buh definitie

buh (búhuri), s. n. – Zvon; faimă. Pol., rus. buch „zgomot” (Cihac, II, 30; DAR); cf. buc. Se folosește în Mold. substantiv neutrubuh

buh- – Rădăcină expresivă, care indică ideea de „umflătură”. Creație spontană, care coincide cu rădăcina romanică buff- (REW 1373), de unde it. buffare, fr. bouffer, sp. abuhado. Alternanța h-f este curentă în aceste formații, cf. bufni – buhni bufă – buhă, ceea ce dă naștere la o confuzie cu der. lui buf-. Pe de altă parte, formația este paralelă rădăcinii bolf-, care are același sens. Ca în toate formațiile expresive, coincide cu alte cuvinte, fără a fi totdeauna posibil să se precizeze dacă întîlnirea este pur și simplu întîmplătoare, și nici, dacă este vorba de un împrumut, care este sensul acestuia. Der. buft, s. n. (pîntece, burtă); bufte (var. bufti, bufliș) s. m. (poreclă pentru persoane grase), coincide cu mag. bufti „cu fața rotundă”; buget (var. buged), adj. (umflat, puhav); probabil format cu sufixul -et (ca suleget), și asimilat posterior cu fraged, lînced, (cf. Pascu, Suf., 64), fără a fi nevoie să invocăm un problematic *buccidus, de la bucca (Tiktin; Loewe 39; DAR; Rosetti, I, 164); bugezi (var. Mold. bugini), vb. (a se umfla de somn); buhăi (var. buhăvi), vb. (a umfla), care coincide cu sb. bujati „a dospi pîinea”; buhav, adj. (puhav, umflat, flasc), pe care Philippide, Principii, 140, îl derivă din bg. buhav, care se întîlnește cu sb. buhav, cf. ngr. μποῦχαβος (Meyer, Neugr. St., II, 45); buhăveală, s. f. (înv.) (umflătură); buhos, adj. (umflat); buhuiat, adj. (ciufulit); puhav, adj. (umflat, fleșcăit); puhăvi, vb. (a umfla); bucșai, adj. (cu fața rotundă), pe care Scriban îl transcrie boxai și îl derivă de la box „cîine care caută prin tufișuri”. substantiv neutrubuh

buh (în expr.) (fam.) s. n. substantiv neutrubuh

BUH s. n. (Reg., în expr.) A-i merge (sau a i se duce) buhul = a-i merge vestea, faima; a ajunge de pomină. substantiv neutrubuh

buh n., pl. urĭ (rus. buh, huĭet, buf!. V. bufnesc). Mold. Fam. Veste, renume, maĭ ales defavorabil: i s’a dus, i’a mers buhu de leneș ce era. substantiv neutrubuh

buh n. Mold. svon, renume: mi se dusese buhul despre posna ce făcusem CR. [Primitiv onomatopee exprimând un sgomot sau răsunet de lucruri lovite [cf. buhnet)]. substantiv neutrubuh

BUH s. n. (Pop. și fam.; în expr.) A-i merge (sau a i se duce cuiva) buhul = a ajunge să fie foarte cunoscut (pentru faptele sale, de obicei reprobabile); a se spune despre cineva că... – Et. nec. substantiv neutrubuh

BUH s. n. (Mold., în e x p r.) A-i merge (sau a i se duce) buhul = a-i merge vestea, faima; a ajunge de pomină. Mi se dusese buhul despre pozna ce făcusem. CREANGĂ, A. 51. I-a mers hțdiul... pînă la Galați. NEGRUZZI, S. III 75. substantiv neutrubuh

a-i merge buhul / vestea (ca de popă tuns) expr. a fi foarte cunoscut (în special prin acțiuni negative). substantiv neutruaimergebuhul

a i se duce buhul (ca de popă tuns) expr. a stârni vâlvă cu o faptă neobișnuită; a deveni foarte cunoscut. substantiv neutruaiseducebuhul