Se vedeau fiare de plug, roți, cotiugi, capete de buhai roșii. CAMILAR, N. II 12. [Cerbul] începe a-și arunca țărnă după cap, ca buhaiul. CREANGĂ, P. 226. 2. Compus: buhai-de-baltă = a) specie de broască, mică, cu pete roșii pe pîntece, care trăiește în bălțile mici (Bombina bomhina). Băieții, cînd te văd, rămîn cu ochii holbați, ca niște buhai-de-baltă. ALECSANDRI, T. I 340; b) pasăre de baltă, cu ciocul lungăreț și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu pete și desene cenușii, cu creștetul negru și gîtul alb (Botaurus stellaris). Din cînd în cînd, în tăcerea nopții, se auzea lugubru vuietul nelămurit al buhaiului-de-baltă. SADOVEANU, O. I 410. substantiv masculin buhai

buhaiu m. Mold. 1. taur: poate vre’un buhaiu înfuriat i-a veni de hac CR.; 2. putinică cu o coardă pe fund, ale cării vibrațiuni imită răgetul buhaiului: cu buhaiul se colindă în seara de Sf. Vasile, urând plugușorul; 3. (de baltă), pasăre numită și bou de baltă, ale cării strigăte repețite vestesc (după credința poporului) un an mănos; 4. om gros și gras cu glas de taur; 5. stupul ce nu roiește; 6. rândea mare purtată de doi inși; 7. Buc. cârligul coasei; 8. partea morii care ridică sau coboară polița, prisnelul și pietrele. [Rut. BUHAĬ]. substantiv masculin buhaiu

!buhái-de-báltă (bâtlan) s. m., pl. buhái-de-báltă, art. buháii-de-báltă substantiv masculin buhaidebaltă

BUHÁI2, buhaiuri, s. n. Instrument muzical popular folosit de colindători în ajunul anului nou, format dintr-o putinică cu fund de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage producând un sunet asemănător cu mugetul unui taur. [Pl. și: buhaie] – Din buhai1. substantiv neutru buhai

BUHÁI, (I) buhai, s. m. (II) buhaiuri, s. n. I. S. m. 1. (Zool.; reg.) Taur. 2. Compus: buhai-de-baltă = bou-de-baltă. 3. Plantă erbacee cu două sau trei frunze mari, ovale și flori verzi-gălbui dispuse într-un spic (Listera ovata). II. S. n. Instrument muzical popular format dintr-o putinică cu fundul de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage cu degetele umezite, producând astfel un sunet asemănător eu mugetul unui taur. [Pl. și: (II) buhaie] – Din ucr. buhaj. substantiv neutru buhai

BUHÁI2, buhaiuri și buhaie, s. n. Instrument popular făcut dintr-o putinică cu un singur fund, de piele (de oaie) tăbăcită și bine întinsă, prin mijlocul căruia trece un smoc de păr de cal; cînd acest smoc este tras (cu mîna umezită), pielea vibrează producînd un sunet asemă­nător cu mugetul taurului; se întrebuințează de colin­dătorii care umbắ cu plugușorul în ajunul anului nou. În ajunul sfîntului Vasile, toată ziua am stat de capul tatei, să-mi facă și mie un buhai. CREANGĂ, A. 41. [Lăutarii] numai la videre ne umplea pe noi de spaimă și frică ca buhaiul urător, în ajunul anului nou. RUSSO, S. 22. substantiv neutru buhai

buhaiu m. Mold. 1. taur: poate vre’un buhaiu înfuriat i-a veni de hac CR.; 2. putinică cu o coardă pe fund, ale cării vibrațiuni imită răgetul buhaiului: cu buhaiul se colindă în seara de Sf. Vasile, urând plugușorul; 3. (de baltă), pasăre numită și bou de baltă, ale cării strigăte repețite vestesc (după credința poporului) un an mănos; 4. om gros și gras cu glas de taur; 5. stupul ce nu roiește; 6. rândea mare purtată de doi inși; 7. Buc. cârligul coasei; 8. partea morii care ridică sau coboară polița, prisnelul și pietrele. [Rut. BUHAĬ]. substantiv neutru buhaiu

buhăí1 (a ~) (a țipa, a tuși) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg., 3 pl. búhăi / buhăiésc, imperf. 3 sg. buhăiá; conj. prez. 3 búhăie / să buhăiáscă verb buhăi

buhăì v. Mold. a plânge urlând, a țipa ca buha. verb buhăì

buhăì v. a se face buhav, a se umfla fața (de somn sau de beție). [V. buhav]. verb buhăì

BUHĂÍ1, buhăiesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav la față. – Din buhav. verb buhăi

BUHĂÍ2, buhăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A țipa, a urla. – Din buhai1. verb buhăi

BUHĂÍ2, buhăiesc, vb. IV. Refl. A se face buhav la față (de beție, de somn, de boală etc.). verb buhăi

buhăi, buhăi I v. i. a tuși. II v. r. a-și pierde prospețimea tenului (în special ca urmare a consumului de alcool). verb buhăi

!buhăí2 (a se ~) (a se umfla) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se buhăiéște, imperf. 3 sg. se buhăiá; conj. prez. 3 să se buhăiáscă verb buhăi

BUHĂÍ2, búhăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A țipa, a urla; a plânge cu glas tare. 2. (Fam.) A tuși. [Prez. ind. și: buhăiesc] – Din buhai. verb buhăi

BUHĂÍ1, buhăiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se umfla la față (de boală, de băutură, de somn etc.); a se puhăvi. – Din buhav. verb buhăi

BUHĂÍ1, buhăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A țipa, a urla. ♦ (Mai ales despre copii) A plînge tare. Și eu plîngeam ca un prost... buhăiam așa de tare, încît am sculat toată curtea în picioare. SADOVEANU, O. I 234. verb buhăi

buhăbésc, buhăĭésc, buhăvésc, puhăbésc și puhăvésc (mă) v. refl. (d. buhab ș.a.). Devin buhab. V. bohîltesc. verb buhăbesc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului buhai

buhai   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular buhai buhaiul
plural buhaiuri buhaiurile
genitiv-dativ singular buhai buhaiului
plural buhaiuri buhaiurilor
buhai   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular buhai buhaiul
plural buhaiuri buhaiurile
genitiv-dativ singular buhai buhaiului
plural buhaiuri buhaiurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z